Plen reunit al Parlamentului joi, la 10.00, pentru citirea cererii de suspendare

60569938

Birourile permanente au decis ca joi, la ora 10.00, sa aiba loc sedinta plenului reunit al Parlamentului pentru citirea cererii USL de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu.

In sedinta de plen va fi citita cererea de suspendare a presedintelui. Seful statului este invitat la sedinta de plen pentru a-si expune punctele de vedere. Cererea de suspendare este transmisa apoi Curtii Constitutionale spre avizare. Parlamentului va cere Curtii un termen pana la care sa se pronunte.

 

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a precizat ca sedinta Birourilor Permanente reunite a avut un singur punct de discutat, respectiv solicitarea de convocare a uni sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru zilele de 5 si 6 iulie, avand ca subiect propunerea de suspendare a presedintelui Traian Basescu, inaintata de catre grupurile parlamentare al PSD, PNL si PC.

El a aratat ca Birourile reunite au hotarat cu larga majoritate, respectiv cu 16 voturi "pentru" si un vot "impotriva", convocarea acestei sesiuni extraordinare pentru joi la ora 10.00. Potrivit lui Antonescu, vor exista de fapt doua reuniuni - cea stabilita pentru joi la ora 10.00, in care se va da citire, in integralitatea sa, actului prin care se cere de catre cel putin o treime dintre membrii Parlamentului suspendarea presedintelui Traian Basescu, si o alta, care ar urma sa aiba loc vineri. El a mentionat ca presedintele Traian Basescu va fi informat, miercuri, imediat dupa sedinta Birourilor reunite, despre solicitarea de demarare a procedurii de suspendare si, in cazul in care doreste, in cursul sedintei de joi, dupa citirea propunerii, poate sa vorbeasca in Parlament si sa prezinte un punct de vedere fata de acest document. Antonescu a spus ca, dupa citirea cererii de suspendare, se va cere un aviz Curtii Constitutionale, care este consultativ, el precizand ca Parlamentul va fixa un termen de circa 24 de ore Curtii pentru a elabora acest aviz.

"Dupa ce se primeste acest aviz, in maxim 24 de ore, va avea loc a doua sedinta, in care se dezbate si se voteaza propunerea de suspendare. Vineri, probabil in partea a doua, va avea loc sedinta de dezbatere si de vot asupra suspendarii", a spus Antoenscu. El a precizat ca cererea de suspendare a fost semnata de "binisor" peste o treime dintre parlamentari.pronunte.

 

USL solicita convocarea Parlamentului in sesiune extraordinara, joi si vineri, pentru suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu. Presedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a anuntat ca Birourile permanente reunite au fost convocate, miercuri, la ora 17.00. El a precizat ca pe ordinea de zi figureaza cererea grupurilor parlamentare PSD si PNL pentru convocarea unei sesiuni extraordinare in perioada 5-6 iulie, avand ca subiect propunerea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
60590388
Document USL: Basescu a uzurpat rolul premierului si s-a substituit in atributiile Guvernului
USL sustine, in documentul prin care solicita suspendarea din functie a presedintelui, ca Traian Basescu "a uzurpat rolul prim-ministrului si s-a substituit in atributiile constitutionale ale Guvernului".
60585981
Motivele suspendarii lui Basescu. Vezi integral documentul USL care va fi citit joi in Parlament
USL sustine in documentul pentru suspendarea din functie a presedintelui ca acesta "a instigat la nerespectarea deciziilor CC", a facut presiuni directe asupra judecatorilor CC si a initiat un proiect neconstitutional de revizuire a Constitutiei.
60587689
Acuzatia de plagiat a lui Ponta va putea fi analizata saptamana viitoare de comisia de etica a UB
Comisia de etica a Universitatii Bucuresti (UB) va putea evalua, saptamana viitoare, situatia creata de acuzatiile de plagiat formulate la adresa premierului Victor Ponta, informeaza institutia de invatamant superior.