Sinead O'Connor face acuzații grave după ce fiul ei de 17 ani s-a sinucis. „Dumnezeu să ierte statul irlandez”

62235087

Sinéad O'Connor a criticat autoritățile irlandeze, după moartea fiului ei în vârstă de 17 ani, Shane, despre care spune că a părăsit spitalul în timp ce ”era supravegheat pentru tentativă de sinucidere”.

Cântăreața a anunțat sâmbătă vestea morții lui Shane pe rețelele de socializare: „Frumosul meu fiu, Nevi'im Nesta Ali Shane O'Connor, lumina vieții mele, a decis să pună capăt luptei sale pământești astăzi, și acum este cu Dumnezeu.”

Să se odihnească în pace și nimeni să nu-i urmeze exemplul. Copilul meu. Te iubesc atat de mult. Te rog să fii în pace.”

Shane O'Connor fusese dat dispărut cu două zile înainte de moartea sa, iar Garda Síochána a lansat un apel pentru a-l găsi. El a dispărut din Newbridge, County Kildare, și a fost văzut, ultima dată, vineri dimineață în zona Tallaght din Dublin. Ofițerii au spus atunci că sunt îngrijorați pentru starea lui.

O'Connor a pretins anterior că Shane era supravegheat pentru ”tentativă de sinucidere”.

Într-o serie de mesaje postate pe Twitter, după confirmarea morții sale de către poliție, potrivit The Guardian, artista irlandeză a condamnat autoritățile Irlandei, inclusiv serviciul de sănătate irlandez HSE și agenția pentru protecția copilului și familiei, Tusla, pentru „refuzul lor de a-și asuma responsabilitatea”.

La 26 de ore după ce fiul meu a murit în așa-numita îngrijire a statului irlandez, reprezentat de Tusla, încă nu am fost contactată de Tusla sau reprezentanții lor. Am fost informată de Gardai despre moartea fiului meu, după care am vorbit cu GAL. Să nu fiu contactată de Tusla este inacceptabil.”

Ea a anunțat mai târziu pe Twitter că a „identificat oficial rămășițele fiului meu”, adăugând: ”Fie ca Dumnezeu să ierte statul irlandez, pentru că eu nu voi face niciodată asta”.

Într-un alt mesaj pe Twitter, ea a spus: „Acum, Tusla vrea să discute cu mine pentru ”un comunicat de presă”, fără îndoială, dorește să mă alătur eforturilor lor de a face ca această moarte a copilului meu să pară că nu a fost de mâna statului irlandez.”

Un purtător de cuvânt al HSE (agenție guvernamentală britanică pentru sănătate și siguranță, n. red.) a spus: ”HSE nu poate comenta cazurile individuale în care acest lucru ar putea dezvălui informații în legătură cu persoane identificabile, încălcând cerința etică a noastră de a ne respecta datoria de confidențialitate”.

Shane a fost unul dintre cei patru copii ai lui O'Connor, alături de Jake Reynolds, Roisin Waters și Yeshua Francis Neil Bonadio.

Cântăreața a primit mii de mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, inclusiv de la persoane publice și alte mame care au trecut prin încercări similare.

Cântărețul din Pogues, Shane MacGowan, a postat pe Twitter : ”Sinead, ai fost mereu acolo pentru mine și pentru atât de mulți oameni, ai fost o mângâiere și un suflet, care s-a temut să simtă durerea suferinței.”

„Întotdeauna ai încercat să vindeci și să ajuți. Mă rog să fii mângâiată și să găsești putere, vindecare și pace în propria ta durere și pierdere.

„Era un băiat frumos și l-am iubit. Mă rog ca el să fie în pace și, de asemenea, să rămână conectat cu tine.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Autorităţi: Situația din Kazahstan se stabilizează. Mii de oameni au fost reţinuţi şi clădiri publice incendiate

Autorităţile din Kazahstan au declarat că situaţia se stabilizează după cele mai grave tulburări politice din 30 de ani de independenţă şi că trupele unei alianţe militare conduse de ruşi păzesc instalaţii cheie, transmite Reuters, scrie News.ro. 

Manifestaţie la Bruxelles împotriva măsurilor sanitare, cu cel puțin 5.000 de persoane. FOTO&VIDEO

O nouă manifestaţia are loc, duminică, la Bruxelles împotriva măsurilor sanitare, sub titulatura "Împreună pentru libertate". Poliţia anunţă că au participat 5.000 de persoane, iar organizatorii vorbesc de 20.000-25.000 de manifestanţi.

SUA avertizează Rusia în legătură cu riscul unei "confruntări", înainte de începerea convorbirilor privind Ucraina

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avertizat duminică Rusia în legătură cu riscul unei "confruntări", înainte de începerea discuţiilor foarte tensionate de la Geneva privind situaţia din Ucraina, informează France Presse, scrie Agerpres. 

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.