Florin Cîţu, întrebat despre reducerea cu 25% a aparatului bugetar: Cei care sunt acolo pe pile, să nu mai existe

62222084
Pro TV

Întrebat, duminică, despre discuţiile cu PSD privind reducerea cu 25 la sută a aparatului bugetar, Florin Cîţu a răspuns că s-a vorbit despre salarizare în funcţie de performanţă.

”Aici este vorba despre măsurile pe care trebuie să le avem în PNRR. Reforma pensiilor pe contributivitate, reforma salarizării, să legăm salarizarea de performanţă în sectorul bugetar şi atunci bineînţeles, vom avea mai multe resurse şi bineînţeles este vorba de eficientizarea aparatului public. Şi aici recunosc eu, în această guvernare nu am făcut eu cât doream să fac în această reformă a administraţiei publice şi a aparatului public. Am cerut reformă la Metrorex - nu s-a făcut, am cerut reformă la CFR Călători - nu s-a făcut, am cerut reforme la toate instituţiile statului - nu s-au făcut. Şi pentru că au plecat de la guvernare foştii parteneri, nu am mai avut timp să accelerăm, să apăsăm pe pedala de acceleraţie, să facem aceste. Era o idee că OK, am avea loc să eficientizăm aparatul public şi aici vă spun ce ne spun nouă oamenii, pe stradă. Aparatul bugetar este supradimensionat, serviciile pe care le primim de la stat nu sunt eficiente şi eu vreau performanţă de la angajaţii din sectorul public, vreau să fie bine plătiţi cei care fac performanţă, iar cei care sunt acolo pe pile şi pe prietenii, să nu mai existe acolo”, a declarat Florin Cîţu, potrivit News.ro.

Întrebat, de asemenea, dacă 25 la sută înseamnă disponibilizarea a 300.000 de oameni, Cîţu a explicat că e nevoie de o reformă administrativă.

”Am spus că e nevoie de o reformă a administraţiei pe care am început-o în acest an şi aşa putem să găsim resurse şi pentru creşteri de salarii şi pentru creşteri de pensii”, a declarat Florin Cîţu.

Liderul PNL a vorbit şi despre supradimensionarea aparatului bugetar şi a spus că în calitate de ministru al Finanţelor a arătat că poate să reducă cheltuielile fără să dea prea mulţi oameni afară. Cîţu a mai precizat că a solicitat unor ministere să facă reforme, dar că acest lucru nu s-a mai întâmplat.

”Asta o să vedem (ce înseamnă supraimpozitarea - n.r.), după ce intrăm în discuţii despre eficientizarea aparatului pubic. Eu la Ministerul Finanţelor, când am fost ministru, am arătat că poţi să reduci, fără să dai prea mulţi funcţionari afară, să reduci cheltuielile de personal printr-o reorganizare şi reducere de atribuţii pentru fiecare persoană. Ideea e următoarea, nouă ne cer oamenii un aparat public eficient, transparent, unde cei care îşi fac treaba să fie remuneraţi foarte bine, pentru că vrem să aducem oameni buni în sectorul public, iar cei care nu-şi fac treaba să meargă în sectorul privat. Asta ne cer nouă oamenii. Am spus la începutul acestui an că putem face acest lucru prin legea bugetului. Nu am mai avut rectificare. Eu legasem subvenţia pentru Metrorex şi pentru CFR Călători de o reformă. Mi s-au promis aceste reforme, nu au venit niciodată, după aceea am intrat în logica de campanie. Îmi aduc aminte că eu am cerut reorganizare la ministere şi vă aduc aminte că Ministerul Sănătăţii nici până acum nu făcuse reorganizarea şi din contră, venise cu o reorganizare care creştea numărul de personal şi nu am fost de acord. Mi-a fost pusă de două ori pe masă şi am spus că nu sunt de acord să creştem numărul persoanelor care lucrează”, a declarat Florin Cîţu.

Cîţu a mai subliniat că sunt primării care nu au bani nici de salarii, dar care aşteaptă să primească bani de la buget.

”Sunt primării care nu îşi permit să plătească salariile din venituri proprii. Multe dintre ele au o colectare a taxelor foarte proastă. Acestea sunt acele autorităţi care şi cer bani de la buget. Nu mi se pare normal ca atunci când din venituri nu poţi să îţi plăteşti nici salariile să vii să mai ceri bani de la buget. Haideţi să ne aşezăm şi să spunem că cine face treabă bună primeşte bani de investiţii şi de la buget, dar trebuie să facem curăţenie în aceste autorităţi locale”, a declarat Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO EXCLUSIV REPORTAJ | Camp Nou și-a pierdut farmecul?! Cum s-a transformat casa Barcelonei
FOTO EXCLUSIV REPORTAJ | Camp Nou și-a pierdut farmecul?! Cum s-a transformat casa Barcelonei
Citește și...
Cum se va desfășura votul crucial al PSD pe 20 aprilie. „Manipularea” lui Sorin Grindeanu, contestată și de social-democrați

Soarta coaliției de la guvernare se decide in următoarele zile. Luni, pe 20 aprilie, cei din PSD vor vota dacă rămân sau nu în cabinetul condus de Ilie Bolojan. 

Kelemen Hunor se teme că Peter Magyar va tăia din finanțarea UDMR. Ce a vorbit cu viitorul premier al Ungariei

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că menţinerea unei colaborări solide între guvernele României şi Ungariei este importantă, subliniind totodată că aşteaptă prezentarea viitorului program de guvernare al Budapestei.

Senator USR: Dacă PSD va duce la căderea acestui guvern, să nu se aştepte că va renegocia formarea unui nou guvern cu USR

Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat că, dacă PSD va provoca o eventuală cădere a Guvernului Bolojan în urma deciziei pe care o va anunța după 20 aprilie, atunci USR nu va mai forma un nou Guvern cu social-democrații.

Recomandări
Ce tipuri de medicamente vrea să România să obțină de la Pfizer în locul vaccinurilor anti-COVID

Ministerul Sănătății intră la negocieri vitale cu compania Pfizer. Statul român încearca să obțină medicamente inovatoare în locul vaccinurilor anti-COVID pe care nu le-a mai cumpărat.

Topul scumpirilor în România. Efectele complete ale războiului din Iran se vor vedea în prețuri abia de luna aceasta

Scumpirea carburanților se vede deja în inflație. Potrivit Institutului Național de Statistică, rata anuală s-a apropiat din nou de 10%, în martie. 

Cum se va desfășura votul crucial al PSD pe 20 aprilie. „Manipularea” lui Sorin Grindeanu, contestată și de social-democrați

Soarta coaliției de la guvernare se decide in următoarele zile. Luni, pe 20 aprilie, cei din PSD vor vota dacă rămân sau nu în cabinetul condus de Ilie Bolojan.