Ce costume au ales tinerii pentru Halloween. „Sunt ca o pisicuță, am zis că sunt drăguță”

×
Publicitate

Petrecerile de Halloween au continuat vineri seară în Capitală, unde mulţi tineri au preluat cu entuziasm sărbătoarea de la americani.

Cei care nu au putut să îşi facă de cap în noaptea de 31 octombrie şi-au luat revanşa şi s-au distrat până dimineaţa, într-un decor special pregătit, iar costumele înfricoșătoare şi machiajele erau parcă desprinse din filmele de groază.

Spiritele malefice s-au dezlănţuit cu veselie şi mai ales în paşi de dans.

"Sunt un fel de maleficent, puţin interpretată, sper că mi-a ieşit. A fost foarte rapid, am văzut o poză pe Instagram şi a ieşit asta."

halloween club

"Eu sunt o păpuşă vodoo, sau wanna be, o păpuşă vodoo, sper că mi-a reuşit. M-a ajutat prietena mea, şi m-am bracat imediat, nu am stat deloc pe gânduri. "

Unii, susţin, în glumă, că retrăiesc în fiecare zi sentimentul acestei sărbători.

halloween club

,,Binladen.
De unde ţi-a venit această idee?
Am avut masca acasă, şi am mai purtat-o acum doi ani, şi am zis că nu îşi mai aduce nimeni aminte. Şi sunt însurat, ce crezi că înseamnă pentru mine o poveste de groază? "

halloween club

"În seara asta sunt ca o pisicuţă.
De unde ţi-a venit ideea?
Mi-a venit ideea încă de anul trecut pentru că tot pisicuţa am fost şi am zis că sunt drăguţă, şi am zis că anul ăsta o să fiu la fel de drăguţă.”

Organizatorii s-au gândit şi la cei care au venit direct de la muncă şi le-au creat un spaţiu în care se puteau pregăti. Băieţii au optat pentru un machiaj înfiorător, pe când fetele, au ales sclipiciul.

Vlad Mihalachios, organizatorul petrecerii: „Ne-am gândit să o facem vineri, nu joi, când este normal halloween-ul, ca oamenii să poată să stea mai mult, şi atunci am impus un dresscode. Am vrut să nu ne ducem în direcţia dovleci, păianjeni şi pânze, am vrut ca oamenii să fie costumaţi şi să asculte o muzică bună. "

Petrecerea "de groază" a durat până dimineaţa.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62089290
O mamă cu doi copii a rămas fără casă la 3 zile după ce i-a murit soțul

O familie din judeţul Bacău este greu încercată în prag de iarnă. Femeia cu doi copii şi-a pierdut soţul la sfârşitul săptămânii trecute.

62084638
11 copii au ajuns la spital după ce au mâncat la restaurantul hotelului unde erau cazați

Vacanța la munte s-a încheiat brusc pentru un grup de copii din Timișoara. 

62005207
Fondatoarele Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţa”: ”Doamna Firea nu este stăpâna acestui oraş”

Fondatoarele Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţa” au comentat, miercuri, afirmaţia Gabrielei Firea potrivit căreia şi ea ar fi avut o contribuţie la această investiţie, punând la dispoziţie terenul, în valoare de un milion de euro.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.