Emil Boc: „PSD-ul păţeşte acum ce a făcut el în 2009”

62042816

Primarul Clujului, Emil Boc, a comparat ruperea coaliţiei de guvernare PSD-ALDE cu o situaţie asemănătoare petrecută în urmă cu 10 ani, când PSD ieşea de la guvernare, lăsând Guvernul Boc în minoritate.

„Am mai văzut un asemenea scenariu, l-am păţit chiar eu, acum 10 ani. Pe 1 octombrie, PSD s-a retras de la guvernare şi a lăsat un guvern minoritar pe care l-am condus în continuare. După 13 zile a fost moţiunea de cenzură, care a trecut, şi în urma moţiunii de cenzură am rămas ca şi guvern minoritar, nemaifiind posibil să se formeze guvern până la alegerile prezidenţiale, care au fost în decembrie 2009”, a declarat Emil Boc, pentru Ziua de Cluj, citat de News.ro.

În urma căderii Guvernului Boc 2, în prag de campanie electorală pentru prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu i-a propus drept premieri pe Lucian Croitoru (respins de Parlament) şi pe Liviu Negoiţă (procedura de învestire fiind îngheţată în Parlament până la alegeri). După scrutinul prezidenţial şi câştigarea alegerilor de către Traian Băsescu, a fost propus drept premier Emil Boc, iar validarea acestuia s-a produs pe 23 decembrie 2009.

„După alegeri am fost reconfirmat ca premier. PSD-ul păţeşte acum ce a făcut el în 2009. Atunci a ieşit de la guvernare în speranţa că îşi va maximiza şansele să câştige alegerile prezidenţiale, acelaşi scenariu se repetă acum cu alţi actori. PSD-ul rămâne singur la guvernare, îl părăsesc aliaţii, în vederea maximizării şanselor pentru următoarele alegeri”, a arătat fostul premier.

Emil Boc spune că o moţiune de cenzură are şanse foarte mari să treacă, însă partidele politice ar putea întâmpina greutăţi în formarea unui nou guvern.

De asemenea, edilul Clujului subliniază că alegerile anticipate nu pot fi organizate nici înainte, nici în acelaşi timp cu alegerile prezidenţaiale, întrucât Constituţia prevede că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni din mandatul unui preşedinte.

Nici scenariul alegerilor anticipate deodată cu alegerile locale din 2020 nu este plauzibil, mai spune Emil Boc: „Îţi trebuie doi premieri kamikaze, care să îşi asume rolul de iepuraş, care să meargă la Parlament deliberat să pice, să ceară formarea Guvernului, să fie respins. Doar după respingerea a două încercări de reformare a Guvernului, în timp de 60 de zile, preşedintele poate lua decizia de dizolvare a Parlamentului. Dar parlamentarii ar trebui să voteze să-şi scurteze mandatul, or eu nu prea am văzut aşa ceva”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62049120
Guvernul a stabilit perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale

Guvernul a stabilit, marți, perioada în care se va desfășura campania electorală pentru alegerile prezidențiale din acest an.

62049836
Deputații au amânat raportul privind OUG 114. Turcan: ”PSD continuă batjocura”

Membrii Comisiei pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor au amânat, marţi, întocmirea unui raport asupra proiectului legislativ pentru aprobarea controversatei OUG 114/2018.

62072584
Miniștrii ALDE Anton Anton, Viorel Ilie și Grațiela Gavrilescu au demisionat din Guvern

Ministrul Energiei, Anton Anton, ministrul pentru relația cu Parlamentul Viorel Ilie și  ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu au demisionat marți din Guvern.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.