Zeci de case au fost distruse într-un incendiu puternic care a izbucnit în Seul. 500 de persoane au fost evacuate de urgență

×
Publicitate

Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate, vineri, după ce un incendiu a izbucnit într-o mahala din Seul. Focul a distrus circa 60 de case, au anunțat autorităţile sud-coreene.

Incendiul a izbucnit la ora locală 06:27 A.M. (9.27 GMT), în Guryong, sudul Seulului, care are peste 660 de gospodării, şi a fost stins după aproximativ cinci ore.

Circa 60 de locuinţe de pe o suprafaţă de 2.700 de metri pătraţi au fost distruse, au afirmat autorităţile din domeniu, aproape 600 de pompieri, poliţişti şi militari, precum şi zece elicoptere, fiind trimişi pentru a ţine sub control flăcările.

Până în prezent nu au fost raportate victime, informează Reuters, citată de News.ro.

Preşedintele Yoon Suk-yeol, care se află în Elveţia, la Forumul Economic Mondial de la Davos, a cerut să fie făcute toate eforturile pentru a pagubele să fie cât mai reduse şi să fie mobilizaţi toţi pompierii şi toate echipamentele disponibile, a afirmat purtătoarea sa de cuvânt Kim Eun-hye.

Ministrul de Interne Lee Sang-min a cerut de asemenea oficialilor să prevină pagubele secundare şi să îi protejeze pe locuitorii din zonele învecinate, a arătat ministerul.

Una dintre ultimele mahalale rămase, satul este un simbol al inegalităţii din a patra cea mai mare economie din Asia, lângă strălucitorul şi bogatul district Gangnam.

Zona este, de asemenea, predispusă la incendii, inundaţii şi alte dezastre, multe case fiind construite din carton şi lemn, iar locuitorii sunt expuşi riscurilor de siguranţă şi sanitare.

Guvernul a făcut publice planuri pentru o restructurare şi relocare după un incendiu uriaş, la finalul lui 2014, dar au fost făcute puţine progrese în acest sens, în mijlocul unei lupte vechi de decenii între proprietarii de pământ, locuitori şi autorităţi.

Seulul, districtul Gangnam şi dezvoltatorii de stat s-au contrazis la rândul lor asupra modului de a-i despăgubi pe proprietari şi dacă locuitorii, din care majoritatea stabiliţi acolo ilegal, sunt îndreptăţiţi la sprijin guvernamental pentru a fi relocaţi şi a-şi găsi locuinţe.

Conducerea oraşului Seul a afirmat că primarul Oh Se-hoon a vizitat satul şi le-a cerut oficialilor să ia măsuri pentru relocarea familiilor afectate de incendiu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62318306
Milioane de francezi protestează în stradă împotriva creșterii vârstei de pensionare la 64 de ani. Violențe la Paris VIDEO

Peste un milion de persoane au protestat în întreaga Franţă, dintre care 80.000 la Paris, împotriva unui proiect de reformă a sistemului de pensii ce prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, a anunţat ministerul francez de interne.  

61773887
SUA trimit vehicule blindate de 2,5 miliarde de dolari în Ucraina, dar nu și tancuri Abrams

Vehicule blindate de 2,5 miliarde de dolari vor fi trimise de SUA în Ucraina, în cadrul unei noi tranșe de ajutor militar. Sunt vehicule blindate și de transport, dar nu ofensive, precum tancurile grele Abrams.

62266678
Zi decisivă la Ramstein: Ucraina așteaptă un pachet masiv de arme din partea a nouă state din UE. Reacția Kremlinului

Nouă țări europene au promis un sprijin militar suplimentar Ucrainei. Noi discuții pe acest subiect vor avea loc vineri, în Germania, unde se întâlnesc responsabilii militari din aproape 50 de țări.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.