Un orasel linistit din Germania, revoltat de cum a fost ucis un caine. Stapanii risca inchisoarea

61340853

Comunitatea dintr-un orasel aflat intr-o zona idilica a Germaniei traieste un soc dupa ce cadavrul unui doberman a fost descoperit in lacul din localitate.

Oamenii care au descoperit cainele au ramas fara replica atunci cand l-au vazut legat la picioare si la bot. Cainele a fost ucis, lasat sa se scufunde, fara o sansa de a supravietui sau macar de a latra pentru ultima oara, scrie Bild.de.

Imediat, cei care ii stiau proprietarii au sunat la politie, iar aceasta le-a batut la usa. Cu atat mai mare a fost surprinderea cand au aflat cat de calculati au fost oamenii.

Initial, cei doi proprietari au apelat la un prieten pe care l-au platit sa le injughie cainele. "Deranjul ar fi fost prea mare, asa ca ne-am gandit sa il inecam mai bine", povesteste acesta cu seninatate.

Motivul este cu atat mai revoltator. Singura vina a cainelui este ca nu se adaptase in casa noilor sai stapani. Asa a ajuns pe fundul lacului Maikampsee din Saxonia Inferioara.

Acum, peste 200 de oameni s-au strans la o ceremonie impotriva cruzimii contra animalelor. Cei care au ucis cainele risca acum 3 ani de inchisoare.

Citeste si: Nu stii ce masina sa-ti cumperi? Topul masinilor care isi pastreaza valoarea in timp vs. modele care sunt o investitie proasta

Orasele viitorului. Cum arata cladirile care gandesc si respira, la propriu

Cat ne iradiaza o radiografie dentara, fumatul sau o banana? Vezi GRAFICUL radiatiilor zilnice

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61340798
Romanii au ajuns sperietoarea folosita de englezi pentru a-i descuraja pe polonezi sa emigreze
Romanii au ajuns exemplu "asa nu", intr-o inregistrare video menita sa-i descurajeze pe polonezi sa emigreze in Marea Britanie.
61340784
PROTESTE IN TURCIA. Imaginile violente ale noptii in care manifestantii au fost evacuati din parc
Politia turca i-a indepartat cu forta pe manifestanti din parcul Gezi din Istanbul, punct central al protestelor din ultimele saptamani. Zona s-a umplut de gaze lacrimogene, pe masura ce scutierii au indepartat corturile din parc.
61340736
Ducesa de Cambridge a avut ultima aparitie publica inainte sa nasca, la aniversarea Reginei
Mii de persoane au asistat la Londra la traditionala ceremonie dedicata aniversarii oficiale a Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.