Spital inundat de muson. Mai mulţi peşti au fost filmați în timp ce înotau pe holuri

61976636
AFP

Musonul din India, care a făcut deja 545 de victime începând din luna mai, a provocat inundarea unui spital din Patna, capitala statului Bihar, unde mai mulţi peşti au fost văzuţi în timp ce înotau pe holurile unităţii medicale, relatează AFP.

În timp ce apele invadau secţia de terapie intensivă a spitalului universitar Nalanda din oraşul Patna, pacienţii s-au refugiat pe paturi înalte din saloane, aşteptând retragerea apei.

muson india - 7

Un post local de televiziune a transmis imagini care îi prezentau pe medicii indieni înaintând cu greu pe culoarele instituţiei medicale, apa ajungându-le până la genunchi.

O rudă a unuia dintre pacienţi a reuşit să prindă un peşte care înota pe holurile unităţii medicale.

muson india - 5

"O parte a parterului a fost inundată ieri (duminică) după blocarea unei conducte din cauza ploilor puternice", a explicat pentru AFP directorul spitalului, Sitaram Prasad.

muson india - 8

Incidentul ilustrează problemele generate asupra infrastructurii indiene de sezonul musonic, care provoacă distrugeri şi victime omeneşti în fiecare an. Din iunie până în septembrie, zeci de mii de imobile şi spaţii de locuit sunt inundate cu regularitate.

muson india - 6

Din mai, 545 de persoane au murit în India din cauza ploilor care au afectat într-un fel sau altul peste 1 milion de cetăţeni ai acestei ţări.

muson india - 4

În statul Uttar Pradesh, aflat la vest de Bihar, prăbuşirea unor case şi a unor ziduri a ucis aproape 80 de persoane în ultimele patru zile, potrivit lui Sanjay Kumar, coordonatorul serviciilor locale de urgenţe.

muson india - 3

Statele învecinate se află la rândul lor în stare de alertă, iar autorităţile au evacuat 3.000 de persoane care locuiesc de-a lungul malurilor râului Yamuna, un afluent al Gangelui, care a depăşit cotele de alertă în New Delhi.

muson india - 1

În statul Haryana, multe râuri au atins la rândul lor cotele de alertă, potrivit autorităţilor. Statele Gujarat şi Assam sunt de asemenea afectate de precipitaţiile musonice. Peste 200.000 de persoane trăiesc în tabere de salvare amenajate de autorităţile din Assam.

În Mumbai, capitala statului Maharashtra, ploi torenţiale au căzut timp de mai multe zile, iar precipitaţiile au îngreunat transportul public şi au provocat inundaţii severe.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61976632
Microbuz cu români, implicat într-un grav accident în Austria: 8 victime. Reacția MAE

Două autovehicule înmatriculate în România au fost implicat într-un accident rutier în Austria. Au fost raportate 8 victime, dintre care două transportate în stare gravă la spital.

61976547
Imagini terifiante în Grecia. Oamenii au fugit îngroziți din calea flăcărilor în mare

Zeci de persoane au fost surprinse în timp ce se refugiau în apa mării pentru a scăpa de incendiile de vegetație din Grecia, care au provocat moartea a 91 de oameni.

61970958
Un Mercedes cu numere de România, văzut lânga casa fostului spion rus Serghei Skripal

Un Mercedes cu numere de România a fost văzut de martori de mai multe ori în apropiere de casa fostului spion rus - Serghei Skripal, în Salisbury, relatează Daily Mail.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.