Ponta vrea să le facă plângere penală lui Dăncilă și Teodorovici: „Sunt fraieri”

62022314
Agerpres

Fostul premier Victor Ponta a anunțat, într-o conferință de presă la Suceava, că intenționează să depună o plângere penală pe numele Vioricăi Dăncilă, cât și a lui Eugen Teodorovici.

„Mai avem 28 de „vaci” care vor fi puse toate într-un staul, dar nu vor fi mulse, ci vor fi măcelărite. Fondul Suveran are dreptul să vândă acțiuni și active fără să respecte Legea privatizării, adică vă duceți direct. Vreți să cumpărați Hidroelectrica, v-o dă. Toate aceste 28 de companii au fost evaluate la 10 miliarde de lei. Numai Hidroelectrica face 5 miliarde, deci au fost subevaluate. O să ne trezim cu proprietari din afară – or fi din Israel, or fi din Rusia... Problema e că cei care se bat la televizor că sunt naționaliști or să ne fure. Noi, cei de la ProRomânia, ne pregătim cu contestații în instanță, cu plângeri penale pentru cei care semnează. Îmi pare rău că trebuie să îi fac lui Dăncilă sau lui Teodorovici, că-s fraieri că semnează. Eu știu că pe ei îi pune... Dar Dragnea, Vâlcov or să spună că nu știu, că Guvernul a decis. Sperăm să salvăm ce se mai poate salva din respectivele companii”, a spus Victor Ponta, într-o conferință de presă.

Totodată, el a explicat într-o postare pe Facebook motivul pentru care dorește să facă acest demers.

„Câinii latră - caravana trece! Hoţii fură până la capăt, aşa cum au promis în afara ţării încă din 2017. „Fondul Suveran de Jefuire a României” de către mafioţii Dragnea şi Valcov merge mai departe!

1. Bugetul pierde 5 miliarde de lei anual. Aceşti bani reprezintă profitul companiilor ( încă) deţinute de statul român şi pe care Dragnea şi Valcov le trec la nişte „administratori privaţi” puşi chiar de ei. La aceşti bani se adaugă 9 miliarde de lei aport în numerar de la Trezorerie = în total 3 miliarde de euro.

2. România pierde companii care au fost construite în zeci de ani prin munca părinţilor noştri : Hidroelectrica , Romgaz, Nuclearelectrica, Portul Constanța, Loteria Română, Cuprumin, Antibiotice, Aeroportul Otopeni şi Timişoara. Dragnea şi Valcov fură acum printr-un document tot ce a construit poporul român, după ce a plecat Armata Sovietică din ţară.

3. Aceste companii erau într-o stare economico-financiară foarte proastă în 2012, după toate eforturile de restructurare şi listare acum valorează cel puţin 20 miliarde de euro, adică 90 miliarde de lei. Însă Guvernul le evaluează în HG (din pix, fără nicio expertiză, la „valoarea nominală”) la 10 miliarde de lei - de 9 ori mai puţin. În acest fel pot să le vândă la preţuri de 9 ori mai mici!

4. Toate cele 28 de companii sunt aduse în Fond cu o valoare de 10 miliarde lei (2,2 miliarde euro), în condiţiile în care doar Hidroelectrica are o valoare de piaţă de peste 5 miliarde euro. Vă daţi seama că un Grup din afara ţării (poate din Israel sau din Rusia) aduce 2,2 miliarde de euro devine acţionar cu 50% din Fondul Suveran = 50# din cele 28 de companii româneşti. Acesta este planul!

5. Conducerea Fondului este numită temporar (pentru 18 luni). fără nicio procedură transparentă. În aceste 18 luni, Fondul „vinde acţiuni sau active ale companiilor fără să se supună legislaţiei privind privatizarea”. Totul la un preţ de 9 ori mai mic decât valoarea de piaţă! Toate „tunurile” trebuie date în 18 luni, adică până la alegerile din decembrie 2020, după care iau banii şi fug!

6. Fondul fiind organizat strict politic, netransparent, împotriva observaţiilor Comisiei Europene şi a finanţatorilor internaţionali nu va atrage nicio investiţie privată. Va vinde acţiunile şi activele pe care le mai avea statul Roman pe un preţ de 9 ori mai mic, va cheltui mulţi bani pe „organizare” (sedii, maşini, birouri, conferinţe, excursii în străinătate, secretare şi consultanti etc. ) şi se va închide. În 18 luni, nu va face absolut nimic din poveştile şi minciunile spuse la televizor: autostrăzi, spitale. România va rămâne cu un Fond Suveran ca în Botswana?

7. Legea pe care au încercat să o dea prin Parlament a fost desfiinţată în totalitate de CCR ca fiind neconstituțională, aşa că au dat Ordonanţă de Urgenţă! La închisoare vor ajunge Viorica Dancilă, care semnează de frică, şi Eugen Teodorovici, iresponsabil şantajat şi manipulat de cei doi mafioţi. Toader Tudorel e prea deştept şi va face sute de observaţii ca să nu îşi asume răspunderea! Dragnea şi Valcov nu semnează nimic şi vor spune că asta a fost decizia Guvernului. Credeţi că poporul român va recupera de la Dancilă şi Teodorovici cei 20 de miliarde de euro furaţi?

PRO România nu va asista pasiv la cel mai mare jaf din istoria României. Dincolo de acţiunile politice, vom pregăti acţiunile civile pentru suspendarea Hotărârii de Guvern şi acţiunile penale împotriva tuturor celor care vor semna această Hotărâre! Trebuie să apărăm avuţia naţională; suntem în ceasul al 12- lea! Vom acţiona!”, a precizat Ponta într-o postare pe Facebook.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Reacția lui Cioloș după ce ICCJ a anulat decizia BEC: "Acum aveți cu cine vota"

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au votat în favoarea Alianţei 2020 USR PLUS, a anunţat preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, pe pagina sa de facebook.

Alianța USR – PLUS poate participa la alegerile europarlamentare. Decizia ICCJ

Alianța USR – PLUS poate candida la alegerile europarlamentare după ce Înalta Curte a anulat vineri seară decizia BEC.

Imagini de la petrecerea de 8 martie a femeilor din PSD. Cum au apărut Dragnea și Irina

Femeile din PSD au celebrat, vineri, Ziua Femeii.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.