Bolnavii de tuberculoză vor fi tratați ambulatoriu. Care sunt simptomele afecțiunii

×
Publicitate

Bolnavii de tuberculoza, care nu sunt contagioşi, vor fi trataţi în ambulatoriu. Alături de bulgari, suntem ultimii din Uniunea Europeană unde nu se întâmplă încă asta.

Practic, după ce specialiştii vor stabili cu certitudine care dintre pacienţi nu pot transmite bacteria, aceştia îşi vor urma tratamentul în policlinici ori cu ajutorul medicilor de familie.

Deşi România a făcut paşi serioşi în tratarea tuberculozei, rămânem în topul ţărilor europene cu cei mai mulţi bolnavi.

În urmă cu câţiva ani, Constantin a fost diagnosticat cu tuberculoza. Abia după ce a stat 1 lună şi jumătate în spital, a putut să-şi facă tratamentul în ambulatoriu.

Constantin Ioniţă, pacient: „Trebuie să te prezinţi şi îţi face injecţia, îţi dă pastilele şi pleci acasă. Ar ajuta şi pacientul că e pe fond psihic că stai acasă în sânul familiei.”

Medicii spun că bolnavii de tuberculoza sunt contagioşi atunci când boala este instalată în plămâni. Pot împrăştia virusul atunci strănută ori tuşesc. Însă dacă boala este depistată la început ori e vorba de tuberculoza extrapulmonara, virusul nu se transmite. Aceşti pacienţi pot fi trataţi în ambulatoriu.

Încă din 2015 OMS recomandă ca pacienţii cu tuberculoza, care nu sunt contagioşi, să fie trataţi în ambulatoriu. România şi Bulgaria sunt singurele țări din Uniunea Europeană în care toţi bolnavii sunt internaţi. Asta chiar dacă în ţara noastră incidența a scăzut în ultimii ani de la 150 la 50 de pacienţi la o sută de mii de locuitori.

Ministerul Sănătăţii a lansat un program pilot în care pacienţii care nu pot transmite boala vor fi trataţi la medicul de familie sau în policlinica.

Conform statisticilor, în România 12.500 de persoane diagnosticate cu tuberculoza sunt acum în tratament. Specialiştii cred însă că numărul celor care suferă de această bolă este mult mai mare.

Victor Costache, ministrul Sănătăţii: „Am trecut de pe locul 1 pe locul 5 şi suntem în continuare printre primele locuri în Europa / o să urmeze o serie de proiecte de aprox 23 de mil de euro cu finanţare internaţională.''

Dacă vă simţiţi moleşit fără motiv, tuşiţi, aţi scăzut în greutate şi transpiraţi noaptea, ar fi indicat să consultaţi un specialist în pneumologie, care vă poate confirma sau infirma diagnosticul de tuberculoza.

Programul pilot va fi disponibil deocamdată doar în 3 sectoare din Bucureşti. Ulterior ar putea fi extins în toată ţara.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62103029
Suntem codași în UE la verificările pentru cancer mamar, deși decesele cresc anual

Doar 0,2% dintre femeile din România, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani, au efectuat în anul 2015 screening-ul pentru depistarea cancerului mamar, acesta fiind de departe cel mai mic procentaj înregistrat de o ţară membră a Uniunii Europene.

62102492
Misiune de noapte pentru un elicopter SMURD. Ce a păţit o copilă de 3 ani

Zbor de noapte al unui eliopcter SMURD, care a adus o copilă cu arsuri de la Craiova.

62102158
Tabără dedicată copiilor dependenţi de dializă. Ce surprize le-au pregătit organizatorii

Aproape 30 de copii dependenţi de dializă, împreună cu însoţitorii lor, au petrecut Anul Nou într-o tabără organizată de Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie "Delia Grădinaru", la Cluj-Napoca.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.