Dragnea și Tăriceanu participă, la Tallinn, la Conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor statelor membre UE

61949484
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cel al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, vor participa luni şi marţi, la Tallinn, în Estonia, la Conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor statelor membre ale UE.

Potrivit unui comunicat al Senatului transmis duminică AGERPRES, la conferinţă participă peste 40 de preşedinţi din parlamentele naţionale, precum şi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, iar principalele subiecte dezbătute sunt viitorul Uniunii Europene şi dimensiunea de securitate şi apărare a UE.

Acest eveniment este organizat "în marja preşedinţiei estone a Conferinţei preşedinţilor de parlamente din UE", potrivit unui memorandum aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

"Pe ordinea de zi a conferinţei figurează sesiuni de prezentări şi dezbateri cu privire la viitorul UE şi securitatea şi apărarea în Europa", se mai arată în document.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
61954293
Strategia ”România 2040” ar urma să fie realizată de o comisie condusă de Dragnea. PNL: Trădează un mod de gândire bolnav
Guvernul a publicat un proiect de lege privind Strategia ”România 2040”, care va fi realizată de o comisie condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi care va deveni obligatorie pentru toate guvernele ce vor urma.
61954773
Organizaţia Femeilor Liberale: PSD-ALDE să înceteze a mai umili copiii pentru buna lor dispoziţie
Reprezentanţii Organizaţiei Femeilor Liberale au transmis, sâmbătă, că manifestările organizate la Piteşti cu ocazia festivalului Simfonia Lalelelor amintesc ”de manifestările grandioase” de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu.
61853003
Alina Gorghiu, despre mutarea ambasadei din Israel: O nouă pată pe imaginea ţării în lume
Senatorul PNL Alina Gorghiu a spune că memorandumul privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim este o temă ''ce aruncă o nouă pată pe imaginea ţării în lume''.