UE şi Regatul Unit vor rata probabil termenul de 15 noiembrie pentru încheierea negocierilor

62151130
Getty

Regatul Unit şi UE probabil vor rata termenul stabilit pentru jumătatea lunii noiembrie pentru ajungerea la un acord comercial post-Brexit, au anunţat surse europene şi britanice, citate de Reuters.

Discuţiile de la Londra pentru depăşirea blocajului actual vor continua, cel mai probabil, până la finalul săptămânii.

Astfel, la reuniunea lor săptămânală ce are loc miercuri la Bruxelles, ambasadorilor celor 27 de state membre ale UE nu le va fi prezentată încă situaţia actualizată a tratativelor cu Londra, acest lucru urmând să se întâmple pe 18 noiembrie, potrivit unui diplomat european.

Totuşi, ca un semn al eforturilor celor două părţi de a ajunge la un acord, este de aşteptat ca negociatorii să prezinte un text de compromis la jumătatea săptămânii viitoare.

''Adevăratul termen-limită este finalul săptămânii viitoare'', a declarat un alt diplomat european apropiat dosarului Brexit. Informaţia a fost confirmată şi de un diplomat de la Londra.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

În prezent ţara se află într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special cea comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În absenţa unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62139978
Rusia susţine că vaccinul Sputnik V este eficient 92% împotriva coronavirusului

Fondul suveran de active rus susţine că vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 92% împotriva coronavirusului, transmite Reuters.

62157963
Nagorno-Karabah: Protestatari, arestaţi în timpul unei manifestaţii împotriva acordului de încetare a ostilităţilor

Numeroşi protestatari au fost arestaţi la Erevan în timpul unei manifestaţii împotriva acordului de încetare a ostilităţilor.

62157934
Vanuatu, una dintre puţinele ţări neafectate de Covid-19, a confirmat primul caz

Arhipelagul Vanuatu a raportat miercuri primul său caz de COVID-19 de la începutul pandemiei, au informat autorităţile de pe insula din Pacific, potrivit DPA.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.