Soluții moderne pentru gestionarea deșeurilor textile. Ce trebuie să știm despre reciclarea hainelor

pro verde marti

Gestionarea deșeurilor textile este complexă și, adesea, din această cauză hainele ajung să sfârșească aruncate la gunoi.  

Există însă programe care facilitează procesul de reciclare al hainelor, astfel încât acestea să nu mai fie aruncate și să polueze mediul înconjurător.

Ce trebuie să știți despre reciclarea hainelor

Consumerismul este un concept economic și social care se referă la promovarea și încurajarea achiziționării de bunuri într-o cantitate excesiv de mare. Astfel, tendința este să cumpărăm mult, nejustificat, doar pentru că prețul uneori pare unul accesibil sau pentru că un produs este „la modă”. Pentru asta companiile se folosesc de un marketing agresiv astfel încât să convingă consumatorii că au nevoie de produsele lor.

Consumul excesiv duce astfel la exploatarea nejustificată a resurselor naturale, creșterea deșeurilor și poluarea mediului, precum și la inegalități sociale.

În fiecare an, în SUA, aruncăm la groapa de gunoi 50 de miliarde de articole de îmbrăcăminte”, spune Kristy Caylor, fondator și CEO al For Days, o companie care se ocupă de reciclarea hainelor, conform CNN.

Citește și
depozite chirii
Transformarea industrială a României: Depozitele aproape de București, noul hub european

Din păcate, chiar și eforturile de reciclare nu sunt întotdeauna o soluție curată. De exemplu, majoritatea hainelor uzate, colectate pentru reciclare, sunt expediate în țări în curs de dezvoltare, unde devin grămezi de deșeuri. Iar pentru că nu există o infrastructură, acestea nu vor fi reciclate și nici nu vor fi procesate în mod corespunzător.

„Lanțul de aprovizionare inversă pentru hainele uzate este vast și global și există cu siguranță actori buni și răi. Deși niciun sistem nu este perfect (trasabilitatea la nivel de articol în cazul articolelor de îmbrăcăminte postconsum este aproape imposibilă, iar reciclarea fibrelor este limitată), căutați companii care oferă transparență: cât de mult este colectat, cât de mult este «reciclat» și unde ajung hainele”, spune Caylor.

Amelia Trumble este co-fondatoarea Retold Recycling, un start-up din California care oferă servicii pentru reciclarea textilelor de uz casnic. Compania a lansat un serviciu convenabil de abonament prin poștă pentru reciclarea tuturor textilelor.

„Consumatorii trebuie să se ferească de diverse declarații generale atunci când vine vorba de verificarea mărcilor care pretind că au o misiune a companiei axată pe reciclarea textilelor sau pe sustenabilitate în general. Fiți atenți la generalizările din limbajul de marketing fără date care să susțină afirmațiile”, spune Trumble.

Hainele vechi pot reveni la viață. Doar 5% din haine trebuie aruncate, de fapt, la gunoi

Programele care preiau haine folosite sau textile de uz casnic lucrează cu o rețea de parteneri de reciclare care deturnează deșeurile textile din fluxul care duce la poluarea mediului. Aceste programe acceptă o gamă largă de obiecte de îmbrăcăminte - chiar și pe cele pătate, rupte și considerate resturi - pe care le sortează și cărora le găsesc o nouă utilizare.

În funcție de calitatea bunurilor, produsele pot fi trimise la organizații de caritate pentru donații, la magazine de vechituri pentru revânzare sau pot fi chiar reciclate în alte materiale pe bază de textile.

Procesul nostru de sortare este foarte detaliat și precis. Acest lucru este important, deoarece asigură faptul că 95% din hainele pe care le colectăm își găsesc următoarea și cea mai bună utilizare”, spune Caylor despre procesarea For Days.

De multe ori, hainele care sunt reciclate recapătă o nouă formă. Materialele sunt mărunțite și transformate în ceva cu o valoare mai mică, cum ar fi cârpe industriale, căptușeală pentru covoare sau izolație pentru clădiri.

Dintre hainele pe care le aruncă oamenii, 45% sunt revândute și doar 5% sunt considerate de fapt gunoi, conform CNN.

Ce haine nu pot fi reciclate

Hainele nu pot fi, din păcate, reciclate în gospodărie. Asta înseamnă că dacă veți arunca haine într-o pubelă în care sunt reciclate selectiv deșeurile, cel mai probabil acestea nu vor ajunge acolo unde trebuie.

Pentru a recicla haine aveți nevoie așadar de un program specializat. Înainte de asta trebuie să verificați ce tipuri de haine și materiale acceptă programul respectiv. Unele programe pot accepta haine și textile în orice stare (chiar și pătate sau deteriorate), în timp ce altele pot accepta doar piese care sunt doar uzate.

Donație

Pentru a dona haine, primul pas este sortarea lor, a recomandat Karen Pearson, președinta Consiliului pentru sustenabilitate de la Fashion Institute of Technology.

Articolele pe care le donați ar trebui să fie curate și fără pete și rupturi. Separați hainele care pot fi purtate în funcție de tipul lor și etichetați-le pentru a fi mai ușor de sortat de către o organizație de caritate.

Articolele pătate și deteriorate ar trebui să fie refolosite sub altă formă, nu utilizate. O persoană nevoiașă nu se va bucura de un tricou pătat sau de o pereche de pantaloni rupți.

Experții citați de NY Times spun că este puțin probabil ca hainele care nu fac pe cineva să se simtă bine să găsească o a doua casă.

„Dacă tu nu o vrei pentru că este deteriorată, nimeni altcineva nu o vrea”, a declarat Aja Barber, autoarea cărții „Consumed: The Need for Collective Change”.

Revânzare

Dacă doriți să recuperați niște bani sau dacă organizația caritabilă preferată este copleșită de donații, luați în considerare posibilitatea de a vă revinde hainele.

„Când vine vorba de sustenabilitate și etică, afacerile mici sunt cu siguranță calea cea mai bună”, a spus Aja Barber.

Revânzarea la nivel local reduce amprenta de carbon asociată transportului, astfel încât ar putea fi considerată o alegere sustenabilă. Există chiar platforme online pe care puteți vinde haine. Puteți încerca să vă oferiți articolele pe rețelele de socializare, cum ar fi Instagram sau Facebook, fie pe pagini special dedicate, fie pe propriul profil. 

Unde puteți dona în România hainele pe care nu mai doriți să le purtați

Iată ce puteți face cu hainele pe care nu mai vreți să le purtați, fie că locuiți în București sau în alte orașe din țară:

Există mai multe centre de colectare a hainelor în București, administrate de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. Aceste centre sunt disponibile pentru a primi donații de haine, care vor fi ulterior donate către persoanele nevoiașe. Iată câteva dintre aceste centre:

Complexul de servicii sociale Ominis, situat pe Strada Turnu Măgurele nr. 17A, sector 4.

Sediul central al D.G.A.S.M.B, amplasat pe Strada Constantin Mille nr. 10, sector 1.

Punctul Perla, localizat pe Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 1, sector 1.

Spălătoria Socială de pe Strada Armeniș nr. 2, sector 3.

Spălătoria Socială de pe Strada Drumul Taberei nr. 24, sector 6.

De luni până vineri, între orele 11 și 18, există un punct de colectare suplimentar pe Strada Șerban Vodă nr. 43-49, sector 4, lângă DGITL sector 4, în spatele bisericii.

Donați haine la H&M

De asemenea, compania H&M desfășoară un program de colectare a hainelor începând din 2013 și oferă cutii de reciclare în magazinele lor din întreaga țară. Clienții pot aduce haine și textile nefolosite, de orice marcă și în orice stare, în magazinele H&M și pot primi vouchere pe care le pot utiliza în magazin. Hainele colectate sunt sortate în trei categorii: cele purtabile sunt vândute în regim second-hand, cele care nu mai pot fi purtate sunt transformate în alte produse, iar a treia categorie este cea a hainelor și textilelor reciclate pentru obținerea de noi fibre și materiale.

Donați haine la Zara

Retailerul Zara are, de asemenea, un program similar în magazinele lor din țară. Clienții pot dona doar haine în magazine, nu și încălțăminte sau accesorii. Hainele donate sunt redirecționate către persoanele aflate în situații dificile sau sunt comercializate în cadrul canalelor de caritate ale organizațiilor non-profit, pentru a finanța proiecte sociale. De asemenea, hainele pot fi reutilizate sau transformate în alte produse textile.

Donați haine la Kaufland

Retailerul Kaufland a introdus containere pentru reciclarea materialelor textile în magazinele din București și împrejurimi. Clienții pot depune articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte țesături care nu le mai sunt de folos în locurile special amenajate din parcări. Materialele textile trebuie să fie curate și ambalate corespunzător. După colectare, deșeurile sunt preluate de un partener autorizat, care se ocupă de igienizarea, repararea și transformarea materialelor textile în produse noi, cum ar fi lavetele de curățenie.

Donați haine la Auchan

De asemenea, Auchan are un proiect de colectare și reciclare a textilelor, unde clienții pot dona hainele pe care nu le mai folosesc. Articolele de îmbrăcăminte sunt donate în containerele special amenajate în exteriorul hipermarketului. Acestea sunt colectate periodic, igienizate și sortate. În funcție de starea și calitatea hainelor, acestea pot fi prelucrate în fibre textile pentru reciclare sau donate către Crucea Roșie pentru a ajunge la familiile defavorizate.

Magazinele Auchan din Timișoara, Cluj, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Târgu Mureș, Brașov și Sibiu sunt locurile în care se pot dona hainele.

Donați hainele la Crucea Roșie

Mai este o variantă. Oamenii pot dona haine la Societatea Națională Crucea Roșie România. Trebuie totuși să se țină cont și de starea în care se află materialele donate.

O donație folositoare constă în obiecte în stare bună din punct de vedere fizic, fără rupturi sau pete care nu pot fi îndepărtate, iar materialul să nu fie excesiv uzat sau deteriorat. Practic, este vorba despre obiecte pe care donatorul însuși le-ar mai putea purta, dar nu o face din motive personale, cum ar fi aspectul fizic sau atracția față de acel articol vestimentar.

Donați hainele pe grupurile de socializare

De asemenea, în loc de a arunca hainele de care nu mai aveți nevoie, puteți să intrați în grupuri de donat pe rețelele de socializare. Aici sunt numeroase persoane care au nevoie de acestea. Faceți un bine atât oamenilor nevoiași, cât și planetei.

Donați haine la containerele pentru textile, amplasate în anumite locații din țară

În țară există mai multe asociații sau companii private care au amplasat stradal containere dedicate colectării hainelor uzate. Un exemplu este site-ul containeretextile.ro , care centralizează aceste adrese, structurate pe județ/localitate/stradă. Consultați lista completă la link-ul următor: CONTAINERE TEXTILE

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
George și Ionela tocmai își cumpăraseră haine pentru nuntă înainte să moară în accidentul provocat de prietenul lor
George și Ionela tocmai își cumpăraseră haine pentru nuntă înainte să moară în accidentul provocat de prietenul lor

Detalii înfiorătoare ies la iveală după accidentul îngrozitor petrecut pe un drum din Vaslui, în care și-au pierdut viața trei tineri.  

Transformarea industrială a României: Depozitele aproape de București, noul hub european
Transformarea industrială a României: Depozitele aproape de București, noul hub european

Într-una dintre halele închiriate de o companie austriacă, lângă București, milioane de pachete cu haine și încălțăminte sunt depozitate, urmând ca, atunci când sunt comandate de clienții români, dar și străini, să plece direct spre ei.

 

Sute de mii de persoane cumpără haine „fake” fără să știe. A fost descoperită cea mai mare escrocherie online din lume
Sute de mii de persoane cumpără haine „fake” fără să știe. A fost descoperită cea mai mare escrocherie online din lume

Peste 800.000 de europeni și americani au fost păcăliți să își dea datele personale, inclusiv datele cardurilor bancare, și au ajuns victimele unei rețele din China care a organizat cea mai mare escrocherie din lume, după numărul victimelor.  

Un fost deținut a fost reţinut pentru trafic de droguri. Avea ascunse în haine 7 grame de heroină
Un fost deținut a fost reţinut pentru trafic de droguri. Avea ascunse în haine 7 grame de heroină

Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de heroină, el fiind recent eliberat din penitenciar.

 

Pijama, papuci cu blană sau haine rupte. Trendul viral pe internet care transformă tinerii în „casnici”. Care este motivul
Pijama, papuci cu blană sau haine rupte. Trendul viral pe internet care transformă tinerii în „casnici”. Care este motivul

Tinerii din China au adoptat o formă inedită de protest vestimentar la locul de muncă, îmbrăcându-se în pijamale și papuci de casă urâți, ca simbol al nemulțumirii față de condițiile de muncă dificile și salariile scăzute.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”
Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”

Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că și-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022.