Vladimir Putin, vizită în Crimeea la împlinirea a nouă ani de la anexarea peninsulei ucrainene | VIDEO

62332567

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat sâmbătă în Crimeea, într-o vizită care marchează împlinirea a nouă ani de la anexarea peninsulei ucrainene, informează Reuters şi AFP citând presa de stat din Rusia.

Vladimir Putin a semnat tratatul de anexare a peninsulei ucrainene Crimeea şi a oraşului-port Sevastopol pe 18 martie 2014, după două referendumuri separate în care locuitorii din Crimeea ar fi susţinut încorporarea acesteia în Rusia în proporţie de 96,77%, iar cei din portul Sevastopol - considerat un oraş cu statut federal - în proporţie de 95,6%. Aceste referendumuri au fost considerate ilegale de către Occident, care a impus sancţiuni Rusiei, scrie Agerpres.

În vizita sa neanunţată la Sevastopol, Putin a participat la inaugurarea unei şcoli de arte, în compania guvernatorului local, Mihail Razvojaiev, potrivit imaginilor difuzate de canalul de televiziune Rossia 1, care a prezentat o scurtă filmare în care şeful statului, în ţinută casual, merge alături de un grup de oficiali.

"Preşedintele nostru Vladimir Vladimirovici Putin ştie să facă surprize. În sensul bun al cuvântului", a scris guvernatorul pe Telegram.

Potrivit acestuia, în oraşul-port urma să fie inaugurată o şcoală de arte pentru copii, cu participarea liderului de la Kremlin prin videoconferinţă.

"Dar Vladimir Vladimirovici a venit personal. El însuşi. La volan. Pentru că într-o zi istorică aşa cum e ziua de azi, el se află alături de Sevastopol şi locuitorii săi", a adăugat Razvojaiev.

Vineri, în cadrul unei videoconferinţe privind dezvoltarea socio-economică a peninsulei, Putin a declarat că Rusia va face totul pentru a preveni ameninţările la adresa securităţii peninsulei şi a Sevastopolului.

"Aş dori să-i felicit pe locuitorii din Crimeea, pe locuitorii din Sevastopol, pe toţi cetăţenii ţării noastre cu ocazia apropiatei Zile a Reunificării Crimeii cu Rusia", a declarat Putin vineri.
 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62332570
Actorul Sam Neill, tratat pentru cancer al sistemului limfatic în stadiul trei. GALERIE FOTO

Actorul Sam Neill, celebru pentru rolul profesorului Alan Grant din Jurassic Park, a dezvăluit în memoriile sale care urmează să fie publicate săptămâna viitoare că a fost tratat pentru cancer de sistemului limfatic în stadiul trei.

62329231
Donald Trump susţine că va fi arestat marţi şi face apel la manifestaţii

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat, sâmbătă, că va fi arestat şi a făcut apel la manifestaţii.

62332564
Alertă cu bombă la bordul unui avion Ryanair. Aeronava a aterizat de urgență pe un aeroport din Italia

Poliția a percheziționat un avion de pasageri al companiei Ryanair care a aterizat pe aeroportul Falcone e Borsellino, în Sicilia, după ce a primit o alertă privind o amenințare cu bombă, au declarat oficiali ai poliției.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
Prima decizie luată de noul guvern. Ce prevede ordonanța adoptată marți seara

Guvernul Luca Niculescu a adoptat, marți seară, în prima sa ședință, o Ordonanță de Urgență care reglementează funcționarea postului de viceprim-ministru deținut de Marian Neacșu.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Armata romana id156562 inquam photos ovidiu dumitru matiu
O nouă alertă aeriană în sud-estul României. Radarele MApN au detectat un roi de drone

Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis, miercuri dimineaţă, pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea. Mesajul avertizează populaţia cu privire la posibila pătrundere de drone în spaţiul aerian naţional.