Șapte cutremure raportate în decurs de o oră în Afganistan. Sunt cel puţin 320 de morţi | VIDEO

62392538
Shutterstock

Cel puţin 320 de persoane au murit în urma cutremurelor puternice de suprafaţă care au lovit, sâmbătă, vestul Afganistanului, potrivit unui bilanţ anunţat de ONU.

 

Șapte cutremure au fost raportate în Afganistan în decurs de o oră. Epicentrul cutremurului iniţial, cu magnitudinea 6,3, a fost la 40 km nord-vest de cel mai mare oraş din regiune, Herat.

Acesta a fost urmat, opt minute mai târziu, de o replică cu magnitudinea de 5,5, a raportat United States Geological Survey (USGS).

Peste o jumătate de oră a avut un nou seism de 6,3, iar după 20 de minute, încă unul, cu magnitudinea de moment de 5,9.

Toate aceste cutremure au fost de suprafaţă, producându-se la adâncimi cuprinse între 7,7 km şi 14 kilometri, de unde şi impactul lor devastator.

Totul a început sâmbătă dimineaţa, în jurul orei locale 11.00, iar teroarea a durat mai bine de o oră. În total, au fost şapte seisme. Mulţi locuitori din Herat au fugit din clădirile din oraş şi au fost raportate alunecări de teren şi persoane rămase blocate sub imobile prăbuşite.

Mărturii cutremurătoare

„Eram la birou şi, dintr-o dată, clădirea a început să se cutremure", a declarat Bashir Ahmad, în vârstă de 45 de ani, locuitor din Herat, pentru Agenţia France Presse, conform news.ro. 

„Tencuiala a început să cadă şi zidurile s-au crăpat, unii pereţi şi părţi ale clădirii s-au prăbuşit", a relatat bărbatul.

„Nu pot să îmi contactez familia, reţeua este deconectată. Sunt foarte îngrijorat şi speriat, a fost îngrozitor", a mărturisit el.

„Sunt probabile victime semnificative, iar dezastrul este potenţial extins", se arată într-un raport preliminar al USGS.

„Evenimentele anterioare cu acest nivel de alertă au necesitat un răspuns la nivel regional sau naţional", precizează institutul american.

Conexiunile telefonice au fost întrerupte, ceea ce a cauzat dificultăţi în obţinerea unor detalii precise din zonele afectate.

Cutremurul a fost resimţit şi în provinciile vecine Farah şi Badghis. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62291080
Un mare dușman al Israelului râde de scutul antirachetă „Iron Dome”: „A fost un dom de paie deasupra unui castel de nisip”
Ministerul iranian de Externe a declarat că atacurile lansate, sâmbătă, de aliatul său Hamas asupra Israelului sunt o dovadă a creşterii încrederii pe care o au palestinienii în legătură cu şansele pe care le au în acest conflict.
62392591
Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace a sărbătorit alături de colegele de celulă. Cum a primit vestea
Activista iraniană Narges Mohammadi, premiată cu Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2023 pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran, a sărbătorit fericita veste alături de colegele de celulă.  
62385366
Joe Biden anunţă că Statele Unite vor oferi sprijin Israelului. Avertismentul lansat de președintele american
Preşedintele american Joe Biden a declarat, sâmbătă, că Statele Unite sunt pregătite să ofere „toate mijloacele adecvate de sprijin" Israelului după atacul grupării Hamas.