Nicușor Dan a mers la o mănăstire din Suceava înainte de a pleca în Ucraina. Ce se va discuta pentru România

×
Publicitate

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Iniţiativei pentru Integrare Carpatică, o reuniune la care România vrea să-și coordoneze eforturile de dezvoltare cu țările situate de-a lungul munților Carpați. 

Preşedintele României, Nicuşor Dan, participă vineri la Summitul inaugural al Iniţiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitaţia preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, scrie News.ro.

Preşedintele a ajuns joi seară la Suceava, de unde a plecat vineri dimineaţă spre Ucraina. Nicuşor Dan a mers la Mănăstirea Dragomirna şi s-a întâlnit cu IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi cu preşedintele CJ Suceava, social-democratul Gheorghe Şoldan.

Conform presei locale, şeful statului a aterizat cu un avion militar Spartan pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea, iar de acolo a fost transportat, într-o coloană oficială, către Mănăstirea Dragomirna.

„Suntem în drum spre Ucraina şi am aterizat la Suceava, mâine dimineaţă plecăm. Fiind aici, fac o vizită Înaltpreasfinţiei Sale (Calinic - b.r.). De asemenea, vreau să mă văd la Suceava cu preşedintele Consiliului Judeţean, încerc să înţeleg realităţile. Pur şi simplu vreau să înţeleg mai bine de la reprezentanţii oamenilor de aici care sunt problemele, dacă putem să-i ajutăm cu ceva”, a declarat joi seară Nicuşor Dan.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că, în marja Summitului, vor avea loc o serie de evenimente conexe, între care Forumul Economic Carpatic, Forumul Tinerilor, reuniuni ale autorităţilor locale, precum şi reuniuni privind cooperarea culturală şi conservarea naturii.

Preşedintele României, alături de Preşedintele Ucrainei şi ceilalţi şefi de stat şi de guvern participanţi, vor deschide şi lucrările Forumului Economic.

Ce țări participă la inițiativa pentru zona carpatică

Iniţiativa îşi propune să reunească reprezentanţi din ţările de-a lungul cărora se desfăşoară Munţii Carpaţi: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria şi Ucraina, alături de alţi actori relevanţi pentru cooperarea regională.

”Reuniunea la nivel înalt are drept obiective principale coordonarea eforturilor de valorificare a potenţialului economic al regiunii carpatice, creşterea atractivităţii pentru investiţii, protejarea şi promovarea patrimoniului cultural şi natural, precum şi îmbunătăţirea coeziunii în regiunea carpatică. Preşedintele Nicuşor Dan va accentua în cadrul reuniunii faptul că România deţine cel mai lung segment al arcului carpatic, reprezentând peste jumătate din suprafaţa totală a acestui lanţ muntos la nivel european, având, în concordanţă, un profil solid şi activ în cooperarea regională”, arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, Preşedintele va evidenţia faptul că, din punctul de vedere al României, succesul unei platforme regionale carpatice se bazează pe o cooperare eficientă şi integrată, care să aducă plusvaloare, să consolideze buna cooperare existentă şi buna-vecinătate între ţările implicate, să promoveze schimburile economice, investiţiile în regiune şi proiectele care ajung efectiv la comunităţi, alături de utilizarea inteligentă a ansamblului de iniţiative şi resurse existente pentru viitorul european comun.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Nicusor dan agerpres 2
Unde a plecat Nicușor Dan imediat după ce a nominalizat un nou premier. „Încerc să înţeleg realităţile locului”

Preşedintele Nicuşor Dan se află, joi seară, în judeţul Suceava, unde a mers la mănăstirea Dragomirna, urmând să discute şi cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru a înţelege „realităţile locului".

Nicusor dan si ilie bolojan presidency
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan a desemnat încă un premier din PNL. „Și-a asumat această direcţie”

Ilie Bolojan, președintele PNL, a salutat nominalizarea lui Siegfried Mureşan, adăugând că această decizie a președintelui asigură continuarea unei „guvernări reformiste, responsabile şi ferm proeuropeană”.

Agerpres nicusor dan
Analiștii se așteaptă deja ca Nicușor Dan să propună alt premier în locul lui Siegfried Mureșan: „Va fi un tehnician”

Într-un context politic tensionat, analiștii nu-i dau mari șanse de izbândă premierului propus de președinte pentru a aduna o majoritate.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Luca Niculescu, întâlnire cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac, înaintea votului de învestitură. „Situația este gravă”

Premierul desemnat Luca Niculescu se întâlnește, astăzi, cu miniștrii propuși la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Proteste franta gettyimages 2300257535
Situație critică în Franța. Macron se va adresa națiunii după protestele violente din Hexagon. Primul deces raportat

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va adresa ţării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunţat biroul său, informează Reuters.