”Ne punem imediat pe treabă, chiar din această seară vom organiza prima şedinţă de guvern, România nu mai poate aştepta” a anunţat premierul Luca Niculescu, imediat după anunţul oficial privind votul dat de Parlament guvernului său. 

”Cu emoţie şi responsabilitate am primit acest vot. Mulţumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui guvern, mulţumesc Partidului Social-Democrat pentru susţinere, mulţumesc Partidului Naţional-Liberal, UDMR, reprezentanţilor universităţilor şi tuturor celorlalţi parlamentari care au votat acest guvern, chiar dacă au exprimat rezervele lor şi au anunţat unii dintre ei că vor fi în opoziţie”, a spus Luca Niculescu de la tribuna parlamentului.

El a precizat că ”este un moment important pentru România, după aproape şase luni de criză”.

”Ne punem imediat pe treabă, chiar din această seară vom organiza prima şedinţă de guvern, priorităţile sunt cunoscute, România nu mai poate aştepta. Vă mulţumesc încă o dată, vă promit că vom veni la întâlnirile cu Parlamentul des, atât eu cât şi miniştrii din echipa pe care o reprezint, pentru că cred că, aşa cum au fost în aceste ultime două săptămâni, în care dialogurile pe care le-am avut au adus la acest rezultat pentru România, cred că dialogul trebuie să continue permanent. Vă mulţumesc!”, a mai spus Luca Niculescu.