Închisoare cu suspendare pentru „sinceritate”. Un individ și-a tăiat soția pe piept, dar a scăpat de răspundere

Închisoare cu suspendare pentru „sinceritate”. Un individ și-a tăiat soția pe piept, dar a scăpat de răspundere
StirilePROTV

Un individ a care și-a tăiat soția pe piept cu un briceag a primit doar o pedeapsă cu suspendare de un an și jumătate de închisoare, pentru că magistrații i-au apreciat „sinceritatea”.

Victima sa a primit despăgubiri mult mai mici decât solicitase, pentru a nu ajunge în situația unei „îmbogățiri fără justă cauză”.

Bărbatul a primit sentința de la magistrații Judecătoriei Făurei, după un proces de violență în familie. Un an și jumătate de închisoare cu suspendare a fost pedeapsa primită, plus daune de 7.500 de lei pe care trebuie să le achite soției sale, relatează publicația debrăila.ro.

Individul și-a agresat soția în noapte de 2-3 ianuarie 2021, unde, potrivit magistraților, pe fondul geloziei și a unei relații deteriorate, a lovit-o cu briceagul în zona pieptului și a palmei pe soția sa.

„Aoleu, m-a tăiat!”

Peste noapte, la un moment dat, din senin, bărbatul a luat o pernă și i-a acoperit fața soției, însă aceasta a reușit să scape, se precizează în motivare sentinței.

Citește și
crima videochat - 1
Cine e Robert, tânărul care și-a ucis în bătaie soția pentru că nu câştiga destul din videochat. A fugit deja în Italia
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

„În continuare, inculpatul a urcat în pat peste persoana vătămată şi i-a imobilizat picioarele sub propria greutate, după care a scos din hainele cu care era îmbrăcat un briceag şi a înţepat-o cu acesta deasupra sânului stâng. Persoana vătămată a început să ţipe şi să strige „Aoleu, m-a tăiat!”, însă, în acelaşi timp, s-a apărat de inculpat pentru a nu fi lovită în continuare, prinzând cu mâna dreaptă lama acelui briceag. Inculpatul a smuls briceagul, moment în care persoana vătămată a fost tăiată în palmă, după care i-a prins acesteia mâna dreaptă şi a tăiat-o la nivelul degetelor”, au notat procurorii în rechizitoriul prin care individul a fost trimis în judecată.

Pe latură civilă, judecătorul a decis că acordarea sumei de 7.500 de lei cu titlu de daune morale „reprezintă o justă satisfacție pentru acoperirea prejudiciului moral, fără a constitui pentru victimă o sursă de îmbogățire fără justă cauză”.

„Instanţa se va orienta către o pedeapsă orientată spre minim-mediu, apreciind, faţă de atitudinea cooperantă şi sinceră a inculpatului, şi elementele anterior prezentate, că nu se impune executarea efectivă a pedepsei aplicate, iar suspendarea sub supraveghere a pedepsei este o măsură proporţională cu gravitatea faptei comise”, se precizează în motivarea magistraților.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Ieșeanul care și-a omorât soția pentru că nu făcea destui bani din videochat s-a predat autorităților din Italia
Ieșeanul care și-a omorât soția pentru că nu făcea destui bani din videochat s-a predat autorităților din Italia

Bărbatul din Iaşi, acuzat că şi-a ucis soţia, după ce a bătut-o crunt luni în șir, pentru că nu făcea destui bani la videochat, a fost reținut de carabineri.  

Cine e Robert, tânărul care și-a ucis în bătaie soția pentru că nu câştiga destul din videochat. A fugit deja în Italia
Cine e Robert, tânărul care și-a ucis în bătaie soția pentru că nu câştiga destul din videochat. A fugit deja în Italia

Autorităţile române caută în toată lumea un tânăr din Iaşi pe care îl acuză că şi-a ucis în bătaie soţia, pentru că nu câştiga destul din videochat.

Violenta in familie duce la gesturi extreme. O mama si-a lasat fetitele si a fugit de acasa
Violenta in familie duce la gesturi extreme. O mama si-a lasat fetitele si a fugit de acasa

Batuta de sotul ei, o tanara mama din Dambovita, care abia a nascut cel de-al treilea copil, a fost nevoita sa plece de acasa. In urma ei au ramas trei fetite, dintre care cea mare are doar 4 ani.

Macelul de la Perla arata o problema grava.
Macelul de la Perla arata o problema grava. "Violenta in familie ucide o femeie la fiecare 3 zile"

Macelul de la Bucuresti scoate la iveala o problema grava din Romania zilelor noastre, aceea a violentei conjugale. De multe ori victimele fac plangere la politie, dar in hatisul de legi agresorii scapa.

Mel Gibson recunoaste ca a batut-o pe Oksana, ca sa scape de inchisoare
Mel Gibson recunoaste ca a batut-o pe Oksana, ca sa scape de inchisoare

Avocatul lui Gibson a anuntat ca actorul va incheia un acord cu parchetul californian pentru a scapa de inchisoare. Potrivit presei, Gibson nu va contesta acuzatia de violenta conjugala la adresa fostei iubite, Oksana Grigorieva, comisa in ianuarie 2010.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală
Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală

Ion Iliescu devine oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.