Dragnea și Dăncilă vor să lămurească ”atitudinea miniştrilor faţă de descentralizare”

61856248

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că i-a cerut premierului să convoace joi o întâlnire pentru a lămuri atitudinea membrilor Cabinetului faţă de procesul de descentralizare.

"Au fost mai multe intervenţii ale colegilor mei din BPN care s-au referit la o reticenţă mare din partea membrilor Cabinetului în ceea ce priveşte descentralizarea.

Şi anume - toţi spun că este foarte bună, dar nu acum. Şi am rugat-o pe doamna prim-ministru ca joi după-amiază să am şi eu o întâlnire, o să-l rog şi pe domnul Tăriceanu să vină, cu domnii şi doamnele ministru pentru a lămuri o dată pentru totdeauna atitudinea miniştrilor faţă de descentralizare. Este o decizie politică asumată şi în programul de guvernare, asumată şi în coaliţie şi este un proces care trebuie să înceapă foarte repede", a declarat Dragnea, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, potrivit Agerpres.

El a afirmat că există cadrul legal necesar pentru descentralizare. Întrebat de jurnaliști dacă ar fi nevoie și de o eventuală modificare a Constituției, Dragnea a respins această ipoteză.

"Hai să fim serioşi, nu e nevoie de modificarea Constituţiei pentru descentralizare", a susţinut liderul PSD.

"Avem cadru legal suficient, dacă mai e cazul mai adoptăm acte normative, dar, la ce avem acum, se poate realiza descentralizarea pe cadrul legislativ existent", a declarat Dragnea.

Întrebat care ar fi principalele elemente ale descentralizării, preşedintele PSD a răspuns: "Lăsaţi-mă să vorbesc şi eu cu miniştrii, că, după aia, spun ceva şi mă duc joi şi mă ceartă".

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61857469
Parlamentarii vor să modifice legislaţia privind securitatea naţională
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat că săptămâna viitoare ar putea fi înfiinţată o comisie parlamentară specială pentru modificarea legislaţiei privind securitatea naţională.
61928448
Legile Justiției au fost adoptate în Senat, după ce au fost modificate din nou de PSD
Controversatele modificări ale legilor justiției au trecut rapid și de votul senatorilor, după ce săptămâna trecută au fost aprobate de deputați.
61884771
Iohannis, despre scrisoarea trimisă de Dăncilă: ”Lucrurile se vor lămuri repede și bine”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, despre scrisoarea pe care i-a adresat-o premierul Viorica Dăncilă.