Shane McGowan, o legendă a muzicii punk irlandeze, a murit la vârsta de 65 de ani. Fostul solist The Pogues era grav bolnav
Shane MacGowan, solistul și compozitorul trupei irlandeze de punk The Pogues a murit la vârsta de 65 de ani, în urma unei lungi perioade de sănătate precară, a anunțat, joi, The Guardian.
Soția sa, Victoria Mary Clarke, a declarat: "Shane va fi întotdeauna lumina pe care o țin în fața mea și măsura viselor mele și dragostea vieții mele".
În decembrie 2022, a fost spitalizat cu encefalită virală și, ca urmare, a petrecut mai multe luni din 2023 la terapie intensivă.
MacGowan a căutat să aducă puterea muzicii populare irlandeze pe scena rock, iar textele sale s-au inspirat din literatură, mitologie și Biblie.
"A devenit evident că tot ceea ce se putea face cu un format standard de rock fusese făcut, de obicei destul de prost", a declarat el pentru NME în 1983, pe când Pogues începea să se lanseze.
"Am vrut doar să băgăm pe gâtul unui public pop complet orientat spre papură o muzică care avea rădăcini și care, în general, este mai puternică și are mai multă furie și emoție reală."
A scris frecvent despre cultura irlandeză și naționalism și despre experiențele diasporei irlandeze, revendicând stereotipul rasist "Paddy" - sau consolidându-l, în funcție de cine îl întrebați.
La începutul carierei sale, a cântat adesea într-un costum ”union jack” - dar în documentarul lui Julien Temple din 2020, ”Crock of Gold: A Few Rounds With Shane MacGowan” (Câteva runde cu Shane MacGowan), el a declarat: "Mi-a fost rușine că nu am avut curajul să mă alătur IRA - iar Pogues a fost modul meu de a depăși acest lucru."
Dedicarea sa pentru meseria sa i-a adus premiul Ivor Novello pentru inspirație în compoziție în 2018, după cinci albume cu The Pogues și diverse lansări solo.
Cel mai bine clasat cântec al trupei The Pogues, ”Fairytale of New York”, un duet cu Kirsty MacColl, a ajuns pe locul 2 în 1987 și a devenit un clasic de Crăciun.
MacGowan s-a născut pe 25 decembrie 1957, lângă Tunbridge Wells.
Părinții săi au fost imigranți irlandezi care locuiau în Kent și care s-au mutat în sud-estul Angliei. Întreaga sa familie era ”muzicală”: MacGowan a spus că a învățat un cântec pe zi de la familia din partea mamei sale și a dat primul său spectacol la vârsta de trei ani.
"M-au pus pe masa din bucătărie să cânt și cântecul a mers foarte bine", a declarat el pentru The Guardian. "După aceea am făcut spectacole în public în mod regulat".
Tânărul MacGowan s-a remarcat prin talentele sale literare și a primit o bursă la școala Westminster, dar a fost exmatriculat pentru posesie de droguri în al doilea an.
În adolescență, s-a gândit să devină preot - dar apoi a descoperit punk-ul. "Am fost fericit în timpul punk-ului. Incredibil de fericit", a declarat MacGowan pentru Vox. "Îi spui haos. Eu nu îl consider haos. Îl privesc ca pe o viață naturală".
A început să consume alcool în copilărie, când familia i-a dat Guinness pentru a-l ajuta să doarmă, și a suferit de efectele abuzului de droguri și alcool, dar a susținut în 1990: "Auto-abuzul, sau cum vreți să-i spuneți, este, de asemenea, incredibil de creativ".
A ajuns cunoscut pentru prima dată în 1976, când o fotografie a sa cu o ureche rănită la un concert la ICA din Londra a fost tipărită în NME cu titlul: "A fost un artist care a fost foarte bine cunoscut: "Canibalism la concertul Clash".
Cunoscut pe atunci sub numele de Shane O'Hooligan, MacGowan și-a format propria trupă punk, Nipple Erectors - mai târziu Nips - și a realizat un demo pentru Polydor, produs de Paul Weller.
MacGowan și John Hasler, fost membru al trupei Nips, care s-a alăturat mai târziu, John Hasler, fost membru al Madness, s-au despărțit de grupul care s-a destrămat la începutul anilor '80 și s-au reunit cu membrii trupei Millwall Chainsaws pentru a forma Pogue Mahone - o corupere a cuvântului gaelic póg mo thóin, sau "pupă-mă în fund". Și-au schimbat numele în The Pogues, în parte ca urmare a cenzurii BBC, și au dobândit o reputație pentru prestațiile live feroce.
MacGowan a presupus că o calitate "atemporală" a muzicii lor se afla la baza atracției lor.
"Nu trebuie să faci parte din subcultura tinerilor pentru a te identifica cu ea - nu are angoase adolescentine sau ceva atât de stupid", a declarat el pentru NME în 1983. "Se bazează pe melodii puternice, ceea ce pentru mine înseamnă un cântec".
Trupa a primit recenzii entuziaste pentru albumul de debut, Red Roses for Me din 1984, dar grupul a avut dificultăți în a profita de succesul său din cauza formației sale extrem de inflamabile - în care Joe Strummer de la Clash îi lua locul lui MacGowan, care era uneori absent.
Au mai lansat încă două albume clasice: Rum Sodomy & the Lash din 1985, produs de Elvis Costello, și If I Should Fall From Grace With God din 1988.
Hell's Ditch, lansat în 1990, a fost cel de-al cincilea album al trupei și ultimul în care MacGowan a fost membru.
După ce s-a prăbușit când era pe drum pentru a-l susține pe Bob Dylan, în 1988, el a fost diagnosticat cu hepatită și i s-a spus că va muri dacă nu se va opri din consumul de băuturi spirtoase.
MacGowan a fost în cele din urmă concediat din trupă în 1991, după ce nu s-a prezentat la spectacolele live în timpul unui turneu în Japonia.
"Până la sfârșit, am urât fiecare secundă", a declarat el pentru Telegraph în 1997. "Se îndepărtaseră atât de mult de ceea ce făceam noi la început. Nu-mi mai plăcea ceea ce cântam. Am refuzat să cedez și să devin profesionist."
MacGowan s-a mutat din Thailanda în Tipperary și a format trupa Shane MacGowan and the Popes, care a înregistrat două albume de studio.
El avea să se alăture din nou unei reuniuni complete a trupei Pogues în 2001, care a durat până în 2014.
În 2000, Sinéad O'Connor l-a reclamat pe MacGowan la poliție pentru posesie de heroină, în speranța de a-l descuraja să nu mai consume.
În ciuda furiei sale inițiale, MacGowan și-a exprimat ulterior recunoștința față de O'Connor pentru că l-a ajutat să se lase de droguri. Când fiul de 17 ani al lui O'Connor, Shane, a murit în ianuarie 2022, MacGowan i-a adus un omagiu, spunând "Ai încercat întotdeauna să vindeci și să ajuți".
După moartea lui O'Connor în iulie, soția lui MacGowan, Victoria Mary Clarke, a postat mulțumirile lor pentru "dragostea ta și prietenia ta și compasiunea ta și umorul tău și muzica ta incredibilă".
La sfârșitul anilor 2000, Fairytale of New York a început să pună în scenă o reapariție perenă în clasamentul single-urilor de Crăciun, datorită creșterii descărcărilor și, mai târziu, a streaming-ului.
Odată cu această proeminență reînnoită a venit și o dezbatere ferventă cu privire la utilizarea cuvântului "homosexual" și mai multă cenzură din partea BBC, cuvântul fiind uneori dezactivat din cântec în funcție de posturile de radio pe care le ascultai.
În 2018, MacGowan a apărat Fairytale, spunând că cuvântul era în concordanță cu protagonistul său. "Se presupune că ea este doar un personaj autentic și nu toate personajele din cântece și povești sunt îngeri sau chiar decente și respectabile". În anii următori, el a respins dezbaterea ca fiind "ridicolă".
El folosea un scaun cu rotile din 2015, în urma unei căzături care i-a fracturat pelvisul și a căderilor ulterioare care i-au afectat genunchii.
Ultimul album al lui MacGowan a fost "The Crock of Gold" al trupei Popes, în 1997, deși din 2015 lucra la un album de coveruri și piese originale, încă nepublicat, împreună cu trupa irlandeză Cronin.
Printre ultimele sale creații artistice se numără The Eternal Buzz and the Crock of Gold, o carte de artă somptuoasă care a fost lăudată de criticul Waldemar Januszczak pentru "energia dementă, sălbatică, fascinantă, scabroasă a lui MacGowan". Exemplarele cărții au fost vândute la prețul de 1.000 de lire sterline fiecare pentru a strânge bani pentru îngrijirea lui MacGowan.
Clarke este cea care a rămas acum în viață. Ea s-a căsătorit cu muzicianul în 2018. S-au cunoscut când MacGowan avea 24 de ani, iar ea 16 ani.
De asemenea, el a spus odată că a fost tatăl unui fiu, născut în jurul anului 1991. "Nu m-aș dori pentru niciun copil ca tată", a declarat el pentru Telegraph.
Într-unul dintre ultimele sale interviuri, acordat lui Simon Hattenstone de la The Guardian, MacGowan a insistat că, în ciuda reputației sale de a-și dori moartea, a vrut să trăiască.
"Bineînțeles că îmi place viața", a exclamat el.
Getty
Getty
Getty
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
Sursa: The Guardian
Etichete: deces, muzica, Irlanda, artist, The Pogues,
Dată publicare:
30-11-2023 14:01
