Birchall, despre raportul GRECO: O să ne facem propria analiză

62044444
Agerpres

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, marţi, că instituţia pe care o conduce va face propria analiză în urma recomandărilor din raportul GRECO.

Ea menţionat că un obiectiv al ministerului a fost îndeplinit - acela privind susţinerea aderării Uniunii Europene la GRECO, în calitate de observator.

"În legătură cu celelalte recomandări, vă rog să ne înţelegeţi, la Ministerul Justiţiei noi o să ne facem propria analiză, aşa după cum cred că fiecare instituţie menţionată în raportul GRECO trebuie să-şi facă propria analiză şi să tragă concuziile şi să ia măsurile care consideră că se impun", a afirmat Birchall, potrivit News.ro.

"Eu vreau să precizez că Ministerul Justiţiei, şi Guvernul prin Ministerul Justiţiei, a dat dovadă de transparenţă, a dat dovadă de bună credinţă şi de profesionalism şi în mai puţin de două săptămâni de când am primit rapoartele le-am şi tradus şi au fost publicate astăzi, aşa cum v-am precizat de la început, data şi roa fiind stabilite de comun acord cu secretariatul GRECO", a declarat Ana Birchall.

Ea a spus că Ministerul Justiţiei va face propria analiză.

"Eu mă bucur că în raportul acesta un obiectiv important al Ministerului Justiţiei asumat pe perioada preşedinţiei noastre a fost şi noi am susţinut aderarea Uniunii Europene la GRECO în calitate de observator, eu pot să spun că acest obiectiv al Ministerului Justiţiei a fost îndeplinit. În legătură cu celelalte recomandări, vă rog să ne înţelegeţi, la Ministerul Justiţiei noi o să ne facem propria analiză, aşa după cum cred că fiecare instituţie menţionată în raportul GRECO trebuie să-şi facă propria analiză şi să tragă concuziile şi să ia măsurile care consideră că se impun", a afirmat Birchall.

Ea a adăugat că atunci când va fi finalizată această analiză, consultând pe toţi cei care au un cuvânt de spus în buna funcţionare a justiţiei, va da dovadă de aceeaşi transparenţă.

Nivelul de conformare a României cu recomandările făcute rămâne "global nesatisfăcător", iar GRECO este preocupat de ”tensiunile politice continue în România în ceea ce priveşte reformele sistemului judiciar”, relevă Raportul referitor la Prevenirea corupţiei cu privire la membrii Parlamentului, judecători şi procurori, publicat marţi.

Recomandarea privind riscurile de slăbire a statutului procurorilor, în special a independenţei lor, nu a fost implementată, afirmă GRECO în Raportul de follow-up referitor la Raportul ad hoc privind România, făcut public marţi, care arată că puterea crescută a executivului în ceea ce priveşte numirile şi eliberările din funcţie ale procurorilor şi rolul redus al Preşedintelui României, în detrimentul principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, reprezintă o potenţială ameninţare la adresa independenţei operaţionale a procurorilor şi poate împiedica lupta eficientă împotriva corupţiei în România.

GRECO a recomandat să fie abandonată crearea noii secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, considerând-o ”o anomalie” a cadrului instituţional existent, care ar putea conduce la conflicte de competenţă şi ar putea fi folosită necorespunzător şi supusă unei ingerinţe nejustificate în procesul de justiţie penală. iar măsurile luate de autorităţile române sunt în deplină contradicţie cu recomandarea GRECO, ceea ce reprezintă o evoluţie profund îngrijorătoare, se arată în raport.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Un oficial MAE: La alegerile din 26 mai din diaspora ”s-a intrat cu forța în secții”

Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Laura Elena Chiorean, a declarat marţi că misiunile diplomatice au raportat în timpul alegerilor europarlamentare din acest an mai multe incidente.

Klaus Iohannis a contestat la CCR legea care modifică regimul armelor şi al muniţiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, marţi, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

CCR discută pe 18 iulie proiectele de revizuire a Constituţiei depuse în Parlament

Curtea Constituţională va discuta pe 18 iulie pe marginea respectării dispoziţiilor constituţionale în cazul celor două proiecte de revizuire a Constituţiei depuse pentru dezbateri în Parlament de PNL-USR şi PSD-ALDE.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.