Țara din Balcani care a primit înapoi peste 100 de cetățeni jihadiști

62023768
AFP

Peste 100 de cetățeni, inclusiv luptători ISIS, au fost primiți înapoi în Kosovo. Dintre aceștia, cei mai mulți sunt femei și copii.

Grupul repatriat cuprinde 74 de copii, 32 de femei și patru bărbați suspectați că au luptat pentru gruparea Stat Islamic. Aceștia au fost arestați la sosirea în țară, scrie BBC.

Problema repatrierilor după prăbușirea ISIS

"A fost organizată o operațiune importantă prin care guvernul Kosovo, cu ajutorul SUA, a repatriat 110 de cetățeni din Siria", a declarat ministrul kosovar al Justiției, Abelard Tahiri, sâmbătă. "Nu ne vom opri înainte de a aduce fiecare cetățean înapoi în țara de origine, iar oricine a comis o crimă sau a făcut parte din aceste organizații teroriste se va confrunta cu justiția", a adăugat el.

Kosovo, care și-a declarat independența față de Serbia în 2008, este o țară predominant musulmană.

Mai mult de 300 de cetățeni au călătorit în Siria din 2012, potrivit cifrelor guvernamentale. Acest număr include 70 de bărbați care au fost uciși luptând alături de grupuri jihadiste.

Poliția declară că 30 de luptători kosovari, 49 de femei și 8 copii au rămas în continuare în zonele de conflict din Siria și Irak.

Decizia guvernelor occidentale

Câteva guverne și-au primit cetățenii înapoi: Rusia, Arabia Saudită și Maroc. Statele Unite au luat înapoi o singură femeie. Marea Britanie nu are nici un plan de repatriere a luptătorilor sau a familiilor lor. Franța, însă, a acceptat înapoi câțiva orfani ai căror părinți au murit luptând pentru ISIS.

Secretarul britanic de externe a declarat că este prea periculos pentru diplomații britanici să călătorească în Siria și nici nu există planuri de repatriere a femeilor și a copiilor, mulți riscând să rămână fără cetățenie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă: ”Ai nisip peste tot, inclusiv acolo!”
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă: ”Ai nisip peste tot, inclusiv acolo!”
Citește și...
62035904
Submarinul sinistru al lui Putin. Ar putea șterge un oraș întreg de pe fața pământului
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va lansa, luni, la apă cel mai lung submarin din lume. Submarinul Belgorod va opera în zona de nord a Oceanului Atlantic.
61969699
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlineşte 93 de ani
Regina Elizabeth a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, cel mai longeviv monarh britanic, împlineşte duminică vârsta de 93 de ani, ea rămânând o figură populară, potrivit unui sondaj.
62039336
Planul NASA pentru a ajunge Marte. Astronauţii vor primi afumătură la pachet
Mii de ore de antrenamente, nervi de oţel şi inspiraţie - sunt doar câteva dintre ingredientele care transformă un om într-un astronaut.