Zelenski declară oraşul strategic Liman ''complet eliberat'' de sub controlul rușilor

×
Publicitate

Orașul Liman din estul Ucrainei a fost complet eliberat, a anunțat președintele Zelenski.

Recucerirea acestui oraș de importanță strategică, care era sub controlul forțelor ruse din mai, marchează un nou triumf pentru ucraineni, în contraofensiva lor spre Donețk.

De altfel, armata ucraineană susține că în ultimele două săptămâni a recâștigat 6.000 de kilometri din teritoriu. Conform principalului consilier prezidențial, Ucraina are până acum sprijinul a zece țări din NATO, o treime dintre membri, pentru a se alătura rapid Alianței nord-atlantice, așa cum a cerut, vineri, președintele Zelenski.

În centrul orașului Liman, din est, soldații ucraineni au îndepărtat steagurile rusești și au făcut adevărate coregrafii cu dansul victoriei.

Zelenski: „Astăzi (2 octombrie) la 12.30, orașul Liman a fost complet eliberat. Mulțumesc armatei noastre, războinicilor noștri. Glorie Ucrainei!”

Retragerea forțelor ruse din acest oraș strategic marchează cel mai important câștig al Ucrainei după contraofensiva spectaculoasă din regiunea Harkov, în partea de nord-est a țării.

Ministerul apărării de la Kiev a anunțat că "aproape toate" trupele ruse din Liman au fost fie capturate, fie ucise. Cu toate acestea, Moscova susține că s-a retras în mod deliberat pentru a evita încercuirea soldaților săi.

Presa de stat a găsit o altă explicație pentru retragerea din Liman: "Inamicul a folosit atât artileria de fabricație occidentală, cât și informațiile din țările alianței nord-atlantice."

Deborah Haynes, Sky News: „Armele britanice sunt vitale pentru ucraineni, le conferă trupelor abilitatea de a lovi ținte valoroase ale rușilor, la distanță și cu precizie.”

Lansarea rachetelor dezvăluie poziția artileriștilor ucraineni. Cum artileria rusă poate răspunde rapid, poate fi fatal pentru ei să rămână pe loc.

Deborah Haynes, Sky News: „Ne-au cerut să oprim telefoanele mobile, ca să nu fim depistați. Locația este top secret.”

Pentru prima dată, jurnaliștii au putut vedea cum ucrainenii folosesc în luptă sistemele multiple de artilerie reactivă, livrate de britanici. Aceste arme redutabile pot lovi precis ținte până la o distanță de 24 kilometri.

Soldat: „Primesc coordonatele, le introduc în computer, și lansez... Imediat după lansarea rachetelor, simt cum îmi bate inima nebunește: Bum, bum! Asta e tot, apoi totul este calm.”

Aprovizionarea permanentă cu rachete este vitală, pentru că ucrainenii lovesc cu artileria reactivă de mai multe ori pe zi.

Comandanții militari ucraineni spun că, în bună parte, succesul contraofensivei care se poartă chiar acum în est se datorează lansatoarelor multiple de rachete britanice și germane, alături de deja faimoasele HIMARS, americane.

Soldat: „Înțelegem că nu va fi posibil să înaintăm rapid pe toate direcțiile, avem nevoie de mai mult sprijin din partea aliaților noștri occidentali, mai multe resurse (muniții și arme) și mai multe trupe, pentru a putea trece la contraatac.”

Pe de altă parte, încă nu este clar când a avut loc atacul asupra unui convoi de civili, descoperit într-o "zonă gri" dintre Kupiansk, orașul recent eliberat din regiunea Harkov, și o localitate aflată încă sub ocupație rusă din regiunea învecinată, Luhansk. Probabil că la sfârșitul lunii trecute, trupele ruse au deschis focul asupra unui convoi de șapte mașini, care au fost găsite ciuruite de gloanțe și incendiate.

Refugiații continuă să vină în Kupiansk, deși încă se dau lupte în apropierea orașului, și bubuitul artileriei se aude mereu.

Femeie: „Sunt bombardamente. Acolo unde sunt oameni, sunt și bombardamente. La noi în sat au început să tragă cu tunul pe la șase după-amiaza. Salve după salve... Abia la 8 dimineața s-au oprit, vreo 20 de minute.”

Decizia de a nu întări liniile de front vulnerabile din Kupiansk sau Liman a fost aproape sigur a lui Putin, nu a comandamentului militar - potrivit analizei Institutului american pentru studiul războiului, și acest lucru sugerează că liderului de la Kremlin îi pasă mult mai mult de menținerea terenului strategic din regiunile Herson și Zaporojie, din sud, decât de regiunea Luhansk, din est.

Recucerirea unui oraş de pe teritoriul pe care preşedintele rus Vladimir Putin l-a declarat anexat la Rusia demonstrează că ucrainenii înregistreze succese şi că ei pot respinge forţele ruse, a declarat duminică secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, informează Reuters.

Jens Stoltenberg: Recuceriea de către ucraineni a orașului Liman demonstrează că ei pot respinge forțele ruse

"Am văzut că ei (ucrainenii) au putut să recucerească un alt oraş, Liman, iar aceasta demonstrează că ucrainenii înregistrează progrese şi pot respinge forţele ruse, datorită curajului, datorită abilităţilor lor, dar şi, desigur, datorită armelor avansate pe care SUA şi alţi aliaţi le furnizează" Kievului, a subliniat Stoltenberg într-un interviu pentru emisiunea "Meet the Press" a televiziunii americane NBC, potrivit Agerpres.

Potrivit secretarului general al NATO, cel mai bun mod de a contracara anexarea proclamată de Rusia a unor părţi din Ucraina este de a continua să se acorde sprijin guvernului de la Kiev.

Întrebat despre cererea Ucrainei de a i se acorda în mod accelerat statutul de membru al NATO, Stoltenberg a spus că "orice decizie privind statutul de membru trebuie luată prin consens", că "toţi cei 30 de aliaţi trebuie să fie de acord să fie luată o astfel de decizie".

Jens Stoltenberg a mai declarat că NATO sprijină investigaţia asupra aparentei sabotări a gazoductelor Nord Stream care leagă Rusia de Europa prin Marea Baltică. "Orice act deliberat asupra unei infrastructuri critice a NATO va fi întâmpinat cu un răspuns ferm şi unit", a subliniat Stoltenberg.

Nord Stream 1 şi 2, construite pentru a transporta gaz rusesc în Europa, au fost avariate de explozii submarine în largul insulei daneze Bornholm, în Marea Baltică.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62262672
Zelenski, după ce orașul Liman a fost eliberat: În zilele următoare vom elibera și mai multe zone

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promis în mesajul său către țară, de sâmbătă seara, că în perioada următoare vor fi și mai multe zone ucrainene care vor fi eliberate de sub ocupația Rusiei, așa cum s-a întâmplat cu Liman.

 

62292365
Ce a făcut un britanic după ce a primit cheia de la casa vecinei sale. Femeia l-a prins cu ajutorul camerelor de filmat

Un bărbat a fost surprins de camerele de filmat în timp ce încerca să îndepărteze dispozitivele secrete de înregistrare pe care le-a ascuns în casa vecinei sale, inclusiv pe patul ei.

62289339
Șeful serviciilor secrete ucrainene crede că Putin are cel puțin trei dubluri

Kirill Budanov, șeful Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, consideră că președintele rus Vladimir Putin are cel puțin trei dubluri, scrie UkraineToday.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.