Bogdan Micu, părintele aplicației ”Inspectorul Pădurii”, dezvăluie de ce nu se mai implică în voluntariat pentru Guvern
”Leul” Bogdan Micu, părintele aplicației oficiale ”Inspectorului Pădurii”, explică în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie” de ce nu luptă statul român cu tăierile ilegale și de ce nu vrea să se mai implice în voluntariat pentru Guvern.
Vitalie Cojocari: Știu că sunteți cel mai tânăr ”leu” de la ”Imperiul Leilor”, unul dintre cei mai tineri oameni de afaceri din România și ultima cifră pe care am citit-o era ceva de peste un miliard de euro.
Bogdan Micu: Foarte multă lume este interesată de valoare, de câți bani ai. În primul rând, banii nu se numără în bani cash. E vorba de investiții, de asseturi. Valoarea companiei mele este mult mai mică, dar administrăm proiecte care într-adevăr trec de un miliard de dolari pe an. Dar aceștia nu sunt banii mei, banii companiei mele, sunt ceea ce facem pentru clienții noștri. Lucrăm în domeniul energiei, iar centralele electrice necesită foarte mult capital.
Vitalie Cojocari: Când o să fiți ”leu”, cât de importanți o să fie banii pentru care cei care vin și o să aibă anumite propuneri? Cât de importanți sunt banii pentru un om de afaceri?
Bogdan Micu: Banii sunt un mijloc, fără bani nu poți să faci afaceri, dar nu ajung. Este mai important să ai anumite abilități, anumite cunoștințe, idei bune, decât să ai bani. Clar. Banii sunt lucrul cel mai ușor de făcut rost în lumea de afaceri. Cel mai greu este să ai valoare tu ca persoană și o idee valoroasă. Mă îndoiesc că Elon Musk sau Steve Jobs sau Bill Gates și-au pus problema de câți bani au ei nevoie pentru a face un calculator. Nu, ei și-au pus problema cum fac primul calculator, în garaj, că după aia, de finanțat, îl finanțezi.
Vitalie Cojocari: Lumea, de regulă, se întreabă când fac primul milion, cum fac cei mai mulți bani? Cum mă îmbogățesc?
Bogdan Micu: De aceea acei oameni nu se îmbogățesc. Întrebarea corectă este cum mă ajut pe mine sau cum îl ajut pe cel de lângă mine. Acestea sunt cele două întrebări esențiale pentru un om de afaceri. Banii întotdeauna vin, banii vin după succes, nu succesul după bani. Așa-i capitalismul, merge singur, se canalizează către succes.
Vitalie Cojocari: Când îți dai seama că banii nu mai contează? Când îți dai seama că ai suficienți bani, nu trebuie să mă mai gândesc la ei, trebuie să-mi văd de viața mea?
Bogdan Micu: În primul rând, e o chestie de cultură. Banii contează diferit de la persoană la persoană. Cel mai simplu l-am citit într-o carte, în care spune că cea mai bogată persoană din Germania, când i-a ”căzut” averea mai jos, dar tot la nivelul miliardelor de euro, atât de tare s-a supărat că nu mai putea să se întâlnească cu nimeni pentru că nu se mai putea spune despre el că este cea mai bogată persoană din Germania. Și s-a sinucis. Pentru el, miliardele contau. Știu și mulți oameni care nu pun o valoare pe o sumă. În lumea mea cel puțin, cel mai important lucru este cât de dificil este traseul de cățărat pe care îl pot face. Așa că banii contează atât de mult cât îi dai tu valoarea.
Vitalie Cojocari: Spuneați că discutați cu cineva care desfășura afaceri de miliarde, de câteva ori bugetul României și v-ați dat seama că trebuia să negociați cu un om, nu cu banii lui. În momentul respectiv, negocierea a mers șnur.
Bogdan Micu: O tehnică de negociere, mai ales când situația este debalansată, iar tu ești în inferioritate, este să te uiți la persoana de lângă tine ca fiind copilul unei mame. Și atunci îl privești ca pe un om și poți să relaționezi ca un om.
Vitalie Cojocari: Ai o tehnică. Când erai mic, aveai nevoie de bocanci, că faci alpinism, și nu te-ai dus la magazine, că nu aveai cu ce, ci te-ai dus să întrebi niște muncitori dacă nu au de vânzare bocanci. Când te-ai dus în Germania, același lucru l-ai făcut.
Bogdan Micu: Este modul meu de a face lucruri în viață și anume dacă ceva mă deranjează, eu sunt persoana care ar trebui să rezolve acea problemă. Dacă aerul este poluat, eu consider că e vina mea că e poluat, că eu trebuie să fiu soluția acelei probleme. Și încep să mă implic, pun senzori de poluare, fac o rețea, fac o campanie să mergem pe jos. Așa am făcut și cu pădurile, nu-mi place să vin să arăt cu degetul ăia sunt de vină că ni se taie pădurile.
Vitalie Cojocari: Ai creat acest ”Inspector al pădurii” pe baza ”radarului pădurii”.
Bogdan Micu: Am scris arhitectura, am gândit conceptul, după care a venit o companie de software care lucra pentru minister a executat-o fizic. este o îmbunătățire a unui sistem destul de simplist care se numea ”radarul pădurii” și presupunea să dai un telefon să afli dacă un camion transportă lemn ilegal. Mi s-a părut că se poate mult mai mult, de ce să ții tu linia ocupată de la 112 să tot întrebi dacă are sau nu un aviz când poți pe un telefon mobil să verifici acest lucru și să suni doar când nu are aviz.
Vitalie Cojocari: A funcționat o perioadă și după aia a dispărut. Ce s-a întâmplat?
Bogdan Micu: Imediat după ce i-am dat drumul a avut peste 60.000 de utilizatori, care mai sunt și acuma. A fost foarte populară, au verificat peste un milion de camioane, era ceva nou și ceva simplu de utilizat. Guvernele ulterioare care au venit au considerat că transparența era un pic prea multă și au început să taie din funcțiile aplicației. Lupta asta depinde de cine e la putere.
Vitalie Cojocari: Mi s-a părut fenomenal când ai spus după ce ai fost la Ministerul Oamenilor că sunt oameni acolo care spun că nu se taie păduri în România, că ponderea ilegalităților este foarte mică.
Bogdan Micu: Situația tăieirlor ilegale de păduri este destul de complexă și tehnică. Sunt persoane în spațiul public care prefer să folosească această temă pentru imaginea lor, de la politicieni la ONG-uri, care inflamează problema. Sunt persoane din cealaltă tabără care spun că nu se taie nimic.
Vitalie Cojocari: Care este adevărul? Cât se taie în România?
Bogdan Micu: Nu cred că este o sumă exacta, ea variază de la an la an, este în strânsă legătură cu lemnul de foc. Lemnul de foc este principalul generator de venituri pentru acest lemn excedentar. Lemnul de foc care se taie în plus și care nu poate fi justificat se înlocuiește cu lemnul de mare calitate care ajunge la exportatori și intră albit în industrie. Este o problemă complexă care necesită o politică multiguvernamentală. Este o problemă locală, nu este națională, primarul are gater, polițistul se ocupă de transport, judecătorul nu știu ce face.
Vitalie Cojocari: Revin la întrebare. Cât se taie?
Bogdan Micu: 20-30 % pe an…
Vitalie Cojocari: 20-30% din tăieri sunt ilegale.
Bogdan Micu: Sunt nereglementate. Legea e făcută cu anumite interese. Ilegal în 2016 e diferit de ilegal în 2019. Așa că nu cuvântul ”legal” e corect, ci cuvântul ”nesustenabil”.
Vitalie Cojocari: Adică nu trebuia tăiat acest copac, ci altul.
Bogdan Micu: Sustenabil înseamnă că pădurea să fie exploatată într-o măsură în care ea se poate regenera natural.
Vitalie Cojocari: Într-un final, cine are de câștigat?
Bogdan Micu: Într-un final, banii se duc la industria lemnului. Eu consider că peste 80% dintre actorii acestei industrii sunt foarte corecți și iubitori de natură, sunt pădurari cărora le pasă și se luptă pentru pădurea lor. Dar încă este un procent serios de oameni care încearcă să se îmbogățească la nivel personal pe seama pădurii și asta strică toată industria.
Vitalie Cojocari: Ai avut o idee similar să faci un ”inspector al vânătorii”. De ce nu ai reușit?
Bogdan Micu: Aplicația ”Inspectorul vânătorii” a fost făcută, a fost predată la minister, dar când am făcut o dezbatere publică cu vânătorii s-a întâmplat ce se întâmplă și la păduri. O mică minoritate, care e și la conducerea lor, s-a opus complet.
Vitalie Cojocari: Ce ar fi făcut acest inspector al vânătorii?
Bogdan Micu: În primul rind, autorizațiile ar fi fost emise digital, în al doilea rând un lucru de bun simț- să știu că poate unde mă duc pe o vale, pe un munte are loc o vânătoare, să nu mă duc, că poate mă împușcă. Trebuia să faci poze, știai și ce s-a recoltat.
Vitalie Cojocari: Care sunt interesele lor?
Bogdan Micu: Financiare, nimic altceva.
Vitalie Cojocari: Ce poți să câștigi din vânat?
Bogdan Micu: Din vânat, nu știu, dar la păduri, având în vedere că industria are peste un miliard de euro pe an, sunt niște sume considerabile. Și sunt la nivel local, toți câștigă. Nu știu foarte bine industria vânatului, nu știu de ce nu au vrut. Mulți au zis că nu voiau să se știe că se duc la vânat persoane foarte importante. Ăsta a fost argumentul lor suprem.
Vitalie Cojocari: Ai mai fost într-o chestie cu statul, vorbesc despre Unifarm. Ai fost implicat în perioada asta de pregătire împotriva pandemiei să se aducă în România măști, substanțe. Cum ți s-a părut că s-a pregătit statul pentru a se lupta cu virusul acesta?
Bogdan Micu: A fost un efort colectiv, 300 de oameni, am făcut niște grupuri în care am încercat să ajutăm în diferite moduri. O parte duceau alimente acasă bătrânilor, o altă parte dintre noi s-a ocupat de obiecte artizanale, de pildă am făcut măști ca să le dăm la spitale, o parte s-au ocupat de planuri de testare și o parte de achiziții, în general adunam ofertele care erau pe grupurile de voluntari și le trimiteam la factorii decidenți. Din păcate nu au folosit aceste oferte, doar patru oferte au folosit din o sută și ceva pe care le-am trimis. Se pare că așa au fost ei organizați, nu pot să-mi dau seama de ce și ce interese au fost acolo. Cel mai mult m-a deranjat că statul român, cu o lună de zile înainte, nu a luat nicio măsură ca noi să nu ajungem în situația să mergem să ne rugăm pentru echipamente, era măcel pe piață.
Vitalie Cojocari: Ai lucrat la un moment dat cu ministrul Costel Alexe, ai încercat să-i impulsionezi pe cei de la Unifarm să aducă mai multe substanțe și măști și ce are nevoie sistemul sanitar. Acum avem ministrul Costel Alexe care este acuzat că a luat șpagă niște tablă și fostul director Unifarm la fel, acuzat de șpagă. Cum reacționezi tu când vezi niște persoane cu care ai lucrat și în care poate ai avut încredere să fie acuzate de corupți?
Bogdan Micu: E dificil, că atunci când te duci să lucrezi cu cineva nu are un ecuson: eu sunt curat, eu sunt murdar. Am lucrat cu multe persoane, cu 4 secretari de stat, 3 miniștri, directori de tot felul, nu știu fiecare ce face. Dezamăgirea cea mai mare pentru mine e că creează un context de neîncredere, îți vine să nu mai lucrezi cu nimeni, îți vine să nu te mai implici în nimic.
Vitalie Cojocari: O să te implicit în continuare în astfel de proiecte?
Bogdan Micu: O să mă implic în ceea ce îmi place foarte mult și anume mediul. Poate nu din perspectiva statului, pentru că asta am încercat-o și în 4 ani de zile deși am făcut o mică diferență sunt frustrat de cât a dura această mică diferență. În Ministerul Mediului lucrurile pot fi schimbate în 6 luni într-o proporție foarte mare, dacă vrei. Nu mai am răbdare.
