Un român din Marea Britanie s-a trezit cu 50 de amenzi, de circulație deși nu are permis sau mașină

61920333
iStock

Un student român din Marea Britanie s-a trezit cu peste 50 de amenzi de circulație, deși nici măcar nu deține o mașină sau permis de conducere.

Daniel Popescu, 19 ani, că a rămas șocat în urmă cu două săptămâni când a deschis cutia poștală și a descoperit mai mult de 50 de amenzi pentru un Volkswagen Golf parcat ilegal, în condițiile în care el nici nu deține un permis de conducere, potrivit Ipswich Star.

"Cutia de scrisori era plină și eram curios ce se afla înauntru. Am fost șocat de ce am găsit și m-am gândit imediat că e vorba de o greșeală. Dar adresa era cea corectă, inclusiv numărul apartamentului", a povestit Daniel Popescu, care s-a mutat în Marea Britanie în urmă cu șase luni pentru a studia la Universitatea din Suffolk.

Acesta a contactat Agenția de Licențiere pentru Șoferi și Vehicule din Marea Britanie, care investighează acum posibilitatea ca Daniel să fi fost victima unui furt de identitate. Dar în ciuda anchetei, tânărul spune că nu a fost luată nicio măsură în privința amenzilor.

"Primesc tot mai multe scrisori în care sunt amenințat că voi fi chemat în instanță dacă nu plătesc amenzile. Oamenii aceștia ar putea avea acces la datele mele bancare și ar putea lua chiar un împrumut în numele meu. Dacă cineva a mers atât de departe încât a cumpărat o mașină folosindu-se de numele meu, atunci e clar că au acces la toate datele personale", a mai spus Daniel.

Autoritățile din Ipswich au confirmat că încearcă să găsească o soluție pentru problema lui Daniel, însă nu au putut stabili încă dacă amenzile au fost acordate dintr-o eroare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62094881
Cel mai căutat om din Brazilia, ucis de poliție. Câți oameni au murit în operațiune

Traficantul de droguri cel mai căutat din statul Rio de Janeiro şi cinci dintre presupuşii săi asociaţi au fost ucişi marţi în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, au anunţat autorităţile.

62094870
„Muzeul comorilor” din Germania, jefuit ca în filme. Cum s-a realizat spargerea

''Muzeul comorilor'', din oraşul german Dresda, a fost jefuit ca în filmele de acţiune.

62094866
Bilanțul morților din Albania a crescut la 21. Momentul în care un bebeluș e salvat

Cel mai puternic cutremur care a lovit Albania în ultimele decenii a făcut dezastru în mai multe orașe. Cel puțin 21 oameni au murit, iar răniții se numără cu sutele.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.