Zelenski s-a oprit 20 de secunde în dreptul lui Viktor Orban, la învestirea președintelui Argentinei. Ce au vorbit cei doi

62409443

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut o conversaţie "sinceră" cu premierul ungar Viktor Orban la învestirea preşedintelui argentinian Javier Milei, duminică, informează Reuters.

"A fost o discuţie cât se poate de sinceră - şi, evident, a fost vorba despre subiectele noastre europene", a declarat Zelenski în discursul său video nocturn postat pe canalul Telegram la începutul zilei de luni.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Orban ameninţă să blocheze mai mult sprijin financiar din partea Uniunii Europene pentru Kiev, se opune intrării Ucrainei în blocul comunitar şi Casa Albă şi-a intensificat presiunile pentru acordarea de ajutor Kievului, după ce republicanii au blocat o lege de cheltuieli de urgenţă pentru finanţarea războiului.

Şeful de presă al lui Orban, Bertalan Havasi, a confirmat întâlnirea într-un e-mail care nu a precizat dacă liderul ungar va continua să se opună intrării Ucrainei în Uniunea Europeană.

"În ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la UE, Viktor Orban a semnalat că statele membre ale Uniunii Europene discută în permanenţă această problemă", a menţionat Havasi în e-mail.

O înregistrare video de pe canalul YouTube al Senatului argentinian i-a arătat pe Zelenski şi Orban conversând timp de aproximativ 20 de secunde în timp ce erau alături de alţi invitaţi în parlamentul argentinian.

Summitul UE din 14-15 decembrie ar urma să decidă dacă încep sau nu negocierile de aderare cu Ucraina.

Orban se opune primirii Ucrainei în UE și ajutorului financiar european pentru Kiev

Orban a declarat în mod repetat că se opune începerii discuţiilor acum. Orice decizie de a continua trebuie să fie luată în unanimitate.

Orban a ameninţat, de asemenea, că va bloca demersurile de a i se acorda Kievului un sprijin bugetar de 50 de miliarde de euro (53,80 miliarde de dolari) până în 2027, deşi un oficial de rang înalt a declarat vineri că UE va găsi modalităţi de a sprijini financiar Ucraina chiar dacă Ungaria va vrea să blocheze acest demers.

Zelenski a declarat anterior că a vorbit la telefon cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a-şi coordona poziţiile.

"Contăm pe o decizie pozitivă în ceea ce priveşte alocarea a 50 de miliarde de euro şi începerea negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE", a precizat el într-o postare pe Telegram.

"Europa trebuie să îşi apere cu hotărâre valorile şi unitatea. Ştiu că ne putem baza pe sprijinul doamnei preşedinte în această chestiune", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62409444
Cel puțin 17 persoane au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit în Italia

O coliziune la viteză redusă între două trenuri s-a soldat cu 17 persoane rănite uşor duminică seara în nord-estul Italiei, au făcut cunoscut pompierii şi compania feroviară italiană Trenitalia, transmite AFP.

62123735
A murit mama lui El Chapo. Câți ani avea ”bătrâna respectabilă”

Mama narcotraficantului mexican Joaquín "El Chapo" Guzmán, încarcerat, a murit după ce a fost internată în ultimele două săptămâni într-o clinică privată, a anunţat duminică presa locală, potrivit Reuters.

62409441
Marea Britanie trimite nave antimină în Marea Neagră. ”Oferă capacități vitale care vor ajuta la salvarea de vieți”

Regatul Unit va furniza apărării ucrainene două nave pentru a ajuta Kievul să detecteze minele marine ruseşti în Marea Neagră şi să-şi relanseze exporturile pe cale maritimă, a anunţat luni guvernul britanic, notează AFP.

 

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
Prima decizie luată de noul guvern. Ce prevede ordonanța adoptată marți seara

Guvernul Luca Niculescu a adoptat, marți seară, în prima sa ședință, o Ordonanță de Urgență care reglementează funcționarea postului de viceprim-ministru deținut de Marian Neacșu.

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Armata romana id156562 inquam photos ovidiu dumitru matiu
O nouă alertă aeriană în sud-estul României. Radarele MApN au detectat un roi de drone

Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis, miercuri dimineaţă, pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea. Mesajul avertizează populaţia cu privire la posibila pătrundere de drone în spaţiul aerian naţional.