La 3 ani şi jumătate de la Colectiv, barocamera de la Floreasca tot nu funcționează

×
Publicitate

La trei ani şi jumătate de la Colectiv, barocamera pentru tratarea marilor arşi, de la Spitalul Floreasca, tot nu funcţionează. Între timp, statul român a mai cumpărat 4 barocamere mobile, în valoare de cinci milioane de euro.

Deocamdată, ele sunt folosite doar pentru recuperarea scafandrilor, pentru că nu există medici pregătiţi să le folosească şi pentru marii arşi. În camerele hiperbare, pacienţii cu arsuri, dar şi alte leziuni sau intoxicaţii cu monoxid de carbon, s-ar putea vindeca mai repede.

Cele patru barocamere au intrat în dotarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, printr-un proiect uriaş prin care s-au cumpărat şi alte echipamente, în valoare totală de 35 de milioane de euro. Echipamentele medicale sunt mobile, amplasate în patru tiruri şi au fost distribuite la pompierii din Constantă, Mureş, Iaşi şi Timişoara.

Cum funcționează baro-camera

 

De îndată ce un pacient intră în barocameră, presiunea aerului se ridică şi automat în plămânii lui intră o cantitate mai mare de oxigen. Asta ajută corpul pacientului să lupte cu bacteriile şi să regenereze mult mai uşor ţesuturile.

Răniţii cu arsuri nu au primit încă îngrijiri în aceste camere hiberbarice de ultima generaţie.

Raed Arafat, secretar de stat MAI: "Aici pot să intre bolnavii arşi, intoxicaţiile cu monoxid de carbon, că am avut destule. Şi mai sunt alte indicaţii specifice în care camera poatre fi solicitată şi poate chema o echipă la spitalul care a solicitat-o, stă acolo şi pacientul este asistat în camera respectivă."

Nu am ajuns încă în acest stadiu din cauză că medicii nu au fost pregătiţi până acum să folosească barocamera, deşi proiectul a fost început din 2016.

Raed Arafat, secretar de stat MAI: Aici am avut o întârziere. Dar acum suntem destul de avansaţi pentru a începe cursurile de pregătire cu Marina Italiană.

Reporter: În cât timp estimaţi că vor fi folosite barocamerele?

Raed Arafat: În cursul acestui an sigur.

Vor fi aleşi 22 de medici de la AŢI şi UPU din oraşele în care sunt amplasate barocamerele mobile, dar şi de la spitalul Floreasca, pentru a face timp de 4 luni cursuri cu pompierii de la Marina Italiană.

Vestită barocameră de patru milioane de lei de la Spitalul Floreasca nu funcţionează nici măcar acum. Motivul? Reprezentanţii spitalului ne-au transmis că nu poate fi instalată.

Deşi am solicitat un punct de vedere conducerii spitalului, nu am primit lămuriri. Inaugurată cu fast ca un mijloc revoluţionar de tratare a pacienţilor cu arsuri grave, în realitate barocamera nu a fost niciodată folosită. Ea a costat peste 3 milioane de lei, potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii. A fost deschisă însă o anchetă.

Medicul Ioan Lascar şi foşti şefi din Spitalul Floreasca sunt acuzaţi de procurorii DNA că au cumpărat echipamentului medical cu 50% mai scump, decât preţul pieţei. Printre alţii, profesorul Lascar a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu la Tribunalul Bucureşti.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61902528
Nereguli la mai multe unități de alimentație din Eforie. Anunțul autorităților

Activitatea a opt unități de alimentație publică din Eforie Nord și Eforie Sud a fost oprită, după ce inspectorii au descoperit nereguli ce pun în pericol sănătatea turiștilor.

62057319
Momente de panică la Spitalul din Buzău, din cauza unui incendiu. Mărturia pacienților

Zeci de pacienţi, dar şi personalul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău au fost evacuaţi, marți după-amiază, din cauza unui incendiu.

62057099
Noile destinații exotice preferate ale românilor. Vaccinarea este obligatorie

Numărul românilor dornici să descopere destinații exotice este în creștere, anunță agențiile de turism. Sunt tot mai mulți cei vor să facă plajă, de pildă, în Indonezia și insulele din Oceanul Indian, ori să meargă în safari în Tanzania.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.