PNL se mărește. Un partid va fi absorbit de formațiunea condusă de Orban

62029866
Agerpres

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că protocolul de fuziune dintre PACT şi PNL va fi definitivat zilele următoare, urmând ca acest document să fie supus aprobării forurilor statutare ale celor două partide.

 

"O echipă formată din secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, domnul preşedinte al PNL Bihor, Ilie Bolojan, şi subsemnatul am fost mandataţi de Biroul Executiv să demarăm negocierile de integrare în PNL a Partidului Acţiunea Civică a Tinerilor condus de domnul preşedinte Sebastian Burduja.

Am purtat discuţiile cu viitorii noştri parteneri şi astăzi am prezentat în BEx rezultatele negocierilor purtate şi am luat decizia să demarăm procedurile de integrare a Partidului Acţiunea Civică a Tinerilor, condus de preşedintele Sebastian Burduja, în PNL. Protocolul de fuziune va fi definitivat în zilele următoare, urmând să fie supus aprobării forurilor statutare ale celor două partide, astfel încât să finalizăm această procedură prin care tinerii extrem de bine pregătiţi, care au dat semnale extrem de serioase că vor să se implice în actul de decizie politică la nivel naţional, să contribuie cu toată competenţa şi energia pe care o au la îndreptarea României într-o direcţie bună, să devină membri ai PNL şi să fie reprezentaţi la nivelul tuturor structurilor de conducere ale PNL", a spus Orban, după Biroul Executiv al PNL.

La rândul său, preşedintele PACT, Sebastian Burduja, a susţinut că această fuziune este "cea mai importantă mişcare între două forţe politice în România anului 2019".

"Suntem două forţe politice complementare cu valori comune. PACT pentru România înseamnă, pe de-o parte, o echipă de experţi pregătiţi la cel mai înalt nivel şi la universităţi de prestigiu şi la companii şi la instituţii internaţionale, înseamnă o reţea în diaspora de mii sau zeci de mii de români, cea mai întinsă organizaţie în diaspora este Liga studenţilor români din străinătate pe care am fondat-o acum zece ani şi aducem acest plus al campaniilor purtate în România profundă, în zone complicate, împotriva PSD din 2016", a afirmat el, potrivit Agerpres.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62018113
Șerban Nicolae: Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor ar trebui să investigheze și bănci

Liderul grupului senatorial PSD, Şerban Nicolae, a afirmat luni că analizează posibilitatea modificării Legii pentru prevenirea spălării banilor.

62029758
Dăncilă, atac la #șîeu: Se pot face autostrăzi, dar ”nu făcând circ şi declaraţii politice”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că oamenii au dreptate să fie nemulţumiţi pentru ritmul în care s-a lucrat la dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, dar a afirmat că 500 de kilometri de autostradă au fost realizaţi în guvernările PSD.

61957511
Dosarul Bombonica înaintează, chiar dacă Dragnea e în spital. Următorul termen: 15 aprilie

Judecătorii Instanţei supreme au audiat, luni, mai mulţi martori în dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.