Fost deținut, ridicat pentru o crimă în Vaslui. Și-a înjunghiat prietenul de pahar

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 45 de ani din Vaslui, eliberat de câţiva ani din închisoare, unde a stat pentru viol, incest şi fapte de violenţă, este suspectat acum de crimă.

Victimă a fost prietenul lui de pahar, cu care s-a certat în toiul nopţii, şi pe care l-a înjunghiat mortal.

Scena sângeroasă s-a petrecut, noaptea trecută, la locuinţa victimei, un bărbat în vârstă de 42 de ani din comună Mălușteni. Poftit să bea împreună cu gazda, musafirul ar fi provocat un scandal, şi, într-o clipă de furie, l-a înjunghiat pe cel care-l găzduia. Apoi a fugit, lăsându-l pe rănit în curte, într-o baltă de sânge. În final, i-a mărturisit unui localnic ce făcuse, iar omul a anunţat poliţia.


Femeie: „Am auzit că l-a omorât. Am rămas blocată când am auzit, era băiat liniştit, cuminte.”

Reporter: V-aţi gândit că se va ajunge la una ca asta ?

Citește și
Crimă înfiorătoare în Iași. O femeie a fost ucisă de propriul fiu, chiar de ziua ei
Un fost polițist din Iași a obținut ordin de protecție împotriva soției sale, apoi a omorât-o
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Femeie: „Da, ne-am gândit”

Reporter: Aşa de agresiv e autorul ?

Femeie: „Da”.

Suspectul a mai stat 12 ani după gratii pentru viol, incest şi acte de violenţă. În 2015 a fost eliberat, însă toată lumea în sat îl ştia de frică. În urmă cu câţiva ani, individului i-a fost amputat un picior şi de atunci pierdea vremea în locuinţa celui pe care, în cele din urmă, l-a înjunghiat.

„A fost în puşcărie. A făcut multe. Ne aşteptam la chestia asta la băutură, zi şi noapte beau, cu sticlele. Muzică şi băutură, şi înjurau şi puneau microfon şi vorbea prostii de toată mahalaua. L-a bătut şi l-a chinuit până l-a omorât. Crimă de om a făcut” a mai povestit femeia.

Victima, însă, „nu făcea rău, cerea o pâine, un leu, nu făcea rău la nimeni. Băutura? Îi plăcea, la toţi ne place” spune un bărbat.

Suspectul este audiat vineri.

Procuror Elena Silvia Bejinariu: „Nu se cunoaşte deocamdată mobilul acestei fapte, se efectuează cercetări de către un procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui”. Poliţiştii cer că suspectul să fie reţinut.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Condamnare la Vaslui pentru femeile care au tocmit un „asasin” pentru a-l ucide pe soțul uneia dintre ele
Condamnare la Vaslui pentru femeile care au tocmit un „asasin” pentru a-l ucide pe soțul uneia dintre ele

Femeile din Vaslui care au tocmit un asasin pentru a-l ucide pe soțul uneia dintre ele au fost condamnate la închisoare.

Un fost polițist din Iași a obținut ordin de protecție împotriva soției sale, apoi a omorât-o
Un fost polițist din Iași a obținut ordin de protecție împotriva soției sale, apoi a omorât-o

Un fost polițist de frontieră din Iași a recunoscut în fața anchetatorilor că și-a ucis soția, după ce la 112 anunța că a găsit-o moartă în casă. Anterior, bărbatul obținuse un ordin de restricție împotriva femeii, chiar dacă ea era cea bătută frecvent.

Anchetatorii au găsit arma cu care Valentin Faur și-a ucis soția. Unde s-a ascuns bărbatul timp de 4 zile
Anchetatorii au găsit arma cu care Valentin Faur și-a ucis soția. Unde s-a ascuns bărbatul timp de 4 zile

Anchetatorii au găsit arma crimei în cazul bărbatului din București, bănuit că și-a ucis soția - o educatoare care voia să divorțeze după 20 de ani de căsnicie. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.