Statele Unite au desemnat Afganistanul drept "aliat major din afara NATO"

60573207

Statele Unite au desemnat Afganistanul drept "aliat major din afara NATO", acordand privilegii speciale acestei tari de unde majoritatea fortelor internationale, conduse de SUA, se vor retrage pana la sfarsitul lui 2014.

Clinton a anuntat acest statut, acordat in mod oficial in prealabil de catre presedintele american Barack Obama, in cursul unei vizite-surpriza la Kabul, oras pe care l-a parasit in jurul orei locale 9.30 (8.00, ora Romaniei), dupa trei ore petrecute pe teritoriul afgan.

Statutul prevede un cadru de cooperare in domeniul securitatii si apararii pe termen lung

Acordarea acestuia facea parte din acordul de parteneriat strategic dintre Afganistan si Statele Unite, semnat de catre Obama si omologul sau Hamid Karzai la inceputul lui mai.
Statutul de "aliat major din afara NATO", un privilegiu acordat deja altor 15 tari, intre care Israel, Japonia, Australia, Egipt si Bahrein, permite acestor state sa beneficieze de o cooperare militara cu Washingtonul, in special in domeniile dezvoltarii si achizitionarii de armament.

"Este un tip de relatie care, in opinia noastra, va aduce beneficii Afganistanului, in contextul in care vom efectua tranzitia (in domeniul securitatii catre fortele afgane) si vom pregati prezenta (americana in Afganistan) dupa 2014", a declarat Hillary Clinton intr-o conferinta de presa de la Kabul.

Citește și
Trump a anunțat „Scutul Americilor": coaliție militară pentru eradicarea cartelurilor de droguri
Trump a anunțat „Scutul Americilor": coaliție militară pentru eradicarea cartelurilor de droguri

Obama si Karzai au semnat un acord strategic in cursul unei vizite-surpriza a presedintelui american la Kabul, in noaptea de 1 spre 2 mai, dupa un an de la raidul de eliminare a lui Osama ben Laden, in Pakistanul vecin.

Acest acord nu prevede baze militare permanente in Afganistan, dar angajeaza aceasta tara in oferirea unui "acces fortelor americane pana si dupa 2014", precum si posibilitatea ca fortele americane sa ramana si dupa 2014 in Afganistan, cu scopul de a "forma fortele afgane si a elimina (elemente) Al-Qaida ramase". Insa parteneriatul "nu angajeaza Statele Unite in privinta unui numar fix de militari sau a unui nivel de finantare in viitor".

Statele Unite detin in continuare aproximativ 87.000 de militari in Afganistan, cel mai mare contingent din cadrul fortelor NATO (ISAF), care numara in total aproximativ 130.000 de militari.
Incheierea misiunii acestei forte este prevazuta pana la sfarsitul lui 2014.

O Conferinta privind cooperarea civila internationala in Afganistan dupa 2014 urmeaza sa aiba loc duminica la Tokyo. Donatorii internationali de fonduri catre Afganistan urmeaza sa stabileasca valoarea ajutorului pe care il vor oferi dupa retragerea NATO, la sfarsitul lui 2014, si sa evite o incetare a donatiilor, care ar fi catastrofala pentru populatie, potrivit unor organizatii nonguvernamentale (ONG).

"Statele Unite se vor angaja in mod substantial in legatura cu ceea ce am facut in trecut", a declarat Clinton. "Nu ne gandim sa abandonam Afganistanul. Din contra", a adaugat ea.

Un oficial din cadrul Departamentului de Stat, care a solicitat protectia anonimatului, a refuzat sa precizeze valoarea ajutorului promis de catre Statele Unite, indicand, totusi, ca ar fi necesar sa ramana la nivelul actual. In 2012, ajutorul american a fost "deosebit de important", atingand suma de 2,3 miliarde de dolari, a precizat el. In 2003, ajutorul atingea suma de un miliard de dolari.

Cele 70 de state participante la reuniunea de la Tokyo urmeaza se puna de acord ca, dupa 2014, Afganistanului sa ii fie alocata anual suma de 3,9 miliarde de dolari, potrivit mai multor surse diplomatice de la Kabul. In schimb, donatorii vor cere Guvernului afgan progrese in materie de guvernanta, in special in lupta impotriva coruptiei.

ONG-ul Transparency International clasa in 2010 Afganistanul ca a doua cea mai corupta tara din lume, alaturi de Birmania, fiind intrecute de Somalia.

Articol recomandat de sport.ro
Gata! E oficial: Iranul s-a retras! „E cu adevărat dezamăgitor“
Gata! E oficial: Iranul s-a retras! „E cu adevărat dezamăgitor“
Citește și...
Trump a anunțat „Scutul Americilor": coaliție militară pentru eradicarea cartelurilor de droguri
Trump a anunțat „Scutul Americilor": coaliție militară pentru eradicarea cartelurilor de droguri

Președintele american a lansat sâmbătă, la reuniunea „Scutul Americilor" de la complexul său de golf din Miami, o nouă coaliție militară pentru distrugerea cartelurilor de narcotraficanți.

Marea temere a aliaților SUA după izbucnirea războiului cu Iranul. Criză care ar putea apărea prin prelungirea conflictului
Marea temere a aliaților SUA după izbucnirea războiului cu Iranul. Criză care ar putea apărea prin prelungirea conflictului

Aliații Statelor Unite se tem că războiul dintre SUA și Iran ar putea lăsa unele țări fără armele americane pe care deja le-au cumpărat sau pe care intenționau să le achiziționeze. 

Viktor Orban, mesaj tranșant pentru Volodimir Zelenski. „La maghiari nu funcţionează asemenea metode"
Viktor Orban, mesaj tranșant pentru Volodimir Zelenski. „La maghiari nu funcţionează asemenea metode"

Premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a transmis sâmbătă liderului ucrainean Volodimir Zelenski că nu îl poate intimida, el cerându-i acestuia să înceteze cu „ameninţările şi şantajul”.

Recomandări
Ce riscă România dacă guvernul nu reduce deficitul bugetar. Avertismentul specialiștilor Moody’s, după noua evaluare
Ce riscă România dacă guvernul nu reduce deficitul bugetar. Avertismentul specialiștilor Moody’s, după noua evaluare

Experții Moody's au analizat economia României și confirmă că țara rămâne o destinație sigură pentru investiții. Noua evaluare vine însă și cu avertismente.  

Război în Iran, ziua a opta. Adunarea iraniană se va reuni „în decurs de o zi” pentru a alege un nou lider suprem
Război în Iran, ziua a opta. Adunarea iraniană se va reuni „în decurs de o zi” pentru a alege un nou lider suprem

Războiul din Orientul Mijlociu a bifat cea de-a opta zi și continuă să se intensifice. Explozii s-au auzit, sâmbătă dimineaţă, în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, şi în capitala Bahrainului, Manama.

Trump: „SUA au făcut lumii un serviciu declanșând războiul din Iran. Ar fi folosit arme nucleare, știți că sunt nebuni”
Trump: „SUA au făcut lumii un serviciu declanșând războiul din Iran. Ar fi folosit arme nucleare, știți că sunt nebuni”

Donald Trump susține că a făcut „lumii o favoare atacând Iranul care „era dispus să folosescă armele nucleare dacă apuca să le obțină”.