Wall Street Journal, despre "Putin cel Mare": De ce este presedintele Rusiei atat de popular in China

61578376

Vladimir Putin este liderul strain cu cea mai mare popularitate in China, iar cartile despre seful statului rus, numit "Putin cel Mare" de unii chinezi, sunt mai vandute decat cele despre Barack Obama, Nelson Mandela sau Margaret Thatcher.

Zheng Wenyang, autorul cartii "Nascut pentru Rusia", afirma ca biografia care a aparut in 2012 s-a vandut mult mai bine decat cartile sale anterioare despre Barack Obama, Margaret Thatcher si Nelson Mandela. Wenyang considera ca popularitatea lui Putin alimenteaza o convingere profunda a societatii chineze, conform careia "daca un lider este slab (...) oamenii nu il vor respecta", relateaza Wall Street Journal.

Interesul fata de personalitatea presedintelui Vladimir Putin a crescut de la declansarea crizei din Ucraina si arata o schimbare atat in ordinea stabilita dupa Razboiul Rece, cat si in politica Chinei, noteaza Wall Street Journal. Dupa o perioada de neincredere reciproca, Beijingul si Moscova isi consolideaza relatiile si ameninta arhitectura de securitate stabilita de Statele Unite de la destramarea Uniunii Sovietice, considera diplomati si analisti.

De altfel, un sondaj recent al Pew Research Center arata ca China este una dintre putinele tari in care sustinerea pentru Rusia a crescut de la aparitia divergentelor dintre Moscova si Occident in privinta crizei din Ucraina, ajungand la 66% in luna iulie, fata de 47% cu un an in urma. Un sondaj realizat de In Touch Today arata, de asemenea, o sustinere de 92% pentru Vladimir Putin, dupa ce Rusia a anexat peninsula Crimeea.

Analistii noteaza, totodata, asemanarea intre presedintele Vladimir Putin si liderul chinez Xi Jinping in privinta stilului de conducere si considera ca ambii doresc restabilirea puterii statelor lor si contracararea dominatiei Occidentului. Pozitiile adoptate de Rusia in disputele cu Occidentul in timpul crizei din Georgia, din 2008, si, mai recent, in Ucraina, au fost primite cu sustinere, iar unii analisti considera ca Beijingul ar trebui sa invete din aceste experiente in contextul disputelor cu Statele Unite, Japonia, Filipine si Vietnam pentru controlul asupra insulelor din apele Chinei de Est si de Sud.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
60505738
Cosmarul unei menajere romance din Italia: a fost inchisa luni intregi intr-o casa cu 26 de caini care o muscau
Un caz zguduitor a fost descoperit de politistii din Milano: o menajera romanca era maltratata si sechestrata de femeia pentru care lucra si care adunase in casa zeci de maidanezi.
60480030
Comisar european: Vedetele care isi fac selfie-uri nud sunt "TOANTE". Ce reactie a avut cand i s-a sugerat sa-si ceara scuze
Gunther Oettinger, comisarul european din partea Germaniei care va gestiona in curand toate problemele legat de Internet a facut o declaratie controversata legata de scandalul fotografiilor nud cu vedete.
61272536
Detalii cutremuratoare din noaptea in care Oscar Pistorius si-a omorat iubita. Cu cine a vorbit la telefon inainte sa traga
Oscar Pistorius i-a dat telefon fostei sale iubite, sportiva Jenna Edkins, inainte de a o impusca mortal pe Reeva Steenkamp, a iesit la iveala joi, scrie mirror.co.uk.