USR şi PLUS au decis să fuzioneze. Cioloș: ”Cea mai importantă forţă politică”

62142551
Agerpres

84,65% dintre delegaţii la Congresul comun al USR şi PLUS au votat în favoarea fuziunii celor două formaţiuni.

Este vorba de 2.222 de voturi în acest sens din cele 2.625 exprimate, a anunţat copreşedintele noii formaţiuni, Dan Barna, potrivit Agerpres.

"Din 2.625 de voturi exprimate, 2.222 sunt în favoarea fuziunii, este un procent de 84,65% în favoarea fuziunii, 328 de voturi au fost împotrivă, 12,5%, iar 75 de colegi s-au abţinut, un procent de 2,86%", a precizat Dan Barna.

Anterior, şi Convenţia PLUS se exprimase în proporţie de peste 80% pentru fuziunea celor două partide.

"Au votat 1.557 de delegaţi din 1.835 de delegaţi acreditaţi. Din cei care au votat, au votat pentru 'Da' 1.299, ceea ce reprezintă 83,43%. Au votat 'Nu' 240, ceea ce reprezintă 15,41% şi s-au abţinut 18 colegi, ceea ce reprezintă 1,16% din cei care au votat. Deci avem, practic, fuziunea aprobată cu 83,43% din cei care au votat", a anunţat Dacian Cioloş.

"Am fost împreună de la început, am fost puternici în alianţă, unirea este un pas firesc. Este ceea ce şi-au dorit membrii noştri, este ceea ce ne-a cerut electoratul. Împreună suntem şi mai hotărâţi să luptăm pentru idealurile şi principiile noastre, iar voinţa noastră de a schimba România în bine este începând de astăzi şi mai puternică. Vechile partide au avut timp de 30 de ani şansa să dovedească ce pot să facă. Acum e rândul generaţiei noastre să decidă cum va arăta această ţară", a declarat Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, conform unui comunicat comun transmis de către cele două formaţiuni.

Şi Dacian Cioloş a afirmat, conform comunicatului menţionat, că "de azi, împreună, USR PLUS devine cea mai importantă forţă politică care vrea modernizarea României rapid, care are forţa necesară de a lupta de la egal la egal cu vechile partide şi care va acţiona coerent împreună cu zeci de mii de membri în alegerile locale şi parlamentare".

"Românii ne-au arătat, votând Alianţa într-un număr impresionant, că vor PLUS şi USR împreună. Dacă nu am fi înţeles şi ascultat mesajul oamenilor, dincolo de ambiţii personale, înseamnă că cele două proiecte politice nu erau făcute pentru societate, ci doar pentru câţiva membri de partid", a spus Dacian Cioloş, copreşedinte al USR PLUS.

Odată votată în congresul comun, fuziunea urmează să fie înregistrată la Tribunal.

Până la decizia definitivă a instanţei, formaţiunea va fi condusă de Dan Barna şi Dacian Cioloş, în calitate de copreşedinţi, se mai arată în comunicatul menţionat.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62140925
Orban anunță că Guvernul va majora pensiile cu 14%: "Este o creştere extrem de mare"

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că Guvernul va creşte pensiile cu 14%, precizând că este o creştere ”extrem de mare” pe care Guvernul se angajează să o poată finanţa atât anul viitor, cât şi în anii următori.

62131635
Firea: Doar "vip-urile" primesc plasmă pentru tratamentul infecţiilor cu COVID-19

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că în acest moment doar "vip-urile" primesc plasmă sanguină pentru tratamentul infecţiilor cu COVID-19, informează Agerpres. 

62135208
Guvernul se reuneşte vineri în şedinţă. Pe ordinea de zi sunt rectificarea bugetară şi prelungirea stării de alertă

Guvernul se reuneşte în sedinţă, vineri, având pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând din 16 august.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.