Angel Tîlvăr, discuţii cu ambasadoarea SUA, după incidentul cu drona rusească: „Am luat măsuri suplimentare de securitate”

62384645

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, în cadrul unei întâlniri cu ambasadoarea SUA, că au fost luate ”măsuri suplimentare de securitate în zona de graniţă, prin întărirea monitorizării şi securizării spaţiului aerian”, scrie News.ro.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, vineri, că Angel Tîlvăr a avut, joi, o întrevedere cu ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, arătând că agenda întâlnirii a inclus subiecte referitoare la situaţia de securitate din regiune, precum şi aspecte privind cooperarea bilaterală în domeniul apărării, în cadrul parteneriatului strategic româno-american.

Cei doi oficiali au discutat despre situaţia generată în urma recentelor atacuri ale Federaţiei Ruse asupra porturilor fluviale ucrainene, în proximitatea graniţelor României.

Ministrul Apărării a apreciat puternica solidaritate exprimată de aliaţi, după informarea privitoare la situaţia de securitate făcută de România în cadrul sesiunii Consiliului Nord-Atlantic.

„Am luat măsuri suplimentare de securitate în zona de graniţă, prin întărirea monitorizării şi securizării spaţiului aerian. Aşa după cum a spus şi secretarul general NATO, Alianţa a crescut semnificativ prezenţa în regiunea Mării Negre. Pentru noi este primordială siguranţa cetăţenilor noştri, mai ales a celor din comunităţile din proximitatea atacurilor brutale ale Federaţiei Ruse asupra porturilor civile ucrainene”, a declarat Angel Tîlvăr.

De asemenea, a fost reiterată poziţia României în ceea ce priveşte condamnarea fermă a războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, precum şi eforturile pe care ţara noastră le depune pentru menţinerea stabilităţii în regiune.

La rândul său, ambasadoarea Kavalec a arătat că Statele Unite sunt preocupate de situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, în condiţiile generate de atacurile ilegale executate constant de Rusia asupra infrastructurii portuare a Ucrainei la Dunăre.  

Kathleen Kavalec a arătat că guvernul american rămâne pe deplin angajat în consolidarea capacităţilor României şi ale NATO pentru apărarea şi descurajarea oricărei agresiuni împotriva teritoriului comun aliat pe flancul estic.

Potrivit MApN, Kavalec a transmis dorinţa Statelor Unite de a continua să furnizeze asistenţă României pentru protejarea mai eficientă a teritoriului naţional, inclusiv prin dislocarea, în curând, în România, a unor aeronave de luptă ale Forţelor Aeriene ale SUA pentru suplimentarea misiunilor NATO de poliţie aeriană. 

În ceea ce priveşte stadiul relaţiilor militare bilaterale, ministrul apărării naţionale a reiterat faptul că parteneriatul strategic România-SUA continuă să fie un pilon esenţial pentru întărirea capacităţii de apărare şi descurajare a NATO, România beneficiind de cele mai puternice garanţii de securitate din istorie.

În context, ministrul Tîlvăr a mulţumit părţii americane pentru sprijinul acordat în avansarea proiectului Centrului de Pregătire F-16 din România, care va avea o contribuţie importantă în  dezvoltarea competenţelor piloţilor români în operarea aeronavelor F-16 în derularea unui spectru variat de misiuni strategice.

„Prin operaţionalizarea acestui centru în Baza 86 Aeriană «Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă», România va oferi un mediu de instruire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice de ultimă generaţie nu doar pentru piloţii români, ci şi pentru cei din statele aliate şi partenere, inclusiv Ucraina”, a afirmat ministrul Apărării.

Cei doi oficiali şi-au exprimat speranţa că demersurile de operaţionalizare a Centrului de Pregătire F-16 vor fi finalizate într-un timp scurt, convenind să participe împreună la inaugurarea acestuia.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62384259
După declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, ”România s-a transformat în cel mai mare hub european de cereale”

Președintele Klaus Iohannis afirmă că, după declanșarea războiului împotriva Ucrainei, datorită poziției strategice a Portului Constanța și a porturilor de pe Dunăre, ”România s-a transformat în cel mai mare hub european de cereale”.  

62255363
Câciu: Ceea ce preocupă pe toată lumea, să vedem această lege a pensiilor de serviciu odată promulgată

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, miercuri seară, că toate jaloanele şi ţintele pentru Cererea 3 de plată din PNRR trebuie realizate până în 15 octombrie.

62384122
Declaraţia Comună adoptată de liderii europeni la summit-ul de la București. Ce scrie în document

Preşedinţii şi reprezentanţii la nivel înalt ai celor douăsprezece state participante la Iniţiativa celor Trei Mări reuniţi la Bucureşti, la 6-7 septembrie 2023, au adoptat miercuri o Declaraţie comună în care condamnă războiul din Ucraina.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.