Top 10 locuri de pe planeta unde toata lumea vrea sa traiasca.Tara cu cea mai mare speranta de viata

60560059

"Tinerete fara batranete" este un mit pe care nu am reusit sa-l descoperim si in realitate. Dupa nenumarate expeditii si incursiuni istorice, omenirea nu a gasit niciun loc "magic" in care sa traiasca etern. Poate nu am cautat unde trebuia.

Agentia americana CIA a adunat date din toata lumea ca sa stabileasca speranta de viata a intregii populatii de pe glob. Aceasta este in prezent de 67,59 ani. Insa nu peste tot oamenii traiesc la fel de mult. Iata acele tari in care moartea vine, se pare, mai tarziu - potrivit statisticilor.

10. Italia

Speranta de viata: 81,86 ani

Italienii traiesc, in medie, cu 7,64 de ani mai mult decat romanii (74,22 de ani). Expertii au legat aceasta longevitate de dieta. Se pare ca meniul mediteranean este "responsabil" pentru reducerea riscului de imbolnavire. Antioxidantii din uleiul de masline si vinul rosu sunt esentiali. Asa ca locuitorii din "cizma" au mai putine probleme cu colesterolul, inima sau circulatia, potrivit American Heart Association. Condimentele ca busuiocul, oregano sau usturoiul sunt si ele foarte sanatoase.

9. Australia

Speranta de viata: 81,90 ani

Acest fapt se datoreaza mai multor factori, dar in special faptului ca australienii nu sunt fumatori inraiti si nu au o problema cu obezitatea. In plus, stilul lor de viata este unul foarte activ. Insa cei mai multi medici de pe continent leaga speranta de viata de ingrijirea medicala. Sistemul lor de sanatate este unul performant. In timp ce la noi ingrijirea medicala este conditionata de asigurari sau angajare si contributii, australienii au acces la ingrijire de baza indiferent daca au salariu sau nu.

8. Hong Kong

Speranta de viata: 82,12 ani

Chinezii seamana cu italienii din acest punct de vedere. Alimentatia lor bogata in orez, legume si tofu, plus stilul activ, ii fac sa fie mai longevivi. Nu au probleme nici cu obezitatea, dar nici cu diabetul.

7. Guernsey

Speranta de viata: 82,24 ani

Este o mica insula din arhipelagul Canalului, nu este nici membra a Marii Britanii si nici a Uniunii Europene, chiar daca este o dependenta a coroanei britanice. Independenta acestei insule inseamna ca economia nu a fost afectata de caderile vecinilor din jur. Aici sanatatea face diferenta - locuitorii din Guernsey traiesc mai mult pentru ca au parte de ingrijire medicala neconditionata si de calitate. Sistemul de taxare este foarte scazut, iar salariile sunt enorme.

6. Andorra

Speranta de viata: 82,50 ani

Aceasta natiune, prinsa intre Spania si Franta, undeva in Pirinei, promoveaza stilul activ de viata. Rezidentii sunt pasionati de excursii si drumetii montane, au acces usor la statiunile de schi din zona, iar parcurile au intotdeauna parte de terenuri de fotbal sau rugby pentru amatori. In plus, potrivit CIA, 100% din populatia Andorrei este educata, cei mai multi dintre locuitori avand studii superioare. 

5. San Marino

Speranta de viata: 83,07 ani

Al treilea cel mai mic stat al Europei - dupa Vatican si Monaco - este si cea mai veche republica din lume. Banii joaca un rol esential aici. In plus, locurile de munca din aceasta tara sunt, marea lor majoritate, in turism si banci.

4. Singapore

Speranta de viata: 83,75 ani

Asemanator Hong Kong-ului, Singapore este un loc in care se mananca foarte sanatos. Autoritatile de aici asigura si impun o igiena de standarde inalte la orice colt de strada, iar fumatul nu este permis in prea multe locuri. Interesant este insa ca in 1980 guvernul din Singapore a pus la cale un plan prin care a reusit sa scada foarte mult rata mortalitatii, dupa ce a costatat ca prognozele aratau o imbatranirte accentuata a populatiei.

3. Japonia

Speranta de viata: 83,91 ani

In Japonia rata obezitatii este de 3,1%, iar in Statele Unite este de 33,9%. Si aici, un rol esential este jucat de dieta nipona: legume proaspete, orez si, poate cel mai important, peste. In plus, japonezii aleg oricand o plimbare pe jos in locul uneia cu masina.

2. Macau

Speranta de viata: 84,43 ani

Economia infloritoare a acestei natiuni este cheia sanatatii sale. Situata in Marea Chinei de Sud, aceasta tara prospera: jocurile de noroc este principala "ramura economica": 70% din banii investiti de catre guvern in sistemul de sanatate, provin din cazinouri.

1. Monaco

Speranta de viata: 89,68 ani

Locuitorii din Monaco traiesc cu 15,46 de ani, in medie, mai mult decat noi, romanii. Si asta se datoreaza in principal abundentei de centre pentru ingrijire medicala finantate de stat. De asemenea, sa nu uitam de dieta mediteraneana, care asigura o viata lipsita de probleme medicale majore. Multi spun ca atmosfera extrem de relaxata si relaxanta din Monaco, ar fi de fapt cheia longevitatii. Se pare ca in Monaco, cuvantul stres a fost abolit de decenii.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60560020
Avertismentul ingrijorator al OMS: "O viroza banala ne-ar putea ucide in viitorul apropiat"

Antibioticele ar putea deveni, in curand, atat de lipsite de eficienta, incat o infectie in gat sau o rana la picior sa ne fie fatale.

60446168
"Pentru stomatolog, prima ulita, la dreapta". Motivul pentru care medicii deschid cabinete in sate

In ultima vreme s-au deschis tot mai multe clinici sau cabinete medicale in localitatile mici. Satenii sunt incantati ca au doar cateva minute de mers din batatura pana la doctor si platesc si mai putin decat la oras.

60522296
Sarea iodata imparte Romania in doua. Cum suntem expusi cancerului de tiroida

Suntem agresati cu iod de zeci de ani, iar asta trebuie sa inceteze. Nu de alta, dar ne pandesc boli grave, inclusiv afectiuni oncologice.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.