VIDEO. Cel puţin cinci persoane au murit şi 40 au fost rănite după ce o maşină a intrat în mulţime la o paradă de Crăciun

×
Publicitate

Tragedie, duminică seară, într-un oraș din statul american Wisconsin, în timpul unei parade de Crăciun. Un autoturism de teren a intrat cu viteză în mulţimea care asista la eveniment.

Sunt cinci morți și cel puţin 40 de răniți, indică bilanțul provizoriu. Printre ei, mulți copii.

Cu câteva secunde înainte, șoferul mașinii a fost filmat în timp ce dobora baricadele instalate de polițiști pe șosea și trecea la câțiva centimetri de un copil care urmărea parada de pe marginea străzii.

Martor: "Am văzut mașina venind și lovind în plin fanfara care abia trecuse de balconul meu. A lovit cel puțin doi oameni din prima, a trecut de ei și și-a văzut de drum".

Martor: "Toată lumea țipa și, pentru moment, am crezut că și-a făcut apariția Moș Crăciun. Dar era o mașină de teren roșie, care a lovit multă lume. După ce SUV-ul a dispărut, au rămas mulți oameni la pământ și apoi a ajuns și Poliția".

Zeci de oameni au fost răniţi în incident, mulţi dintre ei copii. Sunt şi persoane care şi-au pierdut viaţa, însă numărul lor poate creşte în orele care urmează. Martorii spun că au auzit şi focuri de armă în timpul tragediei, dar Poliţia a precizat că suspectul nu a deschis focul asupra mulţimii.

Dan Thompson, șeful poliției din Waukesha: "Un polițist a făcut uz de armă și a tras în autoturismul suspectului, încercând să-l oprească. Niciun pieton nu a fost rănit de focurile de armă".

Suspectul a fost reţinut de poliţie şi dus la audieri. În acest moment, nu se ştie motivul din spatele incidentului, însă autorităţile au în vedere toate ipotezele, inclusiv un posibil atac terorist.

 


 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62225910
Talibanii le interzic femeilor să mai apară în filme și în seriale de televiziune

Femeile afgane nu mai au voie să joace în filme și în seriale de televiziune. De asemenea, jurnalistele și prezentatoarele TV trebuie să își acopere capul, conform regulilor impuse de guvernul taliban, informează BBC.

62225874
Austria a intrat în lockdown. Măsura este valabilă trei săptămâni

Un lockdown de trei săptămâni a început, luni, în Austria, măsură luată de guvern pentru a limita răspândirea coronavirusului în contextul creşterii masive a numărului de infecţii în al patrulea val al pandemiei, transmite dpa, citată de Agerpres.

62225871
Gondolierii au protestat pe canalele din Veneția. Ce îi nemulțumește

Mai mulți gondolieri au protestat, duminică, pe canalele Veneției și au cerut interzicerea bărcilor cu motor, de mari dimensiuni, în orașul-lagună.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.