Învins de Cîțu la congresul PNL, Orban demisionează de la șefia Camerei Deputaților

×
Publicitate

Ludovic Orban a anunţat sâmbătă, la finalul Congresului PNL, că va demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi că între el şi şeful statului Klaus Iohannis "nu mai există niciun parteneriat".

"Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi luni pe masa preşedintelui ales Florin Cîţu", a declarat Orban, după anunţarea rezultatelor de la alegerile pentru funcţia de lider PNL.

De asemenea, el a precizat că, "din momentul de faţă, între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat".

După ce l-a felicitat pe câştigător, Ludovic Orban a vorbit, în discursul său, despre ataşamentul pe care îl are faţă de valorile liberale.

"De-a lungul carierei mele de 31 de ani am apărat planurile liberale şi am acţionat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale, pentru a realiza un salt de care România are nevoie. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile şi acţiunea politică pentru apărarea democraţiei, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor liberale, pentru apărarea valorilor liberale şi de asemenea voi continua să acţionez aşa cum am făcut-o şi până acum, alături de colegii mei", a spus fostul președinte liberal.

Sâmbătă, Florin Cîţu a câştigat mandatul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. El a obţinut 2.878 de voturi "pentru" din partea delegaţilor la Congresul PNL, iar Ludovic Orban - 1.898 de voturi "pentru".

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62215328
VIDEO. Incident la Congresul PNL: un delegat a căzut prin podeaua scenei modulare
Un delegat la Congresul PNL, care a avut loc sâmbătă, la Romexpo, a căzut prin podeaua scenei modulare pe care s-au susţinut discursurile.
62215310
Congresul PNL, cele mai tensionate momente. Cum a rămas Cîțu aproape fără voce
În plin val 4 al pandemiei, cu o incindență a infectarilor de peste 4 la mie, mai bine de 5.000 de oameni s-au aflat, așadar, strâns uniți la congresul PNL, inclusiv președintele Klaus Iohannis.
62215305
Congresul PNL. Cîțu este noul președinte al liberalilor: ”Alegerea dvs. nu mă surprinde”
Florin Citu este noul președinte al PNL, după numărarea voturilor. L-a depășit cu aproximativ 1000 de voturi pe contracandidatul său, Ludovic Orban. Rezultatul, pune, astfel, capăt unei bătălii cu miză uriașă.