După un an de pandemie, românii au apreciat momentele petrecute cu familia de Paște

×
Publicitate

După un an de pandemie, românii au apreciat cu atât mai mult masa de Paşte în familie. Să-i ai pe toţi ai tăi lângă tine şi să împarţi cu ei gustul sărbătorii este cea mai mare împlinire.

În sânul familiilor s-au ciocnit ouă roşii, dar şi pahare de vin şi, s-a rostit mesajul cel mai puternic, al creştinătăţii "Hristos a Înviat!" - "Adevărat a Înviat!"

Soţii Buculei se simt binecuvântaţi că la masa de sărbătoare le-au venit cei doi copii. Mama a gătit timp de două zile şi a pus pe masă toate bunătăţile: aperitive colorate, sarmale, friptura de miel, cozonaci, pască şi prăjituri.

Victor Buculei: „De obicei sunt adunări mai mari, că suntem mulţi fraţi, mai am 8 fraţi, acum fiecare stă la casa lui cu familia lui.”

Cei plecaţi de acasă cu familiile de Paşte au fost la fel de bine primiţi de gazde. Bucătarii unui hotel din Poiana Braşov au pus miel la proţap pentru turişti, iar masa a fost servită în grădină, la soare.

N-a fost român care să nu ciocnească cu cineva măcar un ou roşu.

Pentru că lucrează fără pauză, cadrele medicale dintr-un centru de vaccinare din Timişoara au ciocnit ouă roşii pentru a marca Paştele.

Giorgiana Moise, coordonator centru de vaccinare: „Oamenii au venit în număr mare chiar dacă a fost zi de sărbătoare, Paştele Ortodox. Noi suntem prezenţi și așteptăm cât mai multe lume să se vaccineze. Timp foarte mult să ne pregătim nu am avut, dar avem cu toptii pe cineva apropiat care ne-a ajutat cu aceste pregătiri şi colegii au adus, inclusiv eu, ceva din ce am reuşit să pregătim: ouă roşii, cozonac, drob.”

Nici în ziua de Paşte vaccinarea nu s-a oprit, iar cei ce erau programaţi s-au prezentat la vaccin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
62187979
VIDEO impresionant de la slujba de Înviere din Brașov. Oamenii au respectat distanțarea

Slujba de Înviere de la Catedrala ortodoxă din Braşov a avut loc în Piaţa Sfatului, unde credincioșii au respectat distanțarea cu ajutorul unor locuri special amenajate de Primăria Brașov.

62187931
Mii de copii săraci din Iași au primit haine, mâncare şi jucării, cu ajutorul Asociației „Glasul Vieții”

Copiii sărmani ai Iaşiului au parte de ajutor datorită campaniilor care mobilizează o mulţime de oameni prin preotul Dan Damaschin.

62187930
Restricțiile, relaxate pentru noaptea de Înviere. Ce trebuie să știe românii

Sărbătorile Pascale nu aduc cu sine noi restricții, ci din contră, relaxarea acestora. 

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.