SUA ar putea cere garanții de până la 15.000 de dolari pentru unele vize turistice și de afaceri

62027429
iStock

SUA intenționează să introducă un program pilot prin care solicitanții unor vize turistice și de afaceri ar putea plăti garanții de până la 15.000 de dolari, pentru a preveni depășirea duratei legale de ședere.

Decizia, care urmează să fie publicată marţi în registrul federal şi să intre în vigoare 15 zile mai târziu, face parte din măsurile administraţiei Trump de combatere a imigraţiei ilegale. Ea vizează în special să se asigure că solicitanţii de vize nu rămân în Statele Unite peste durata autorizată a şederii lor.

Proiectul pilot va dura 12 luni şi vizează atât vizele de afaceri, cât şi cele de turism, potrivit comunicatului Departamentului de Stat.

Acesta vizează „cetăţenii ţărilor identificate de Departamentul de Stat ca având rate ridicate de depăşire a duratei de şedere autorizate” sau cei ale căror „informaţii de control şi verificare sunt considerate insuficiente” de agenţii consulari.

Conform documentului, aproximativ 500.000 de persoane ar fi depăşit durata autorizată a şederii în Statele Unite în cursul anului fiscal 2023 (octombrie-octombrie).

Lista ţărilor vizate nu a fost furnizată încă.

Măsuri dure pentru străini

În ultimele luni, preşedintele american a iniţiat o înăsprire a condiţiilor de acordare a vizelor pentru numeroase ţări, în special africane, pe fondul ofensivei anti-imigraţie a Washingtonului. De la revenirea la putere în ianuarie, Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei clandestine o prioritate absolută.

România, care ar fi trebuit să intre în martie în Visa Waiver, programul ce permite călătoriile în SUA fără a fi necesară o viză, se confruntă cu anularea acestei decizii de către noua administraţie Trump.

Donald Trump a emis în iunie o interdicţie de călătorie care blochează total sau parţial intrarea în SUA a cetăţenilor din 19 ţări, pe motive de securitate naţională.

Politicile în materie de imigraţie ale lui Trump au determinat unii vizitatori să renunţe la călătoriile în Statele Unite. Preţurile biletelor de avion transatlantice au scăzut în mai la rate care nu au mai fost văzute de înainte de pandemia de COVID-19, iar călătoriile din Canada şi Mexic către SUA au scăzut cu 20% de la an la an.

Începând cu 20 august, noul program de vize va dura un an, se arată în anunţul guvernului. Ofiţerii consulari vor avea trei opţiuni pentru solicitanţii de viză: 5.000 de dolari, 10.000 de dolari sau 15.000 de dolari, dar, în general, aşteptările sunt să solicite cel puţin 10.000 de dolari, se spune în comunicat.

Fondurile vor fi returnate călătorilor dacă aceştia pleacă în conformitate cu termenul vizelor lor, se precizează în notificare.

Un program pilot similar a fost lansat în noiembrie 2020, în timpul ultimelor luni ale primului mandat al lui Trump, dar nu a fost implementat pe deplin din cauza scăderii călătoriilor globale asociate pandemiei.

Pe ce criterii vor fi selectate țările afectate de proiect

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a enumerat criteriile care vor fi utilizate pentru a identifica ţările care vor fi afectate, adăugând că lista ţărilor poate fi actualizată. „Ţările vor fi identificate pe baza ratelor ridicate de depăşire a termenului de şedere, a deficienţelor în materie de control şi verificare, a preocupărilor legate de dobândirea cetăţeniei prin investiţii fără o cerinţă de rezidenţă şi a considerentelor de politică externă", a declarat purtătorul de cuvânt.

Departamentul de Stat nu a fost în măsură să estimeze numărul de solicitanţi de viză care ar putea fi afectaţi de această schimbare. Multe dintre ţările vizate de interdicţia de călătorie a lui Trump au rate ridicate de depăşire a vizelor, între care Ciad, Eritreea, Haiti, Myanmar şi Yemen.

U.S. Travel Association, care reprezintă principalele companii din domeniul turismului, a estimat că „domeniul de aplicare al programului pilot de obligaţie de viză pare să fie limitat, cu un număr estimat de 2 000 de solicitanţi afectaţi, cel mai probabil doar din câteva ţări cu un volum relativ scăzut de călătorii în Statele Unite".

Numeroase ţări din Africa, inclusiv Burundi, Djibouti şi Togo, au avut, de asemenea, rate ridicate de depăşire a termenului de şedere, conform datelor Biroului vamal şi de protecţie a frontierelor al SUA din anul fiscal 2023.

O dispoziţie din pachetul de cheltuieli adoptat în iulie de Congresul SUA, controlat de republicani, a creat, de asemenea, o „taxă de integritate a vizelor” de 250 de dolari pentru orice persoană căreia i se aprobă o viză de neimigrant, bani care ar fi rambursabili pentru cei care respectă normele privind vizele.

Taxa de 250 de dolari intră în vigoare la 1 octombrie.

U.S. Travel a declarat că această taxă ar putea împiedica călătoriile şi a afirmat că „dacă va fi pusă în aplicare, SUA vor avea una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cea mai mare, taxă de viză de vizitator din lume”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
NYT: Cutremurul devastator de 8,8 din Kamceatka pare să fi avariat o bază a submarinelor ruseşti

O bază de submarine nucleare din Extremul Orient rus a fost avariată săptămâna trecută în urma unuia dintre cele mai puternice cutremure care au lovit zona în ultimele decenii, a scris luni The New York Times (NYT), relatează Reuters.

Scoţia, zguduită de o furtună neobişnuit de puternică. Rafale de vânt de 200 km/h, pagube majore şi haos în transporturi

Furtuna Floris a lovit luni Scoţia şi nordul Angliei cu o forţă „neobişnuită” pentru luna august, potrivit serviciului meteorologic naţional, perturbând transporturile şi provocând anularea unor evenimente.

 

Tensiuni în Elveţia, pe măsură ce se apropie termenul-limită pentru noile tarife americane. Firmele elveţiene, în alertă

Elveţia se confruntă cu tensiuni şi incertitudini majore în contextul apropiatului termen-limită pentru încheierea unui acord comercial cu Statele Unite.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.