Viviane Reding: SUA trebuie sa actioneze urgent pentru restabilirea increderii partenerilor UE

60596737

Statele Unite trebuie sa actioneze de urgenta pentru "a restabili increderea" partenerilor din Uniunea Europeana, in contextul noului scandal de spionaj, afirma vicepresedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, citata de AFP.

"Prietenii si partenerii nu se spioneaza (...). Este urgent si crucial ca partenerii nostri americani sa actioneze pentru restabilirea increderii", a declarat Reding la Washington.

Oficiali americani au declarat ca ar fi "trist" ca noile dezvaluiri privind spionajul american sa afecteze negocierile dintre Statele Unite si Uniunea Europeana pe tema acordul de liber-schimb. "Ar fi trist ca aceste chestiuni - indiferent de cat de importante sunt - sa deturneze atentia de la obiectivul comun - acela de negociere a unui acord foarte important pentru secolul XXI", a declarat un purtator de cuvant al Misiunii americane pentru comert exterior (USTR).

Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a cerut, cu ocazia summitului Consiliului European, suspendarea negocierilor intre UE si SUA pentru acordul de liber-schimb, in contextul acuzatiilor privind spionajul practicat de serviciile secrete americane. "Cred ca trebuie sa suspendam acum negocierile pe tema acordului de liber-schimb. Exista anumite standarde si criterii care trebuie respectate, altfel nu are sens sa mai discutam unii cu altii", explica Martin Schulz.
 

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61406877
Conflict China - Japonia: "Incursiunile Chinei in apele teritoriale japoneze ameninta pacea"

Ministrul japonez al Apararii a declarat marti ca incursiunile maritime chineze in apele teritoriale japoneze din jurul arhipelagului Senkaku ameninta pacea.

60587573
La fel ca Ceasusescu, Mohamed Morsi nu recunoaste autoritatea instantei egiptene care il va judeca

Intr-o atitudine care aminteste de cea a lui Nicolae Ceausescu in decembrie 1989, presedintele islamist egiptean Mohamed Morsi nu recunoaste autoritatea tribunalului care trebuie sa il judece pentru "instigare la crima" incepand cu 4 noiembrie.

61406846
Acte de vandalism la mormintele militarilor romani in Chisinau: "Suntem indignati"

Acte de vandalism la mormintele militarilor romani in Chisinau. Coroanele si cosurile de flori depuse la Cimitirul Militar cu ocazia Zilei Armatei Romane au fost distruse.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.