Sute de șoferi, surprinși cu telefonul la volan sau drogându-se la 100 de km/h. VIDEO

61972111

Autoritățile din Australia testează un nou tip de camere de supraveghere pe drumurile din Sidney, menite să surprindă șoferii care utilizează telefonul mobil.

Zilnic, australienii sunt surprinși de camerele din trafic în timp ce folosesc telefoanele mobile, manâncă, citesc sau se droghează la o viteză de peste 100 km/h, relatează Daily Mail.

Camerele au fost instalate începând cu data de 1 iulie și vor fi testate pe o perioadă de 6 luni în Sydney, urmând să fie ulterior implementate permanent și în alte locații. Acestea pot surprinde imagini clare cu șoferul, indiferent de viteza de deplasare, pe o distanță de până la 50 de metri.

New South Wales este primul stat care a implementat legea ce sancționează utilizarea ilegală a telefonului mobil cu ajutorul camerelor de supraveghere a traficului.

Potrivit Daily Mail, Melinda Pavey, Ministrul Drumurilor Marinei și Transporturilor a declarat că între anii 2012-2017 s-au înregistrat 7 accidente care s-au soldat cu decese, iar 105 au avut ca urmare rănirea gravă a pasagerilor.

Legea pentru Siguranța Drumurilor a fost adoptată în martie 2018, în sprijinul stopării accidentelor cauzate de neglijență.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61957765
Primul anunț de la Comisia Europeană după revocarea lui Kovesi
Comisia Europeană anunţă că ar putea fi nevoită să-şi reevalueze concluzia din rapoartele MCV.
61940785
Ce scrie presa internațională despre revocarea Codruței Kovesi de la șefia DNA
Presa internaţională a scris, luni, despre destituirea lui Laurei Codruța Kovesi de către președintele Klaus Iohannis.
61972022
Operațiunea de salvare a copiilor blocați în peșteră, reluată peste 20 de ore. Cum se simt cei 8 salvați
Opt băieți au fost scoși luni din grota inundată parţial, în nordul Thailandei, în care un grup de 12 adolescenţi şi antrenorul lor de fotbal au fost blocaţi de la 23 iunie.