Fetiță de 13 ani violată de 2 bărbați. Minora a fost vândută și altor indivizi

×
Codul embed a fost copiat

Caz şocant în judeţul Mureş. Doi indivizi au ajuns pe mâna poliţiştilor, după ce au violat şi exploatat sexual o copilă de 13 ani.

Cei doi bărbaţi, de 29 şi 50 de ani, sunt din Sighişoara. Ei au fost reţinuţi de procurori şi sunt acum cercetaţi pentru viol, trafic de minori şi lipsire de libertate. 

Coşmarul minorei a început în urmă cu doi ani, când a fost racolată de pe stradă de cei doi bărbaţi. Aceştia au amenițat-o pe copilă şi au obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu unul dintre ei. Mai mult, minora a fost apoi vândută şi altor bărbaţi. Pentru cap provine dintr-o familie dezorganizata, dispariţia copilei a fost mult timp trecută sub tăcere sau neglijată de rudele ei.

În final, însă, în urma unor sesizări, poliţiştii au aflat de caz şi au descins la locuinţele celor doi indivizi din Sighişoara. Aceştia au fost reţinuţi şi prezentaţi apoi instanței.

Judecătorii au decis ca bărbatul de 50 de ani să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, iar cel de 29 de ani să fie cercetat sub control judiciar. Cât despre fetiţa de 13 ani acesta este acum consiliată de psihologi. 

Citește și
Viol
Adolescentă româncă forțată de mamă să se prostitueze în Italia. Cum a fost descoperită
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Individul care a violat o copilă în Galaţi, o adevărată bestie. Judecătorii l-au lăsat însă liber
Individul care a violat o copilă în Galaţi, o adevărată bestie. Judecătorii l-au lăsat însă liber

Este revoltător! Recursul compensatoriu a stat la baza eliberării din închisoare a violatorului în serie, un individ de 39 de ani care a pus pe jar autorităţile din Galaţi şi Brăila.

Adolescentă româncă forțată de mamă să se prostitueze în Italia. Cum a fost descoperită
Adolescentă româncă forțată de mamă să se prostitueze în Italia. Cum a fost descoperită

O româncă stabilită în Italia a fost arestată după ce și-a obligat fiica să se prostitueze de la vârsta de 13 ani. Minora a fost forțată se întrețină raporturi intime cu bărbați între 18 și 69 de ani, pentru sume între 30 și 200 de euro.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală
Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală

Ion Iliescu devine oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.