Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu, vândută. Ce a scris fizicianul despre religie și Biblie

61999830

O scrisoare în care Albert Einstein a respins cuvântul ''Dumnezeu'' pe care îl considera un ''produs al slăbiciunii umane'' şi în care trata subiectul identităţii evreieşti a fost vândută cu 2,4 milioane de dolari la o licitaţie organizată New York.

În epistola adresată lui Eric Gutkind, filosof german de origine evreiască, Einstein are o abordare directă şi critică asupra religiei, în care numeşte Biblia ''o culegere de legende venerabile, însă destul de primitive''. 

''Cuvântul 'Dumnezeu' nu este pentru mine altceva decât expresia şi produsul slăbiciunilor umane, iar Biblia este o culegere de legende venerabile, însă destul de primitive'', scria Einstein cu un an înaintea morţii sale, în aprilie 1955.

"Nicio interpretare, indiferent cât de subtilă, nu va schimba nimic (pentru mine)", a adăugat omul de ştiinţă în misiva sa de o pagină şi jumătate, cunoscută sub numele de ”Scrisoarea lui Dumnezeu”.

Scrisoarea a fost vândută în 2008 cu suma de 404.000 de dolari, conform informaţiilor publicate la acea vreme în presă.

Vânzarea de marţi din New York - care s-a încheiat în patru minute - a depăşit cu mult suma estimată de casa de licitaţii Christie's, de 1,5 milioane de dolari.

Scrisoare Albert Einstein

Purtătoarea de cuvânt a casei Christie's a precizat că persoana care a achiziţionat scrisoarea lui Einstein va plăti în total 2,9 milioane de dolari, inclusiv taxele.

Einstein a scris epistola în timp ce se afla la Universitatea din Princeton, New Jersey, ca răspuns la cartea semnată de Gutkind, ''Choose Life: The Biblical Call to Revolt'', în care filosoful trata subiecte referitoare la iudaism, Israel şi modernism.

Fizicianul a criticat poziţia lui Gutkind, potrivit căreia evreii sunt ''aleşi'' susţinând că, în timp ce aparţine ''cu bucurie'' poporului evreu, ''religia iudaică este, la fel ca toate celelalte religii, încarnarea unei superstiţii primitive''.

''Ţinând cont de experienţa mea, ei nu sunt mai buni decât alte grupuri de oameni, chiar dacă lipsa lor de putere îi protejează de cele mai grave excese. Altfel, eu nu percep nimic 'ales' la aceştia'', a notat Einstein.

Concepţia lui Einstein despre religie a fost îndelung analizată de oamenii de ştiinţă. În copilărie, el a îmbrăţişat pentru o scurtă perioadă iudaismul. Ulterior, fizicianul a scris că nu este ateu, însă nu crede într-un Dumnezeu personal care intervine în problemele lumeşti.

Valoarea unora dintre scrisorile lui Einstein a crescut considerabil în ultimii ani. În octombrie 2017, un manuscris al fizicianului pe tema secretului fericirii a fost adjudecat la Ierusalim contra sumei de 1,56 milioane de dolari, preţul iniţial fiind estimat între 5.000 şi 8.000 de dolari.

La începutul lunii noiembrie, o scrisoare trimisă de Albert Einstein surorii sale Maja, în care fizicianul face referiri la creşterea antisemitismului în Germania încă din anul 1922, a fost vândută cu 39.360 de dolari la o licitaţie desfăşurată în Ierusalim.

Laureatul Premiului Nobel pentru Fizică a părăsit Germania când naziştii au venit la putere, în 1933, şi s-a mutat în Statele Unite renunţând astfel la cetăţenia germană.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
62006410
Cum arată laserele rusești de ultimă generație, care pot distruge țintele în „câteva fracțiuni de secundă”. VIDEO

Ministerul rus al Apărării a făcut publice, miercuri, imagini cu sistemul de luptă laser rusesc „Peresvet”, o armă de ultimă generație despre care spune că poate distruge țintele în „câteva fracțiuni de secundă.” 

61996595
Rusia organizează exerciţii militare în zona Mării Negre, pe fondul tensiunilor cu Ucraina

Rusia organizează exerciţii militare navale şi cu rachete sol-aer în regiunea Mării Negre pe fondul tensiunilor cu Ucraina şi Occidentul după capturarea celor trei nave ucrainene în apropierea coastei Crimeei luna trecută.

62006405
Reacția lui Putin la filmul în care președintele rus e salvat de americani. VIDEO

Vladimir Putin a fost întrebat de un jurnalis rus la finalul summitului din Argentina în legătură cu un film cu Gerard Butler în care liderul de la Kremlin este răpit, apoi salvat de americani.

Recomandări
Pensionari
Ministrul Muncii anunță indexarea pensiilor. „După doi ani, pensionarii nu mai pot suporta”

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că pregăteşte indexarea pensiilor „conform legii” şi va înainta Ministerului de Finanţe şi premierului propunerea de a respecta legea, pentru că, după doi ani, pensionarii nu mai pot suporta. 

Screenshot 2026 10 24 200237
Franța a trimis unul dintre cele mai puternice avioane din lume să survoleze apele României. Capabil să vâneze submarine nucleare

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP.

Vlcsnap 2026 10 24 17h27m03s506
„Satul, o nouă viață”, duminică, la „România, te iubesc!”. Poveștile românilor care au renunțat la oraș pentru liniștea de la țară

În fiecare an, zeci de mii de români dau zgomotul orașului pe liniștea satului. Își fac buletin în mediul rural și readuc la viață case vechi și tradiții.