Scandalul provocat de Diana Şoşoacă în Parlamentul European, în presa internațională: ”A scos un urlet”

×
Publicitate

Scandalul provocat de Diana Șoșoacă în Parlamentul European a ajuns și în presa internațională. Agenția de presă AFP a scris despre acest incident, precizând că este vorba despre o eurodeputată de extremă dreapta din România.    

Ea a fost expulzată din sala de ședințe din Strasbourg după ce a ţipat în timpul unei dezbateri care a urmat discursului preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP, potrivit News.ro.

Mai exact, incidentul a avut loc în timpul unui discurs al liderului francez al grupului Renew (liberal), Valérie Hayer, care îi cerea Ursulei von der Leyen "să facă tot posibilul pentru a înscrie dreptul la avort în Carta europeană a drepturilor fundamentale".

Diana Iovanovici Şoşoacă, membră a partidului de extremă dreapta S.O.S. România şi deputat neafiliat, a scos un urlet, întrerupând discursul doamnei Hayer, spre enervarea preşedintei Parlamentului, Roberta Metsola, scrie AFP.

"Este a treia oară când faceţi acest lucru. Solicit ca deputatul să fie escortat din sală", a spus Roberta Metsola.

Diana Iovanovici Şoşoacă nu s-a dat bătută, continuând să vocifereze în timp ce aprozii, personalul însărcinat cu buna desfăşurare a lucrărilor adunării, încercau să o îndrume spre ieşirea din hemiciclu.

"V-aş ruga, de asemenea, să nu ţipaţi la aprozi", i-a spus Roberta Metsola. "Cred că aţi vorbit destul", a adăugat preşedinta Parlamentului European.

Luând din nou cuvântul, Valérie Hayer a văzut în acest incident "o dovadă, dacă mai era nevoie, că este fundamental şi urgent să apărăm dreptul la avort în întreaga Europă".

Anterior, în timpul discursului Ursulei von der Leyen, care candidează pentru un al doilea mandat, Diana Iovanovici Şoşoacă s-a făcut remarcată prin afişarea unei botniţe pe care şi-a pus-o în faţa gurii.

Această creştină ferventă a propus, de asemenea, aducerea unui preot pentru a "binecuvânta" şi "purifica" Parlamentul European, potrivit presei, notează AFP.

Acesta este primul mandat european pentru avocata în vârstă de 48 de ani, care a anterior a făcut parte din Parlamentul României. Aleasă senator al României în 2020 pe lista partidului de extremă dreapta AUR, ea este cunoscută pentru opoziţia sa faţă de măsurile anti-Covid şi faţă de vaccinarea împotriva virusului, exprimată pe reţelele sociale.

La un an după ce a fost aleasă pe lista AUR, ea a fost exclusă din partid pentru că a prejudiciat interesele şi imaginea partidului şi a refuzat să urmeze strategia grupului. A fondat apoi micul partid S.O.S. România - notează AFP.

Când era senator, a introdus un proiect de lege prin care cerea României să anexeze anumite teritorii ucrainene. În 2022, ea a cerut, de asemenea, ca România să părăsească UE, menţionează AFP, care mai precizează că Diana Iovanovici Şoşoacă şi-a exprimat intenţia de a candida la preşedinţie în noiembrie.

Şi POLITICO a menţionat incidentul cu Şoşoacă în live blogul pe care îl ţine despre votul în privinţa Ursulei von der Leyen şi a postat pe X un video cu momentul:

"Europarlamentarul român de extremă-dreapta Diana Şoşoacă a fost expulzată din sală după ce a întrerupt cu voce tare discursul liderei Renew, Valérie Hayer. "Voi aţi ucis oameni, eu am dreptul să vorbesc", a spus Şoşoacă, probabil vizând-o pe Ursula von der Leyen, care a devenit ţinta multor dezinformări şi teorii ale conspiraţiei pandemice. Şoşoacă a ridicat o icoană şi iniţial a refuzat să se mişte, spunându-le aprozilor: "Nu mă atingeţi".

POLITICO o încadrează pe Şoşoacă la categoria noilor eurodeputaţi "excentrici".

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
POLITICO, despre aleasa României: Șoșoacă va aduce un preot ca să sfințească Parlamentul European. ”Aici se întâlnesc dracii”

Diana Șoșoacă va aduce un preot ca să sfințească Parlamentul European, pentru că acolo ”se întâlnesc dracii”, iar la primul său vot ca europarlamentar a scris pe buletinul de vot mesaje anti-UE, LGBT și Ucraina.

 

Prima intervenție, primul scandal marca Șoșoacă. Ce a făcut reprezentanta României în Parlamentul European

Prima intervenție în Parlamentul European, primul incident. Discursul Dianei Șoșoacă a fost întrerupt de Roberta Metsola, președintele legislativului Uniunii Europene, în cadrul unei dezbateri privind sprijinul pentru Ucraina.  

Ciolacu, despre unul dintre miniștrii săi: ”Cel mai rău în administraţie şi cel mai rău mi-e frică de hărnicia prostului”

Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat, marți, foarte nemulțumit de activitatea unui ministru, al căui nume nu a vrut să-l pronunțe.  

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.