Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

rusia putin
Colaj foto Profimedia

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Publicația americană Foreign Affairs, specializată în politică externă, a prezentat cinci posibile scenarii despre viitorul Rusiei pentru care Statele Unite și aliații lor ar trebui să se pregătească.

Putin se prezintă drept noul țar, dar un țar adevărat nu ar avea de ce să își facă griji despre criza succesiunii care se prefigurează la orizont în Rusia. Totuși, el face acest lucru, de aceea are nevoie să simuleze alegerile.

În 2030, la finalul noului său mandat de președinte, el va avea 78 de ani. Speranța de viață în Rusia nu ajunge nici măcar la 67 de ani – rușii care ajung să depășească pragul de 60 de ani se pot aștepta că vor supraviețui până în jur de 80 de ani. Rusia are puțini centenari confirmați. Putin li s-ar putea alătura, dar până și Stalin a murit la un moment dat, dar chiar și Stalin a murit la un moment dat.

Rusia precum Franța

Franța este o țară cu tradiții birocratice și monarhice bine înrădăcinate – și cu o tradiție revoluționară bogată. Revoluționarii au abolit monarhia, ca mai apoi aceasta să se întoarcă în persoana unui rege și a unui împărat, urmând să dispară din nou în timp ce mai multe republici au apărut și s-au stins.

Citește și
rusia europa
Rusia amenință Europa cu o ripostă violentă dacă îi vor fi confiscate activele îngheţate. "Va exista un răspuns foarte dur"
Cum a deturnat Putin serviciul de spionaj al Austriei. Acum se îndreaptă spre guvernul de la Viena | Politico

Franța a construit și a pierdut un vast imperiu cu multe colonii. Timp de mai multe secole, conducătorii acestei țări, în frunte cu Napoleon, și-au amenințat vecinii.

La rândul ei, Rusia deține și ea o tradiție etatistă și monarhică ce va rezista indiferent de natura viitoarelor sisteme politice și o tradiție revoluționară care nu mai este de actualitate, dar continuă să trăiască în instituții și în amintire ca o sursă de inspirație și ca un avertisment.

În Rusia, dominația Moscovei asupra restului țării o depășește pe cea a Parisului în Franța. Întinderea geografică a Rusiei este peste cea a Franței.

Foarte puține state pot spune că au multe lucruri în comun cu Rusia, dar Franța s-ar putea să se asemene cu această țară mai mult decât oricare dintre ele.

Cu toate problemele pe care le întâmpină Franța, este greu de găsit o țară care ar putea oferi un model realist mai potrivit pentru o Rusie prosperă și pașnică.

Dacă Rusia ar deveni ca Franța - o democrație cu un sistem de stat de drept care se mândrește cu trecutul ei absolutist și revoluționar, dar nu își mai amenință vecinii - acest lucru ar fi foarte important. Totși, așa ceva e foarte greu de realizat.

Franța a avut de parcurs un drum foarte dificil pentru a deveni ceea ce este astăzi. Unii ar putea spune că Rusia are nevoie de propriul ei Charles de Gaulle pentru a ajuta la consolidarea unei ordini liberale, cu toate că niciun astfel de personaj-erou nu se arată la orizont în prezent.

Totuși, în 1991, problema Rusiei nu a fost că Boris Elțîn nu s-a ridicat la rangul lui de Gaulle, ci că țara era mult mai departe de un sistem constituțional stabil de tip Occidental decât fusese Franța cu trei decenii mai înainte.

Rusia în retragere

Unii ruși ar fi bucuroși să asiste la o transformare a Rusiei într-o țară care se aseamănă cu Franța, dar, pentru alții, ar fi un scenariu tabu.

Ne putem imagina un viitor lider naționalist autoritar care, la fel ca Putin, este convins că Statele Unite sunt puse pe distrugerea Rusiei, dar care este îngrijorat de viitorul sumbru al țării și este dispus să dea vina pe Putin pentru această situație. Cu alte cuvinte, cineva care va fi pe placul celor care au votat acum cu Putin, dar care reușește să îi convingă că războiul împotriva Ucrainei este dăunător Rusiei.

Cu toate că regimul autoritar al Rusiei a demonstrat din nou că rezistă pe timp de război, lipsa gravă de investiții interne și diversificare, precum și incapacitatea lui Putin de a opri criza demografică și rolul său în prăbușirea tehnologică ar putea să îi facă pe naționaliștii cei mai convinși să recunoască faptul că Rusia se află pe o traiectorie de autodistrugere.

În privat, mulți au ajuns la concluzia că Putin tratează supraviețuirea propriului său regim învechit cu supraviețuirea țării ca o mare putere.

Vara trecută, Evgheni Prigojin a fost nevoit să renunțe la revolta sa de scurtă durată când s-a văzut aproape singur în marșul spre Moscova. Dar, cu toate că nu a reușit să atragă destul sprijin din partea elitelor ruse, nici suporterii regimului nu s-au grăbit să îi vină în apărare lui Putin.

Retragerea trupelor ruse din Ucraina și stoparea luptei anti-Occident ar putea fi un rezultat al înlăturării lui Putin de la putere sau ar putea veni după moartea actualului lider de la Kremlin.

De asemenea, ar putea, să fie ceva ce Putin va fi forțat să facă, fără să fie înlăturat de la putere, în urma unor amenințări semnificative la adresa conducerii sale.

Oricum s-ar întâmpla, ar implica în special mișcări tactice declanșate prin recunoașterea faptului că Rusiei îi lipsește capacitatea de a se lupta cu Occidentul la nesfârșit, că plătește un preț uriaș pentru că a luat-o pe această cale și că riscă să piardă pentru totdeauna relațiile vitale cu Europa, în schimbul unei dependențe umilitoare față de China.

Rusia ca vasal

Elitele pro-Putin se mândresc că au găsit o opțiune care este încă și mai bună decât Occidentul. Relația strânsă dintre Beijing și Moscova i-a surprins pe mulți analiști conștienți de relațiile problematice din trecut între cele două națiuni, inclusiv ruptura sino-sovietică din anii '60 care a culminat cu un scurt război de graniță.

Cu toate că Rusia a rămas singura țară care mai controlează teritorii pierdute de imperiul Qing, asta nu a oprit apropierea dintre Moscova și Beijing, inclusiv prin exerciții militare comune care au devenit tot mai dese și mai răspândite geografic în ultimele dou[ decenii.

Chiar și așa, relațiile culturale și la nivelul societății dintre cele două popoare rămân superficiale. Rușii sunt europeni, din punct de vedere cultural, și puțini dintre ei vorbesc limba chineză, spre deosebire de numărul vorbitorilor de engleză.

În schimb, chiar dacă unii chinezi bătrâni vorbesc limba rusă - o moștenire a centralității de altădată a Moscovei în lumea comunistă - numărul lor nu este semnificativ, iar zilele în care studenții din China frecventau universitățile rusești în număr mare sunt o amintire îndepărtată.

Cei doi lideri s-au văzut de 42 de ori până acum, adresându-se cu expresii de genul "prietenul meu cel mai bun" (Xi, despre Putin) și "prieten drag" (Putin, despre Xi).

Pe măsură ce China și-a intrat tot mai mult în rolul de partener major în relația cu Rusia, cele două țări au anunțat că au intrat într-un "parteneriat strategic cuprinzător".

Cu trei decenii în urmă, comerțul dintre cele două țări era în valoare de 16 miliarde de dolari și, cu toate că până la mijlocul anilor 2010 nu se urcase decât la 78 de miliarde, în 2023 a ajuns să depășească 230 de miliarde.

În afară de motoarele de avion pe care China le cumpără din Rusia, restul relației curge cam într-o singură direcție. Practic, Moscova este dependentă de Beijing.

Dezechilibrul relației dintre Moscova și Beijing i-a făcut pe analiști să vorbească despre Rusia ca un vasal al Chinei.

Angajamentul comun de a construi o ordine mondială cât mai potrivită pentru regimurile lor dictatoriale și de a domina regiunile din jurul lor face ca această relație de vasalitate de facto să continue, cu toate că niciunul dintre lideri nu și-o dorește.

Rusia în rolul Coreei de Nord

Cu toate că sunt două state de dimensiuni total diferite, țara condusă de Putin având un teritoriu de 142 de ori mai mare decât cea aflată sub dictatura lui Kim Jong-un, Rusia și Coreea de Nord s-ar putea asemăna foarte mult în viitor.

Mai exact, Rusia ar putea deveni un fel de Coreea de Nord uriașă: represivă pe plan intern, izolată pe plan extern, dotată cu arme nucleare și dependentă de China, dar capabilă să i se opună ș i să-i provoace bătăi de cap.

Rusia în haos

În timp ce Rusia provoacă haos în străinătate, de la Europa de Est până la Africa centrală și Orientul Mijlociu, Moscova ar putea și ea să cadă victimă haosului.

Există multe posibile cauze pentru declanșarea unei astfel de crize în viitorul apropiat: o revoltă internă care scapă de sub control, una sau mai multe catastrofe naturale ce depășesc capacitățile autorităților de a le gestiona, un accident nuclear sau sabotarea intenționată a unei centrale nucleare, moartea unui lider – intenționată sau nu.

Țări precum Rusia, cu instituții degradate și un deficit de legitimitate, pot fi inundate dintr-o dată de o serie de evenimente catastrofale când sunt supuse unei crize căreia nu îi pot face față.

Cu toate că Rusia este mai puțin vulnerabilă în fața dezintegrării teritoriale decât era Uniunea Sovietică, întrucât unitățile teritoriale din care se compune nu mai sunt demarcate atât de clar, din rațiuni etnice sau politice, există și câteva regiuni problematice, precum Caucazul de Nord și Kaliningrad, o exclavă care este izolată la peste 600 de kilometri de restul țării.

Dacă Rusia va fi cuprinsă de haos, China ar putea interveni pentru a-și recupera teritoriile vaste din bazinul râului Amur pe care Romanovii le-au luat din curtea dinastiei Qing.

Japonia ar putea să își revendice cu forța Teritoriile de Nord, pe care rușii le numesc Kurilele de sud și Insula Sahalin – poate chiar și o parte din zona continentală a Orientului Îndepărtat rusesc.

Finlandezii ar putea să își recupereze partea din peninsula Karelia pe care au controlat-o cândva.

Astfel de acțiunii ar putea declanșa o prăbușire generală sau ar putea avea efectul opus – o mobilizare în masă a Rusiei.

Drumul bifurcat al Rusiei

Viitorul Rusiei se bifurcă: una dintre căi reprezintă o coborâre riscantă și mai adâncă în brațele Chinei, cealaltă, o întoarcere cu foarte puține șanse de reușită spre Europa.

Pentru ca Rusia să beneficieze de pe urma ambelor opțiuni în același timp - să îndure ca o mare putere cu o nouă economie dinamică, nefiind nevoită să cedeze în fața Occidentului și nici să devină un vasal permanent al Chinei, să domine regiunea Eurasiatică și să pună bazele unei ordini mondiale în care autoritarismul și prădarea altor țări sunt tolerate - ar fi nevoie de niște schimbări profunde, care depășesc cu mult capacitatea acestei țări de a le aplica.

În cazul (foarte probabil) în care Rusia nu devine o nouă Franța prea curând, venirea la putere a unui naționalist rus, care recunoaște prețul pe termen lung pe care țara îl plătește pentru postura anti-Occidentală dusă la extrem, rămâne calea cea mai probabilă înspre o Rusie care își poate găsi un loc stabil pe plan internațional, susține Foreign Affairs.

În viitorul apropiat, un pas în această direcție ar fi oprirea războiului în Ucraina în condiții care sunt favorabile Kievului: un armistițiu în care teritoriile anexate nu capătă recunoaștere legală și în care nu este încălcat dreptul Ucrainei de a adera la NATO, Uniunea Europeană sau la orice altă organizație internațională.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV "Eu, da! Recunosc!". Dan Petrescu nu s-a abținut după meciul Generației de Aur și a spus tot la interviu
VIDEO EXCLUSIV "Eu, da! Recunosc!". Dan Petrescu nu s-a abținut după meciul Generației de Aur și a spus tot la interviu
Citește și...
Atacurile pe care le va lansa Rusia după ce Senatul SUA a aprobat masivul ajutor militar Ucrainei. Țintele fixate
Atacurile pe care le va lansa Rusia după ce Senatul SUA a aprobat masivul ajutor militar Ucrainei. Țintele fixate

Rusia va înteți atacurile asupra armelor accidentale din Ucraina, a avertizat Kremlinul. Între timp, SUA se pregătesc să doteze armata Kievului cu mai multe arme.

Rusia amenință Europa cu o ripostă violentă dacă îi vor fi confiscate activele îngheţate.
Rusia amenință Europa cu o ripostă violentă dacă îi vor fi confiscate activele îngheţate. "Va exista un răspuns foarte dur"

O aliată a lui Vladimir Putin, a avertizat, marţi, că Rusia este gata să riposteze dacă activele sale îngheţate, de aproape 300 de miliarde de dolari, vor fi confiscate de Occident şi folosite pentru a ajuta Ucraina.

Tensiuni între Rusia și Turcia. Cum ajung rușii să folosească zborurile Turkish Airlines pentru a emigra în SUA
Tensiuni între Rusia și Turcia. Cum ajung rușii să folosească zborurile Turkish Airlines pentru a emigra în SUA

Rusia își îndeamnă cetățenii să evite zborurile cu Turkish Airlines în America Latină, după ce compania turcă a început să refuze îmbarcarea rușilor, pe fondul temerilor că aceștia ajung să emigreze apoi ilegal în SUA.

 

Așa arată
Așa arată "denazificarea" ordonată de Putin. Patru copii, dintre care doi bebeluși, răniți într-un atac rusesc asupra Odesei

Rusia a lansat un nou atac cu drone asupra Ucrainei care a rănit nouă persoane în portul Odesa de la Marea Neagră, dintre care patru copii, şi a vizat şi capitala Kiev, au anunţat, marţi dimineaţă, oficiali militari ucraineni, informează Reuters.

Rusia atacă cu furie. Peste 20.000 de paraşutişti ruşi încearcă să ocupe oraşul Ceasov Iar din Ucraina
Rusia atacă cu furie. Peste 20.000 de paraşutişti ruşi încearcă să ocupe oraşul Ceasov Iar din Ucraina

Un contingent alcătuit din 20.000 până la 25.000 de militari ruşi din trupele de paraşutişti participă la asaltul asupra oraşului Ceasov Iar în provincia Doneţk din estul Ucrainei.

Recomandări
Cât costă o simulare a Evaluării Naționale sau a Bacalaureatului. Elevii se pregătesc intens
Cât costă o simulare a Evaluării Naționale sau a Bacalaureatului. Elevii se pregătesc intens

Mai este puțin până la Evaluarea Națională și Bacalaureat, iar elevii se pregătesc intens. În centrele educaționale se fac încontinuu simulări pentru examene și se dau meditații.

Româncele, printre cele mai nefericite femei din UE și din lume. Banii, sănătatea și educația sunt principalele nemulțumiri
Româncele, printre cele mai nefericite femei din UE și din lume. Banii, sănătatea și educația sunt principalele nemulțumiri

Femeile din România sunt cele mai nefericite din Uniunea Europeană și printre cele mai nefericite din lume, potrivit unui index global al bunăstării femeilor. Cele mai multe nemulțumiri sunt legate de educație, bani și sănătate.

Bărbatul din Botoșani care și-a violat și ucis nepoata riscă închisoare pe viață. Ce a declarat tatăl fetiței
Bărbatul din Botoșani care și-a violat și ucis nepoata riscă închisoare pe viață. Ce a declarat tatăl fetiței

Procurorii cer închisoare pe viață pentru individul din Botoșani care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani. Și-a recunoscut faptele îngrozitoare iar avocata sa a transmis că nu va contesta măsura arestului preventiv.