Sute de migranţi africani, în pericol, într-o zonă deşertică din sudul Tunisiei

62363943

Sute de migranţi africani se aflau în pericol, într-o zonă deşertică, în sudul Tunisiei, după ce au fost goniţi din oraşul Sfax, potrivit unor mărturii culese de AFP.  

O dezlănţuire de violenţă - alimentată de îndemnuri la răzbunare - s-a abătut marţi şi miercuri asupra unor migranţi originari din Africa Sunsahariană la Sfax, după ce unul dintre migranţi - prezentat drept un camerunez de către autorităţi - a ucis un locuitor al oraşului într-o încăierare, conform news.ro.

Acest incident a făcut situaţia să explodeze într-un oraş ai cărui locuitori îşi exprimau exasperarea din cauza prezenţei unor migranţi ilegali în oraşul lor, în care un mare număr dintre migranţi se instalează în aşteptarea unei traversări ilegale către Italia la bordul unui ambarcaţiuni improvizate.

Un discurs în mod tot mai deschis xenofob împotriva acestor migranţi s-a răspândit după ce preşedintele tunisian Kais Saied a atacat în februarie migraţia clandestină, pe care a prezentat-o drept o ameninţare demografică la adresa ţării sale.

La o zi după încăierarea sângeroasă, zeci de migranţi africani au fost expulzaţ din Sfax de către forţe de securitate, în aclamaţiile populaţiei locale.

Potrivit unor ONG-uri, sute de migranţi au fost escortaţi în maşini în zone deşertice, în sudul Tunisiei, unele situate în apropiere de frontiera cu Libia, iar alte în apropierea frontierei cu Algeria.

Numeroşi migranţi au intrat în mod ilegal în Tunisia din aceste două ţări.

”Nu avem nimic de mâncat sau de băut, Suntem în deşert”, a declarat telefonic AFP un bărbat din Mali, Issa Kobe, în vârstă de 27 de ani.

”Agenţi ai Gărzii Naţionale (tunisiene) ne-au prins la Sfax, după ce ne-au spart casa”, a declarat el.

Tânărul din Mali spune că a fost condus, cu o maşină, în apropierea frontierei cu Algeria, împreună cu alte zeci de migranţi, cu care împărţea o locuinţă la Sfax.

”ÎNCERCAREA TRAVERSĂRII”

Înainte de a veni în Tunisia, unde trăia din slujbe mărunte, Kone a muncit timp de doi ani în Libia, însă conflictul care devastează ţara l-a determinat să plece.

”Venisem pentru că auzisem că în Tunisia se respectă drepturile omului, dar ceea ce se întâmplă arată că nu este aşa”, deplânge el.

Potrivit lui Kone şi altor martori, cel puţin 1.000 de migranţi se aflau joi - fără absolut nimic - în această zonă deşertică, după ce au fost expulzaţi din Sfax.

Alt bărbat din Mali, Mamadou Dembélé, în vârstă de 31 de ani, se credea pe cale să-şi realizeze visul de a migra în Europa, atunci când un vapor care-l ducea către coastele italiene, împreună cu alte 48 de persoane, a fost interceptat miercuri de Paza de Coastă tunisiană în largul Sfax.

În loc să debarce pe Insula italiană Lampedusa, cum era prevăzut, el s-a trezit joi în deşertul din sudul Tunisiei, unde a fost escortat împreună cu alţi migranţi africani, de către forţe de securitate tunisiene.

Tânărul, care a venit în Tunisia în urmă cu cinci luni ”pentru a încerca să traverseze”, spune că nu vrea să se ”întoarcă în Algeria”, de unde a venit, traversând în mod ilegal frontiera.

”Am stat şase luni în Algeria pentru a încerca să ajung în Europa de acolo, dar nu a mers şi am venit să-mi încerc norocul din Tunisia”, a declarat el la telefon.

”În Mali este un conflict, de aceea am plecat. Voiam să mă duc în Europa să muncesc, să-mi ajut familia”, declară el.

În afară de cei transferaţi cu forţa în deşert, zeci de migranţi - speriaţi că puteau deveni ţinte ale represaliilor populaţiilor locale - s-au năpustit joi asupra Gării Sfax, cu scopul de a pleca în alte oraşe tunisiene.

”Alaltăieri dormeam. Nu ştiu cine, dar nişte arabi au intrat în casa mea şi au jefuit tot. Am ajuns aici ieri, la 6.00. Vreau să mă duc la OIM (Organizaţia Internaţională a Migraţiilor) şi la Ambasada Guineei Conakry” la Tunis, declara AFP, în Gara din Sfax, un migrant originar din Guineea, Souleymane Diallo, în vârstă de 28 de ani,.

”Eu vreau să mă întorc în ţara mea. Asta este destinaţia mea”, sublinia el.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62363903
Dezastru pe un drum de munte. Doi morţi, şi trei răniţi, după ce bolovani au căzut de pe un versant

Imagini de necrezut au fost surprinse pe o șosea din nord-estul Indiei.   

62360849
Mercenarii Wagner ar părăsi Republica Centrafricană. "Se vorbeşte despre plecarea lor”

Un număr necunoscut de mercenari din grupul paramilitar rus Wagner ar fi părăsit Republica Centraafricană în ultimele zile, potrivit mai multor surse străine, o informaţie dezminţită ferm de guvernul acestei ţări, relatează France Presse.

62363199
Decizia luată de China după ce Japonia a anunțat că va arunca în ocean apă radioactivă de la Fukushima

Vama chineză anunţă vineri că urmează să interzică importul de mărfuri alimentare care provin din zece prefecturi japoneze, în urma planului Tokyo de a deversa în ocean apă uzată nucleară tratată de la Centrala Nucleară Fukushima, relatează AFP.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului, și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.