Surse: Iohannis şi-ar putea lansa candidatura în august. Ce spune despre rivalii săi

61977373
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu liderii liberali, pentru discuţii pe tema strategiei pentru perioada următoare.

UPDATE21:00 : Surse politice au declarat pentru Ştirile ProTV că la întâlnire s-a stabilit ca Iohannis să îşi lanseze candidatura la mijlocul lunii august, în Capitală. Preşedintele l-ar fi cerut liberalilor să se mobilizeze pentru a strânge peste 2 milioane de semnături şi le-a spus că nu are o problemă cu niciunul dintre contracandidaţii săi. În următoarele 2 săptămâni, atât preşedintele cât şi liderii liberali îşi vor lua concediu.

 

Potrivit News.ro, din delegaţia PNL fac parte, pe lângă liderul partidului Ludovic Orban, Rareş Bogdan şi alţi lideri ai partidului.

Cu câteva ore înaintea întâlnirii, europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a scris pe Facebook:

”S-a decis: 10 noiembrie, data alegerilor prezidenţiale. Câştigăm! Alături de preşedintele Klaus Iohannis, acest popor poate sta cu fruntea sus în lumea tot mai greu de priceput! Este respectat pe toate continentele, în toate cancelariile. Este un om care are obraz, care are onoare, care are demnitate şi nu va accepta niciodată ca ţara noastră să cadă în mâinile infractorilor, incompetenţilor, mincinoşilor, prefăcuţilor şi trădătorilor. Ascultaţi ce vă spun!”

În perioada următoare şi alte partide ar urma să îşi anunţe candidatul la Preşedinţie.

USR are Congres la sfârşitul acestei săptămâni şi şi-ar putea anunţa candidatul, iar PSD are Congres în 3 august tot pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62061056
Schimbări la alegerile prezidențiale. De ce cozile din diaspora s-ar putea repeta

Românii sunt aşteptaţi să-şi aleagă preşedintele pe 10, respectiv 24 noiembrie. Guvernul a stabilit datele celor două zile, dedicate scrutinului.

62001032
Reacţia PSD la raportul GRECO. Florin Iordache:"Evident eronat"

Social-democraţii resping raportul GRECO, despre care spun că "ignoră în mod sfidător problemele reale din justiție."

62051812
Tăriceanu a anunțat că se simte obligat să candideze la alegerile prezidențiale

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că partidul pe care îl conduce este de factură liberală şi îşi propune să reprezinte un anumit electorat, lucru care pe el îl obligă să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.