Un bilanț provizoriu indică cel puțin un mort - conductorul unui tren - și 11 pasageri răniți foarte grav. Alte aproape 80 de persoane au suferit răni mai ușoare.

Televiziunile britanice au transmis imagini cu cele două trenuri grav avariate. Dar și cu un lung șir de ambulanțe care așteptau în apropiere, să preia răniții.

Cauza accidentului nu este cunoscută deocamdată. Însă, potrivit informațiilor din presa britanică, primul tren oprise din cauza unei probleme la sistemul automat de alarmă.