Creșterea porumbeilor voiajori, o pasiune costisitoare: „E un hobby”

×
Publicitate

Creșterea porumbeilor voiajori este o pasiune din ce în ce mai des întâlnită printre români. Cei care aleg acest hobby spun că au parte de beneficii atât sufletești, cât și materiale.

Porumbelul unui bărbat din Pașcani, de pildă, a stabilit un record european la un concurs din Spania.

Acum, pasărea valorează câteva mii de euro.

Domnul Florentin este din Paşcani, are 53 de ani și este șofer de meserie, iar de câțiva ani a început să crească porumbei călători.

Vara trecută s-a înscris cu cinci zburătoare la un concurs internațional din Barcelona, însă doar unul s-a întors acasă.

El este Barcelona, porumbelul maratonist. A zburat peste 2 mii de km din Spania, până în România, iar în acest fel a stabilit un record european. Proprietarul a primit pe el nu mai puțin de 7500 de euro, dar nu s-a îndurat să-l vândă.

Concursurile presupun antrenamente, multă muncă, dar și dăruire recunoaște stăpânul.

Florentin Asmarandei, columbofil: "Câte obstacole nu au până acasă: firele de înaltă tensiune, trenurile, păsările răpitoare nici nu mai spun. Un porumbel consumă într-un an cam de 150 de lei. Am 100 de porumbei, deci am ceva cheltuieli. În Europa au valoare foarte mare, vin din China și Japonia să-i cumpere.Cel mai mult pe un porumbel am luat 4500 de euro."

În aceIași oraș întâlnim un al columbofil. Domnul Vasile spune însă că are o crescătorie mai modestă.

Vasile Doroftei, președintele clubului de columbofili Pașcani: "În România a fost perceput ca un sport pentru oamenii cu bani, dar nu e adevărat, se poate face performanță și cu o crescătorie mai mică. Este un hobby, pentru 99% dintre columbofili."

Sezonul concursurilor pentru porumbeii voiajori începe în luna aprilie și se termină la sfârșitul lui octombrie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61937120
Al treilea oraș din România, după București și Cluj, care devine pol de dezvoltare IT

Alături de Bucureşti şi Cluj, Iaşiul devine, pe zi ce trece, un centru tot mai important de dezvoltare în IT.

61937122
Tatuajele post-traumatice, soluția recomandată pentru acoperirea cicatricelor

Un accident de maşină, o arsură gravă sau o operaţie nereuşită, pot lăsa pe trup urme cumplite care amplifică trauma şi o menţin, chiar şi la ani distanţă.

61937118
Românii păcăliți după ce au comandat produse de pe site-uri de anunțuri. Cum vă feriți de ”țepe”

Internetul abundă în anunțuri prin care se vând de la cosmetice până la materiale de construcții. De multe ori, vânzătorii solicită plata în avans, iar cumpărătorii, de bună credință, le virează bani fără să verifice.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.