Șeful diplomației UE, Josep Borrell: Israelul a finanţat Hamas, pentru a slăbi Autoritatea Palestiniană

62419019
Agerpres

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a afirmat vineri că Israelul a finanţat crearea grupării militante palestiniene Hamas.

Responsabilul european l-a contrazis astfel în mod public pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care a negat anterior astfel de acuzaţii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Oponenţi ai guvernului israelian şi o parte a mass-media globale au acuzat cabinetele Netanyahu că au încurajat conducerea Hamas din Gaza, inclusiv prin permiterea finanţării enclavei palestiniene de către Qatar.

'Da, Hamas a fost finanţat de guvernul Israelului ani de zile într-o încercare de a slăbi Autoritatea Palestiniană condusă de Fatah', a spus Borrell într-un discurs la Universitatea Valladolid din Spania, fără a da detalii.

Borrell a adăugat că singura soluţie paşnică presupune crearea unui stat palestinian.

'Noi credem că doar o soluţie cu două state impusă din afară ar aduce pacea, chiar dacă Israelul insistă că nu', a subliniat el.

Hamas a întreprins un atac surpriză în sudul Israelului la 7 octombrie, omorând în jur de 1.200 de persoane şi luând aproximativ 240 de ostatici, în cea mai sângeroasă zi din istoria statului Israel.

Guvernul israelian a pornit o campanie militară în care, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, au fost ucişi peste 24.700 de palestinieni.

Mişcarea Hamas a condus Fâşia Gaza începând din 2007 după un scurt război civil cu forţele loiale mişcării Fatah a preşedintelui Mahmoud Abbas, care are sediul în Cisiordania şi conduce de asemenea Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.

Israelul a criticat diferite state, inclusiv Spania, ţara natală a lui Borrell, pentru ceea ce el spune că arată simpatie faţă de Hamas.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62249184
Un nou incident cu un avion Boeing. O aeronavă cargo a companiei Atlas Air a aterizat de urgenţă după un incendiu la motor
Un avion cargo Boeing 747-8 al companiei aeriene Atlas Air, cu 5 membri ai echipajului la bord, a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Miami (MIA), joi seara, după ce s-a confruntat cu o defecţiune a motorului la scurt timp după decolare.
62364658
Parlamentul European amenință cu o acțiune în instanță în legătură cu miliardele de euro pentru Ungaria
Parlamentul European avertizează că ar putea acționa în instanţă împotriva Comisiei Europene, din cauza deblocării a miliarde de euro din fonduri europene pentru Ungaria.
62326077
Vizită surprinzătoare a premierului Moldovei într-o țară prietenă cu Rusia
Premierul moldovean Dorin Recean este așteptat săptămâna viitoare într-o vizită oficială la Budapesta, a anunțat vineri omologul maghiar Viktor Orban. Vizita are conotații speciale, dată fiind apropierea Ungariei de Rusia, dușmanul declarat al Moldovei.