Sute de oameni au manifestat la Damasc după incendierea unui brad de Crăciun. „Cerem drepturile creştinilor”

62507439
AFP

Mai multe manifestaţii au izbucnit marţi în cartiere creştine din Damasc pentru a protesta faţă de incendierea unui brad de Crăciun lângă Hama, în centrul Siriei, a constatat un jurnalist al agenţiei France Presse.

"Cerem drepturile creştinilor", au scandat la unison manifestanţii defilând pe străzile Damascului, spre sediul patriarhiei ortodoxe, la Bab Charqi.

Plecaţi spontan din diferite cartiere, ei s-au adunat pentru a-şi exprima nemulţumirea şi temerile la mai bine de două săptămâni după preluarea puterii de către o coaliţie armată condusă de islamiştii care l-au detronat pe Bashar al-Assad.

Preşedintele înlăturat pretindea a fi protectorul minorităţilor într-o ţară cu majoritate sunită.

"Ieşim în stradă pentru că există mult sectarism, nedreptate împotriva creştinilor, sub acoperirea unor +cazuri izolate+", a declarat Georges pentru AFP. "Dacă nu suntem lăsaţi să ne trăim credinţa creştină în ţara noastră, aşa cum a fost cazul, atunci locul nostru nu mai este aici", a adăugat el.

Unii dintre ei purtau cruci de lemn, alţii fluturau drapelul cu trei stele al independenţei siriene, adoptat de noile autorităţi.

Aceste manifestaţii au izbucnit după difuzarea pe reţelele sociale a unei înregistrări video în care luptători mascaţi au dat foc bradului de Crăciun în oraşul predominant creştin ortodox Souqaylabiya, în apropiere de Hama.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, luptătorii erau străini proveniţi din grupul jihadist Ansar al-tawhid.

Într-un alt videoclip care a devenit viral pe reţelele sociale, un responsabil religios din grupul islamist radical de guvernământ Hayat Tahrir al-Sham (HTS) la putere este văzut adresându-se locuitorilor din localitate, afirmând că autorii acestui act "nu erau sirieni" şi promiţând aceştia că vor fi pedepsiţi.

"Pomul va fi pus la loc şi luminat până mâine dimineaţă", a asigurat el, alături de preoţi şi în uralele locuitorilor care au scandat sloganuri creştine.

Unificarea ţării fragmentate de ani de război sângeros şi unde există multe facţiuni cu credinţe divergente şi numeroase minorităţi religioase rămâne o provocare pentru HTS.

Această fostă ramură a organizaţiei Al-Qaida, care susţine că a renunţat la jihadism şi a adoptat un discurs mai moderat, ştie că este urmărită pentru modul în care va trata minorităţile creştine, în special alauiţii şi kurzii.

HTS se confruntă, totuşi, cu prezenţa a numeroşi luptători străini, în mare parte din Asia Centrală, care au intrat în rândurile sale ori ale altor facţiuni islamiste şi jihadiste în timpul conflictului de după 2011 şi continuă să reprezinte o provocare majoră pentru organizaţie.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Catedrala Notre-Dame din Paris găzduieşte primele slujbe de Crăciun, după incendiul din 2019

Pentru prima dată de la incendiul din 2019, catedrala Notre-Dame de Paris sărbătoreşte din nou Crăciunul marţi şi miercuri, tradiţionalele slujbe ale Naşterii Domnului fiind aşteptate să atragă un număr mare de credincioşi, informează AFP.

Mii de persoane au manifestat în Croaţia pentru mai multă siguranţă după un atac cu cuţitul într-o şcoală din Zagreb. VIDEO

Câteva mii de persoane au mărşăluit luni seara la Zagreb pentru a cere mai multă siguranţă în şcoli, la trei zile după atacul cu cuţit comis într-o şcoală din capitala Croaţiei, în care un tânăr a ucis un copil de şapte ani, relatează AFP.

 

Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, a fost internat în spital. „Este recunoscător pentru calitatea îngrijirilor primite”

Fostul preşedinte american Bill Clinton, 78 de ani, a fost internat luni în spital la Washington cu febră, a declarat adjunctul şefului său de cabinet pe reţeaua socială X, notează AFP.

 

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.